Preluam calomnii, colportam barfe infame, ne multumim cu rumoarea de culoar, dar cum ne insulta altii, generalizand clisee nefavorabile, simtim iarasi ca alcatuim un singur corp. Ne doare tot ce ne priveste colectiv, ca societate. Iata de ce sunt atat de bune criticile din afara: doar ele ne mai unesc in punctul de lumina al binelui comun.
Evident ca o catastrofa reala n-ar fi de dorit. Sper totusi ca solidaritatea dintre romani e inca posibila, chiar daca proasta intelegere a democratiei si razbunarea individualismului postcomunist i-au compromis vitalitatea si dreptul la o expresie publica adecvata. Poate ca nu trebuie sa ajungem la o adevarata ananghie pentru a pricepe ca ingaduinta reciproca, ajutorarea interumana si implicarea in soarta comunitatii masoara civilizatia unui popor si ii asigura viitorul.
Am facut un ocol introductiv pentru a lauda aici o recenta carte-album: Roumanie, reminiscences, de Liliana Nadiu, aparuta la Ed. Michalon, Paris, 2008, cu o prefata de Nicolae Manolescu. Eleganta editiei se reazema pe fotografii alb-negru, optiune rafinata, care traduce reportajul in poezie si acorda contururilor o discreta aura de mister. La prima vedere, aceasta colectie de reminiscente premoderne vexeaza. Cartea e plina cu imagini rurale, bisericute, maici cu matura in mana pe prispe monahale, tarani, interioare modeste, scene de seceris, in contexte deloc bucolice. Maini aspre, fete austere, ambiante contrastante, cu lumini si umbre subliniate patetic... Reflexul prim e acela de a spune: de ce inca o selectie masochista despre o Romanie mitologizata in propria retardare istorica? Numai ca tonul face muzica, iar obiectivul fotografic - diferenta.
Albumul Lilianei Nadiu e demn pentru ca e veridic in umanitatea lui esentiala. Artista are o privire tandra fara a deveni idilica, alege momente hesiodice fara a cadea in stahanovism estetic, selectioneaza cadre fara prejudecata morala a muncii virtuoase... La urma urmelor, aceste realitati exista. Nici o fotograma nu e retusata pe Adobe Photoshop. Aparatul urmeaza criteriile autoarei, dar decupajul e departe de a fi mizerabilist. Nu cauta sa inventeze si sa extinda, prin ecou fraudulos, o imagerie de lumea a treia. Se multumeste sa inventarieze "reminiscentele" unei lumi care, prin propria palpaire crepusculara, isi proclama insularitatea. Carduri de gaste, crupe de cai pe langa lanuri cu floarea-soarelui, liziere rusesti pline de melancolie, sine de tramvai delabrate, prin burguri ardelene... Batrane in picioarele goale, divanuri coplesite de perne, spinari de tanara femeie fara chip... Toate sunt, de fapt, frumuseti EUROPENE, cristalizate prin lentila, exaltate sub puterea instantaneului palpitant sau "metafizic", in descendenta lui De Chirico. Salut aici reusita a ceea ce am pastrat, omenesc, departe de platourile otravite ale televiziunilor "de stiri". Suntem si asa. Suntem, inca, asa si asa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
