Caută doar în titlu
Ziarul de Duminică

Pledoarie pentru imagine/ de Ziarul de duminică

Fotojurnalism şi imagine

Editor coordonator : Ilie Rad

Editura Tritonic

Volumul de faţă include 20 de comunicări ştiinţifice, susţi­nute la cel de-al XlV-lea Simpozion Naţional de Jurnalism, cu participare internaţională, având tema Fotojurnalism şi ima­gine, simpozion organizat de Departamentul de Jurnalism al Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, în zilele de 6-7 noiembrie 2015.

Invitatul de onoare al acestei ediţii a simpozionului a fost cunoscutul critic literar şi eseist Dan C. Mihăilescu, care a susţinut conferinţa Cultul textului şi imagofobia. Gherila ca jubilaţie gazetărească, o conferinţă care se publică în deschi­derea volumului de faţă.

Tematica simpozionului a avut, între altele, menirea de a supune cercetării ştiinţifice un domeniu puţin studiat în jur­nalismul românesc: fotojurnalismul şi transformările acestu­ia în mass-media contemporană.

Intervenţiile participanţilor au vizat, aşadar, aspecte pri­vind evoluţia fotografiei în presa română sau străină, ma­nipularea prin fotografie, manipularea digitală a imaginii şi noile provocări în fotojurnalism, fotografia alb-negru versus fotografia color, fotografia în era digitală, fotografia sursă de inspiraţie pentru literatură,  iconografiile oficiale, statutul socioprofesional al fotojurnalistului, cenzurarea fotografiei, fotografia şi dreptul de copyright, istoria fotografiei etc.

La simpozion au participat cadre didactice din învăţămân­tul universitar cu profil jurnalistic, fotojurnalişti din mass-media, cercetători ş.a.m.d. din Franţa, Spania şi Republica Moldova, precum şi de la universităţi şi instituţii de presă din Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara şi Craiova.

Toate lucrările prezentate la simpozion şi selectate pentru acest volum sunt creaţii originale, care nu au mai fost publi­cate în altă parte.

Textele selectate au fost grupate în volum în trei secţiuni: I. Fotojurnalism II. Imagini în mişcare. III. Interviuri cu fotojurnalişti. În cadrul fiecărei secţiuni, studiile şi articolele au fost orânduite în ordine strict alfabetică.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.