Ziarul de Duminică

Prin culisele marilor teatre de operă/ de Ziarul de duminică

Prin culisele marilor teatre de operă/ de Ziarul de...

Autor: Ziarul de Duminica

05.11.2015, 23:47 39

Marius Constantinescu

Cortez

Editura Humanitas

 

Cuvânt înainte de Leontina Văduva. Introducere de Mihai Stan. Postfaţă de Viorica Cortez.

În urmă cu doi ani, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“, avea loc lansarea volumului „Cortez” de Marius Constatinescu. Superb tipărit de editura Baroque Books & Arts, cu o concepţie grafică de Ana Wagner, volumul apărut cu sprijinul Asociaţiei pentru Muzică Artă şi Cultură reprezenta o premieră pentru piaţa de carte din România (anterior, din acest volum „Ziarul de duminică” publicase ample fragmente). Iată că, după doi ani, volumul se reeditează la Humanitas. Noua ediţie, revizuită, este întregită cu un cuvânt înainte de Leontina Văduva, o postfaţă a Vioricăi Cortez (în care anunţă că se lucrează la volumul al doilea) şi un intermezzo semnat de Lew Loesberg, ca şi de noi mărturii ale unor mari muzicieni despre Viorica Cortez.

Vizuală, alertă şi complet contemporană ca stil şi scriitură, Cortez vă poartă în culisele celor mai importante teatre de operă ale lumii, de la Metropolitan la Scala sau Arena din Verona, din viile Iaşiului în palate pariziene, la braţ cu Plácido Domingo şi Montserrat Caballé, într-un parcurs profesional şi personal întins, parcă, pe mai multe vieţi. Deopotrivă mărturie, interviu şi reportaj, Cortez îşi propune să fie prima biografie de artist din România concepută la standardul celor mai noi tendinţe internaţionale, departe de tropii şi exagerările livreşti prea des întâlnite în acest tip de proiect editorial. Printre guest contributors îi găsim pe Marina Krilovici, Plácido Domingo, Eugenia Moldoveanu, Pier Luigi Pizzi, Grace Bumbry, Jorge Lavelli, Raina Kabaivanska, Petrică Ionescu, Ileana Cotrubaş, Giorgio Gualerzi... Volumul este întregit de un corpus fotografic impresionant.

Născută la Bucium pe 26 decembrie 1935, Viorica Cortez şi-a început cariera muzicală la 17 ani, ca solistă a Corului Gavriil Musicescu din Iaşi. A urmat cursurile Şcolii de Muzică, apoi ale Conservatorului din localitate, desăvârşindu-şi pregătirea la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, la clasa Artei Florescu. A câştigat câteva dintre cele mai importante competiţii vocale: Toulouse (1964), ’s-Hertogenbosch (1965) şi Concursul Internaţional George Enescu, Bucureşti (1967). Angajată a Operei din Bucureşti, a părăsit România în 1970, din pricina şicanelor autorităţilor comuniste, care încercau să îi zădărnicească afirmarea internaţională.
Viorica Cortez a avut una dintre cele mai bogate cariere internaţionale. Prezenţele, unele record, pe scenele de la Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Paris, Arena din Verona, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Lyric Opera din Chicago, pleiada de parteneri, dirijori şi regizori dintre cei mai valoroşi, amploarea repertoriului, longevitatea şi înzestrările artistice ieşite din comun definesc portretul uneia dintre cele mai complete artiste lirice ale ultimilor 40 de ani.
Căsătorită în România cu sculptorul Marcel Guguianu, Viorica Cortez a devenit mai târziu, în Franţa, soţia compozitorului Emmanuel Bondeville, secrétaire perpétuel al Academiei de Arte Frumoase, apoi, după moartea acestuia, a istoricului de origine română Adolf Armbruster. Din primul mariaj, artista are o fiică, pe Cătălina. Ambele locuiesc la Paris.
„Viorica Cortez înseamnă sinceritate, generozitate, pasiune, dăruire – altminteri nu poţi fi CARMEN sau LA CORTEZ ani şi ani –, disponibilitate, deschidere spre nou şi firesc. Una dintre cele mai frumoase locuiri ale propriei persoane. Un personaj care îşi călătoreşte făptura în mod regal, care umblă înăuntrul ei cu naturaleţe princiară. Cât despre Marius Constantinescu, m-am întrebat întotdeauna de unde apare acest Puck shakespearian, care trepidează la orice idee de frumuseţe. În această carte, Marius ne dă încă o lecţie de trăit existenţa frumos, armonios, cu toate simţurile la pândă. Ştie să audă, ştie să vadă, ştie să pipăie, ştie să inspire miresme alese, ştie să asculte fermecat.” (Dan C. Mihăilescu)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO