Caută doar în titlu
Ziarul de Duminică

Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, parc al artelor/ Dorina Călin

Proiectul cultural Kulturama va transforma Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, în perioada 3 iulie-15 septembrie, într-un inedit parc al artelor, propunând publicului larg expoziţii de pictură, sculptură, fotografie, ateliere de creaţie pentru copii, teatru şi performance. Asociaţia Naţională pentru Arte Vizuale Contemporane (ANAV) şi spaţiul cultural Gallery sunt coorganizatori ai proiectului cultural Kulturama în două secţiuni mari ale acestuia, secţiunea de fotografie şi cea a atelierelor pentru copii, cărora li se adaugă expoziţii personale de pictură ale unor artişti români şi străini.

„Kulturama este despre arta contemporană românească şi străină realizată de artişti mai mult sau mai puţini cunoscuţi, dar valoroşi. Acesta este, de fapt, şi scopul asociaţiei noastre, să promovăm arta vizuală de calitate, iar prin spaţiul cultural Gallery să îi sprijinim pe cei care au nevoie de expunere”, a declarat Dana Dociu, vicepreşedinte ANAV.

Pe durata verii, Kulturama va transforma Piaţa Revoluţiei într-un inedit parc al artelor, propunând publicului larg expoziţii de pictură, sculptură, fotografie, ateliere de creaţie pentru copii, teatru, performance. Pe lângă toate acestea, vizitatorii sunt invitaţi în pop-up library Kulturama. Accesul publicului este gratuit.

Secţiunea „Fotografie”, organizată de ANAV şi Gallery la Kulturama, va cuprinde o multitudine de expoziţii individuale şi colective. Vor fi prezentate publicului expoziţii individuale ale unor fotografi binecunoscuţi. Printre aceştia se numără Narcis Virgiliu (3-9 iulie), Richard Constantinoff (10-16 iulie), Bogdan Cristel- Reuters (17-23 iulie) şi Vlad Eftenie (24-30 iulie). Vor fi invitate cu expoziţii colective cele mai bune şcoli din Bucureşti: Şcoala de Fotografie „Freelancer” şi Şcoala de Poetică Fotografică „Francisc Mraz”.

De asemenea, secţiunea „Ateliere pentru copii”, organizată de ANAV şi Gallery, va cuprinde o serie de ateliere de creaţie pentru copii. Tema generală a acestora este „Arta pe glob”. Organizatorii spun că vor „călători” cu cei mici pe glob, se vor opri pe toate continentele, în diverse oraşe, şi vor reproduce lucrări de artă. Vor fi ateliere de pictură, de colaj şi de meşteşugărit. Copiii vor fi supravegheaţi şi ajutaţi în lucrările pe care le creează, urmând ca fiecare atelier să se încheie cu o miniexpoziţie a lucrărilor făcute de copii. Atelierele se vor desfăşura în fiecare weekend (sâmbătă şi duminică), de la orele 18.00, şi vor avea o durată de două ore.

Totodată, ANAV şi Gallery aduc la Kulturama două expoziţii individuale de pictură, aparţinând artistei Nicoleta Jutka (Germania), în perioada 3-10 iulie, şi lui Tudor Plăieşu (artist roman stabilit în Germania), între 11 şi 20 iulie.

Aflat la prima ediţie, proiectul Kulturama, lansat pe 25 iunie la Gallery, susţine promovarea artei în spaţiul urban, pentru a oferi publicului larg liberul acces la manifestări culturale de calitate, încurajarea actului creativ al tinerilor artişti şi punerea în valoare a diversităţii şi bogăţiei arhitecturale ale spaţiului istoric din Piaţa Revoluţiei.

Kulturama este un proiect cultural de amploare organizat de Kartell Media & Events în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, Instituţia Prefectului Bucureşti, On Stage, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Uniunea Artiştilor Plastici şi Asociaţia „Se Poate”.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.