Diplomatii de cariera stiu foarte bine cat valoreaza reuniunile internationale. Multi dintre noi am participat la asemenea intruniri pe scaunul in fata caruia se afla placuta cu numele Romaniei.
Primesti un mandat, il reciti cu intonatie si patos. Pe holuri poti lua pulsul mai putin oficial al problematicii urmarite. Nu scapi nici de intalniri bilaterale, stabilite in marja evenimentului. Obtii evaluari concentrate, lasi o impresie cat mai solemna, culegi elemente de analiza, schitezi (la o adica) viitoare aliante. Sosesti in genere cu sperante moderate si te intorci acasa cu iluzii lucid revizuite. Un exercitiu mai degraba util.
Societatea mondiala se sprijina pe un nor de organizatii internationale care nu inceteaza sa prolifereze. Unele opereaza pe sectoare bine definite, dar nu sunt deloc rare cazurile in care o unica jurisidictie e gestionata sub autoritatea unor entitati redundante. Concurenta inspira tactici de neloialitate mutuala sau se resoarbe in "memorandumuri de intelegere"... De multe ori, esecul unei intreprinderi multilaterale determina nu atat reforma interna a organizatiei vizate, cat trecerea la o scara birocratica mai costisitoare. Pentru ca functionarii fiecarui organism de acest gen trebuie reciclati si, nu de putine ori, promovati. Dar si pentru ca statele participante la multiplele procese politice in desfasurare prefera sa camufleze bilanturile negative in energia imediat trambitata a unui "nou inceput".
In rastimp, lumea reala cunoaste o situatie de tot mai vizibila degradare. Pe care clubul ONG-urilor de prim-plan o denunta interesat. Cu cat lucrurile merg mai prost, cu atat proiectele de ameliorare trec mai multi bani prin conturile celor chemati sa le implementeze, fie ei actori guvernamentali sau civili. Nimic nu face mai placuta coruptia decat decorul umanitar, zbuciumul pentru o cauza nobila, sacrificiul de sine dus pana la... punctul de pornire, dupa un ocol pe la banca.
Nu vreau nicio clipa sa sugerez inutilitatea retelei politico-diplomatice intinse ca un brau peste circumferinta terestra. E limpede ca nu posedam instrumente alternative si ca tot ce se face (totusi) in directia (mai) buna trece prin acest releu complex, mare consumator de retorica, de fonduri si de elanuri invalidate pe teren. Daca se pierde atat de mult timp, daca se irosesc atatea resurse, daca irationalul invinge, adesea, optiunile de bun-simt, de vina nu sunt organizatiile internationale, ci mai curand natura umana (cu limitele ei insurmontabile) si geometria etern variabila a conflictului de interese.
In eventualitatea ca divergentele interstatale nu ar fi amortizate in airbag-ul ONU (pentru ca la el ma refer cu precadere), razboiul n-ar mai fi exceptia, ci regula vietii noastre curente. Putem critica, pe toate vocile, starea de fapt. Nu o putem insa substitui cu ceva radical diferit, pentru simplul motiv ca nimic nu depaseste capacitatea umanitatii de a vira, spontan, spre dezastru. Asa cum spune si intelepciunea populara: "Rau cu rau, dar mai rau fara rau"...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
