Indiferent de culoarea politica, de circumstantele obiective atenuante sau de motivatiile individuale, fanatismul ramane ceva revoltator, fie ca-i vorba de ratiuni de stat, de imperative etnic-religioase sau de "sfanta" patima omeneasca, sangeros exprimata.
Aici, da, avem, a-i da dreptate lui Sorin Toma* cand spune ca "nelegiuirile unei tabere nu sterg si nu compenseaza nelegiuirile si crimele taberei opuse". Tin minte ca, intr-o lunga discutie cu Zigu Ornea acum zece ani si mai bine, regretatul coleg de galera la Biblioteca Academiei, tot mai agasat de pasiunea colectiva fata de generatia '27, mi-a reprosat comparatia pe care o facusem intr-un articol intre asasinatele comuniste si cele legionare, respectiv Foris-Stelescu, asocieri gen Vernichescu-Patrascanu, I. G. Duca-Ytzhak Rabin s.a.m.d. La inceput, Zigu era tentat sa disculpe stanga, sa faca sumedenie de disocieri intre conjuncturi, intre forta de stat (v. Carol al II-lea si Duca) si fanatismul individual (asasinul lui Rabin) etc. Or, daca am fost de acord ca intre cazurile Vernichescu si Lucretiu Patrascanu nu e de pus semnul egalitatii, apoi la capitolul fanatizare individuala identitatea vointelor si similitudinile pana la infinitezimal sunt mai presus de orice indoiala. Totul parea OK, numai ca, brusc, aducand eu in discutie fixatia bolsevica a lui Belu Silber, cel pe care PCR-ul mult iubit l-a tinut aproape douazeci de ani in puscarii pentru ca, la urma, fostul detinut sa-si reclame statutul de membru si reprimirea carnetului rosu, replica lui Zigu a venit prompt, aparent sugubat, dar pe fond rezolut: "asta-i altceva. Belutu era, vorba lui, cazut la partid". Si ce, am sarit eu atunci, astfel totul devenea scuzabil?
Aceeasi nedisimulata si necrutatoare revolta o am si acum, in fata evocarilor lui Sorin Toma, alt fericit de reprimire! Oricat am incercat sa inteleg neutru, cu amuzata compatimire, ratiunile pentru care, chiar si acum, in anii 2000, fostul redactor sef al "Scanteii" din 1947 in 1960, socoteste maoismul o necesitate vitala pentru masele analfabete ("nu e de ras. Altfel nu se putea. Cand Moise a adus Tablele Legii de pe muntele Sinai, cati din acea multime din care el se straduia sa faca un popor stiau carte? Sa nu uitam ca "Scanteia" devenise ziar-scoala"), in vreme ce capitalismul, desi pretutindeni victorios, "ramane un edificiu foarte strict etajat, etajele superioare sunt rezervate unui mic numar de tari si paturi sociale", - pana la urma revolta s-a transformat in sila. "Nu, chipul capitalismului este departe de a fi devenit uman, continua autorul. Nu cred ca el reprezinta ultimul cuvant al progresului istoric", conchide, ca fost bolsevic, actual mensevic si posibil trotkist, Sorin Toma, om cu nostalgia NEP-ului (v. p. 324), dejist ca Silviu Brucan ("nu, Dej nu era un primitiv. Om de obicei afabil, mai rar prietenos, dar in fond distant, ascuns, calculat"), antisionistul stabilit in Israel, cel care pana si in iulie 1989 se considera "un adept al marxismului ca metoda de interpretare, ca filosofie a istoriei". Marxismul a carui "esenta isi va regasi vocatia de perpetua autotransformare si regenerare".
Doamne, cum... dracu sa dialoghezi cu fanatici ca Sorin Toma, care, in fata dezastrului planetar produs de comunism, vine astazi ca ultima baba analfabeta sa-ti scoata ochii cu binefaceri socialiste de genul acesta: "Conceputa principial ca un drept democratic al omului si ca o obligatie a statului, ingrijirea sanatatii a devenit un articol accesibil populatiei. Pensiile de batranete, de invaliditate, concediile platite - de odihna, pe motive de sanatate - au participat si ele la nivelul de trai (...) Mecanismele principale, cele de mare randament, au fost doua: industrializarea si invatamantul gratuit de toate gradele". Patologie.
Vezi bine ca, lui Sorin Toma, verdictul de bun simt al lui Pavel Campeanu din 2001 (eliminarea Anei Pauker din 1952 a insemnat "victoria stalinismului de orientare nationalista impotriva stalinismului de orientare prosovietica") i se pare "simplificator", de vreme ce fostul sef al "Scanteii" crede si azi ca arhitectura Casei Scanteii este raliabila "oarecum marilor catedrale gotice din Occident". Sigur ca "unii au pretins ca si Casa Scanteii era o copie a Universitatii din Moscova", dar si " cei care au vizitat Londra au remarcat izbitoarea asemanare a impunatorului edificiu al Parlamentului ungar cu palatul Westminster, sediul parlamentului britanic"! Cum s-ar spune in limba lui Aragon, Sartre, Eluard si compania.
Cam asta te imbolnaveste si te ingretoseaza la Sorin Toma, ca sa nu mai spun de dozele de duiosie, empatie si chiar veneratie injectate aici posteritatii unor Ana Pauker, Leonte Rautu, M. Roller, Valter Roman, Al. Barladeanu s.a.
Pentru cei nascuti dupa moartea lui Stalin, unicul reper pentru Sorin Toma (n. 1914, membru al CC al PCR 1949-1960, exclus din partid in 1963, reintegrat in 1970) este faimosul, sinistrul pamflet impotriva "putrefactiei" poetice argheziene, publicat in ianuarie 1948 (v. detalii la Marian Popa, Istoria Literaturii Romane de azi pe maine, I. 137 s.u.). Ei bine, trebuie sa ajungi tocmai la p. 325 pentru a citi in cele zece pagini scrise ca raspuns lui Mircea Zaciu in 1997 ca, da, "articolul a fost scris intr-adevar de mine, dar din initiativa, din insarcinarea si sub controlul conducerii de partid" si ca, totusi, in cateva poeme din 1947, banditul Arghezi "facea aluzie la o targuiala cu privire la instrainarea pamantului tarii": "conflictul a fost multilateral si adanc. Esenta lui consta in faptul ca acest mare poet (care, probabil, nu credea in durabilitatea regimului) se manifesta pe plan politic ca un opozant intratabil si foarte virulent..."
"Ii invidiez pe cei care au trait pe vremea Revolutiei franceze", exclama autorul. Tovarase Sorin Toma, va inteleg: intotdeauna mai e de ghilotinat ceva.
*) Sorin Toma, Privind inapoi. Amintirile unui fost ziarist comunist, Editura Compania, 2004, 335 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
