Ziarul de Duminică

Povestea unei pisici care a înduioşat întreaga planetă – carte recomandată de Ziarul de duminică

 Povestea unei pisici care a înduioşat întreaga planetă – carte recomandată de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

19.06.2012, 10:51 364

Ce impact poate să aibă un animal asupra vieţii unei comunităţi? Câte vieţi poate să influenţeze o pisică? Cum a fost posibil ca un pisoi abandonat să schimbe imaginea unei biblioteci, să salveze un mic oraş american şi să devină faimos în întreaga lume?

Puteţi afla răspunsul la aceste întrebări numai citind emoţionanta poveste a lui Dewey. Povestea lui Dewey începe într-o dimineaţă friguroasă de ianuarie. Avea doar câteva săptămâni când a fost abandonat într-o cutie metalică de recuperare a cărţilor unei biblioteci. Cea care îl va salva este Vicky Myron, directoarea bibliotecii din micul oraş american Spencer, o mamă singură care la rândul ei era o supravieţuitoare: reuşise să treacă peste pierderea fermei familiei, peste ameninţarea unei boli incurabile şi peste o căsnicie eşuată din cauza alcoolismului soţului.

Ridicându-se în două labe, ca şi cum încerca să-şi exprime recunoştinţa, Dewey o cucereşte imediat.
Povestea lui Dewey, numit după sistemul decimal de clasificare în biblioteci, îi va emoţiona şi îi va încuraja şi pe locuitorii orăşelului Spencer, greu încercat în anii '80 de criza economică prin care treceau fermierii. În următorii nouăsprezece ani, îi va încânta mereu cu entuziasmul, căldura şi mai ales cu cel de-al şaselea simţ prin care ştia de fiecare dată cine avea nevoie cel mai mult de el. Astfel Dewey a devenit faimos în tot statul Iowa şi, aproape incredibil, în întreaga Americă şi în lume.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO