Din trioul iesean care formeaza varful prozei noastre tinere din ultimii ani, Florin Lazarescu s-a impus de la bun inceput drept un tehnician impecabil. Neavand nici privirea expert-sociologica a lui Dan Lungu, nici fervorile existentialist-grotesti ale lui Lucian Dan Teodorovici, Florin Lazarescu scrie, in schimb, o proza mai artizanala, mai cerebrala si mai organizata decat textele congenerilor sai.
Daca, de regula, un prozator parcurge drumul dinspre materia rebela si nedomesticita catre o structura geometrica inchisa in sine, Florin Lazarescu este printre putinii care strabat aceasta cale in sens invers. Stapanind de la inceput cum-ul naratiunii, autorul iesean il umple, de la o carte la alta, cu un ce anecdotic, dar nu mai putin necesar.
Florin Lazarescu a debutat cu volumul de povestiri Cuiburi de vasc (Editura OuTopos, 2000), reluat, cu cateva adaugiri, sub o forma electronica si rebotezat Sase moduri de a-ti aminti un cal (Editura LiterNet, 2003). Desi secventele discursului par iesite dintr-un mixer care descompune subiectul pentru a-l proiecta apoi, la intamplare, pe o panza vasta, la sfarsitul lecturii ne dam seama ca desenul final rezulta dintr-o atenta ars combinatoria, unde hazardul aparent nu e decat semnul unei necesitati deocamdata invizibile.
Este ca si cum Florin Lazarescu ar scrie nu un text, ci un hipertext, cu "intrari" si "iesiri" multiple, care poate fi accesat din orice punct si parcurs in orice directie, un imens rizom narativ ale carui tije sunt interconectate printr-un numar aproape infinit de link-uri.
Principala modificare adusa de romanul Ce se stie despre ursul panda (Editura Polirom, 2003) consta in placarea acestui mecanism arborescent pe o intriga antrenanta. Protagonistii cartii - un metafizician si un aurolac - se afla in cautarea unei divinitati care ne da de inteles ca si-a luat concediu pe termen nelimitat din asta lume. Caci, asemenea ursilor panda, Dumnezeu e o specie exotica, aflata pe cale de disparitie, iar romanul devine, din acest punct de vedere, povestea unei revelatii qui n'aura pas lieu. Pe de alta parte, volumul atrage prin exhibitionismul naratorului, un individ guraliv si capricios care, profitand cu nerusinare de privilegiile omniscientei, isi baga mereu nasul - si restul corpului - prin vietile personajelor. Din pacate, finalul cartii dezamageste: reunind cele doua niveluri ale epicului in figura autorului-demiurg, tanarul prozator se inchide intr-un loc comun, de unde nici o scamatorie tehnica nu il mai poate salva.
In schimb, Trimisul nostru special (Editura Polirom, 2005) reprezinta un salt remarcabil, care-l propulseaza pe autor in elita prozei noastre actuale. Chiar daca maniera epica nu sufera modificari de substanta, procedeele sunt aici mai bine conjugate: romanul seamana cu un castel medieval, cu subterane tenebroase, cu donjoane impunatoare si cu trape secrete, unde un neofit se poate rataci cu usurinta. Reusita cartii vine insa din sensurile sale latente: la adapostul unei istorii incalcite si abracadabrante, cu ziaristi onerosi, cu arabi schizoizi, cu tigani cocainomani, cu papagali nevrotici si cu miracole online, Florin Lazarescu ne spune, de fapt, o poveste despre posibilitatea sacrului in societatea contemporana. Intr-o lume guvernata de mass-media, bantuita de simulacre, vulgaritate si senzational ("Trebuie sa le dai bizonilor stiri. Cat mai multe stiri. Noutati senzationale care sa atraga atentia pentru o zi si pe care sa le poata uita repede ca sa fie receptivi si la altele" - peroreaza un personaj), povestirea e singura capabila sa transforme biografia in epopee, salvandu-i astfel omului demnitatea atat de incercata in viata de zi cu zi.
Macar in lumea fictionala a lui Florin Lazarescu, povestirea bate (inca) stirea. O consolare deloc iluzorie, pe care ne-o ofera literatura unuia dintre cei mai valorosi prozatori din noua generatie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
