Deunazi, in Gazeta Sporturilor, publicista Maria Andries, aflata in flagrant exces de inspiratie, a scapat o definitie superba si crud realista, deopotriva, a barbatului. "Existenta barbatului se compune in mare parte din tacere si fuga", iata vorbele ce m-au pus serios pe ganduri.
Care va sa zica, "tacere si fuga" e barbatul... "tacere si fuga"... Adica o imensa lasitate. Am rasucit indelung cuvintele astea ticluite cu talc, doar-doar voi pricepe sensul lor tainic. Secatuitoare si inutila sfortare, caci ce altceva e femeia daca nu mister? Ori vraja irezistibila, amagitoare si halucinanta, ori otrava, amara si, deseori, nimicitoare. Destinul insusi, caci din pantecul mamei se ajunge, prin poala bunicii, in bratele dezmierdatoare sau mincinoase ale iubitei si, cu timpul, iti dai seama ca soarta inseamna de fapt... femeia. Captiv de la inceput si pana la final, un final privegheat de bocitoare si nu de ... bocitori! Asta e femeia! Si multa vorbarie, si teribila tenacitate, si suras enigmatic, ca nu intamplator Da Vinci a pictat-o astfel pe Mona Lisa. O enigma necuprinsa si rotunda cat viata, uneori de nepatruns, in mrejele careia barbatul se iroseste in van, macinat de verbul orgolios "a avea". Sau "a poseda"? Iar in fata seductiei cu parfum de femeie nici macar fuga nu-i mai e de vreun folos. E ca o lege a gravitatiei si cine a pomenit ca obiectele sa cada ... in sus? Ca nu esti decat un biet obiect atunci cand privirea ei te invaluie intr-un fel unic, fara scapare! Te invadeaza o dulce moleseala si inima o ia razna, poznasa si neascultatoare. Memoria aventurii, cu care se naste barbatul, se aprinde, si-n flacara mistuitoare nu mai e loc de nimic. Din implinirea cautarii apare un soi de fericire, scurta si amnezica, cat o respiratie. O clipa inselatoare si inrobitoare. Trezirea la realitate se produce din obisnuinta si din pacatoasa aia de memorie a cuceririi ... O tacere stanjenitoare te impresoara si se strecoara intre tine si ea, ostila si vinovata. Cioran ne avertizeaza ca "marile adevaruri se spun in pragul usii", desi din pragul usii se fuge numai, nu se rostesc adevaruri despre despartire! La ce bun? Marele adevar e chiar fuga. Justificarile nu servesc nimanui si, la urma urmei, cati barbati isi explica dezertarile? Fuga ii ajuta sa uite si-i impiedica sa priveasca inapoi. Altfel, s-ar putea sa-i prinda dindarat remuscarile. Si amintirile.
Nu-i deloc onorabil ca intre desele, nesfarsitele opriri sa taci si sa fugi (de aici, oare, si Fugile lui Bach?), dar nu prea exista alternative. Este posibil ca netacerea sa-l indemne la razgandire si, renuntand la fuga, fiul femeii inceteaza sa mai fie barbat. Ca, nu-i asa?, "existenta lui se compune din tacere si fuga"...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
