Tudor Vianu, pe cand era doar tanarul cu acest nume, iar nu marele profesor si carturar ce avea sa devina, tinea in "Sburatorul" o "cronica a ideilor". Scria atat de bine, se dovedea atat de serios, profund si onest, incat E. Lovinescu incepuse sa-l priveasca, lucid, ca pe cronicarul numarul unu al generatiei tinere, urmasul sau in arena criticii de intampinare.
Insa predarea aceasta de stafeta n-a mai avut niciodata loc. Pe tanarul Vianu a inceput sa-l preocupe si apoi sa-l obsedeze gandul ca nu are dreptul sa se exprime negativ despre anumite carti (oricat de proaste), dat fiind ca acestea au iesit din munca unor oameni. Coplesit de ideea precaritatii morale a propriului demers, a renuntat la o activitate pentru care se dovedea atat de inzestrat, spre marea mahnire a lui Lovinescu. Acesta i-a atras atentia ca orice activitate umana e pretuita pentru rezultatele ei efective, nu pentru ea insasi. Efortul de a scrie o carte nu e suficient in ochii unui critic literar - obligatia lui morala fiind tocmai aceea de a evalua corect lucrurile.
M-am gandit mult la aceasta disputa veche si, desi l-am inteles pe Vianu, i-am dat deplina dreptate lui Lovinescu. Critica se cuvine sa fie, in primul rand, dreapta, subliniind valoarea si non-valoarea, tragand un hotar intre ele si inchegand astfel o ierarhie a meritului literar. Aceasta e menirea ei. Criticul nu trebuie sa fie nici milos, nici mieros, nici jegos. Trebuie sa fie, pur si simplu, obiectiv, oferind cititorilor si autorilor concluziile lui axiologice, fie ele si deprimante pentru unii.
Ma gandesc acum la generatia tanara de scriitori, ignorata sau minimalizata de multi, luata in seama sau ridicata in slavi de putini, si imi dau seama ca problema valorizarii e gresit pusa. "Marile sperante" sunt vazute in bloc, nediferentiat, cu o condescendenta sau un entuziasm global la fel de jignitoare. Caci o individualitate nu poate fi etichetata prin varsta biologica, ori prin generatia din care face parte, asa cum nu poate fi etichetata prin rasa, sex, nationalitate... Individualitate, in literatura, inseamna opera mare, carte valoroasa, o pagina buna, muncita, iar nu manifeste si cenacluri cu falduri largi, dupa care sa se ascunda te miri cine. Individualitate, in generatia tanara de azi, inseamna Marius Ianus, Zvera Ion, Teodor Duna, Adrian Urmanov, Elena Vladareanu, Gelu Vlasin (in poezie), Bogdan Popescu, Sorin Stoica, Lucian Dan Teodorovici, Constantin Popescu, Florin Lazarescu, Adrian Buz (in proza), Sanda Cordos, Paul Cernat, Nicoleta Clivet, Gabriel Cosoveanu, Antonio Patras (in critica), adica niste nume inchegate, prin cartile lor, din uriasele valuri de hartie tiparita cu care are de-a face cronicarul literar.
Fara exagerare, varsta unui autor ma lasa rece si, cand folosesc sintagma "generatia tanara", o fac numai din necesitati de situare, de plasare a unui autor intr-un anumit moment istoric; metaforic spus, intr-unul din inelele marelui sarpe care este literatura. Si sper, din toata inima, ca valorizarile si penalizarile pe baza de buletin (de la "saizecisti" si pana la "milenaristi") sa se rareasca pana la disparitie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
