Moda teatrelor destinate anumitor categorii de public, importata, ca atatea altele (si bune, si rele) din URSS, nu mai exista, in ziua de azi, nicaieri in lume; probabil, nici macar in tara-mama. In anumita masura, ea nu se mai pastreaza nici la noi: de mult, de-acuma, Teatrul Armatei a devenit Teatrul "Nottara", Teatrul Muncitoresc CFR a devenit Teatrul Odeon etc. Doar urmasii nostri continua sa fie astfel segregati: pentru ei fiinteaza, in Bucuresti, Teatrul pentru copii si tineret "Ion Creanga". Numele institutiei spune aproape totul...
Spune in primul rand ca, desi are, prin "subtitlu", destinatie dubla, scena din Piata Amzei se adreseaza cu precadere copiilor - si anume, copiilor pana la varsta pubertatii. Mai mult chiar, copiilor care inca nu merg la scoala, caci altminteri - sa fim sinceri! - care elev contemporan cu pretentii la respectul prietenilor si colegilor ar lasa din mana aventurile lui Harry Potter pentru acelea ale lui Nica al lui Stefan a Petrei? Noroc cu programa analitica la Limba romana: chiar daca daca nu mai e obligat, ca pe vremuri, sa cumpere bilete la spectacole, publicul scolar tot e adus, mai vrand, mai nevrand, in contact cu arta - contra cost, fireste. Altfel am avea toate motivele sa ne minunam ca, in ziua de azi, cand viata cotidiana ofera, din pacate, atatea subiecte care s-ar preta de minune unei dezbateri artistice (si nu numai), Teatrul "Ion Creanga" continua sa-si asorteze repertoriul cu Ivani Turbinca si Capre cu trei iezi, cu toate ca, pe acest teren, intra in competitie cu Teatrul "tandarica", alta institutie de spectacole deschisa mai ales catre varstele mici... Oricum, fapt este ca, aici, adolescentii - si, in genere, "tineretul" evocat de firma teatrului - nu prea gasesc texte si spectacole care sa vorbeasca despre droguri, violenta, emigrare s.a.m.d., s.a.m.d., adica despre chestiuni care, am impresia, i-ar interesa un pic mai mult decat (de pilda) aventurile lui Pinocchio; mai ales daca aceste chestiuni ar fi abordate inteligent si modern, cu intelegere si fara staif didactic. Si totusi, un spectacol profund actual, sincer si dureros precum Acasa, al tanarului Radu Apostol, realizat acum vreo doi ani sub firma sa, ne facuse sa credem ca Teatrul "Creanga" a inceput sa-si reconsidere telurile, mijloacele si, implicit, statutul...
Altminteri, propensiunea spre nou exista. Ea se manifesta, intre altele, in caietul-program la recenta premiera Pinocchio; aici, micilor spectatori le sunt furnizate cateva adrese electronice de unde pot afla "multe lucruri folositoare, printre care si programul saptamanal al Teatrului Creanga" - frumoasa initiativa, mai ales cand te gandesti cati dintre copiii care trec prin Piata Amzei au acces la Internet! Dar, evident, intrarea in normalitate trebuia sa inceapa de undeva.
Lasand la o parte consideratiile acestea para-teatrale, trebuie spus ca noul Pinocchio de la "Creanga" (titlu aflat aproape in permanenta in repertoriul institutiei) le poate da suficiente motive sa intre in sala si copiilor mai marisori, daca nu chiar si adultilor, intrucat contine o suma de momente foarte colorate - de cabaret, le-as zice -, in care trupa, supravegheata coregrafic de Pastorel Ionescu, danseaza absolut acceptabil. De altfel, aceste momente, care m-au facut sa ma intreb (fara nici un fel de ironie) daca regizorul Cornel Todea nu ar putea sa "dea" un excelent regizor de revista, sunt, alaturi de ilustratia muzicala foarte buna, semnata tot Cornel Todea, atuurile clare ale spectacolului, din punctul de vedere al mizanscenei. Caci fragilitatea dramaturgica a scenariului extras, sub aceeasi semnatura, din povestea lui Carlo Collodi, lipsa de tensiune a naratiunii scenice si evolutia mai degraba decorativa a actorilor, care se agita mult si cu intentia evidenta de a-si arata costumele (ce-i drept, foarte frumoase; autor: Viaceslav Vutcariov) nu prea se pot numara la capitolul implinirilor. Dintre interpreti sunt de mentionat, in afara de Ani Cretu in rolul titular - vivace, cu o buna mobilitate mimica si corporala, dezinvolta -, Marina Procopie (Vulpea), Boris Petroff (Gepetto) si, pentru infatisare, Cornelia Pavlovici (Zana); in rest, cum spuneam, toti se misca harnic si, uneori, agreabil.
Desigur, acreala critica excesiva poate parea deplasata in cazul unui spectacol - la urma urmelor - cu nimic mai rau decat coplesitoarea majoritate a acelora ce se joaca acum pe scenele bucurestene. Este vorba insa despre un spectacol pentru copii, iar in acest punct, dupa parerea mea, situatia se schimba. Despre cum se si de ce se schimba ea promit insa o discutie mai ampla, cat de curand.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
