Ziarul de Duminică

Personalităţile Marii Uniri/ de Ziarul de duminică

Personalităţile Marii Uniri/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

08.07.2016, 00:01 665

La Editura Enciclopedică apare colecţia „Personalităţile Marii Uniri din 1918”, pe care editura o explică:

La împlinirea unui secol de la Marea Unire din 1918, este firesc să fie publicate lucrări în care să se analizeze semnificaţia istorică a evenimentului.

În fond, lupta românilor pentru unitate naţional-statală s-a înscris în fluxul evoluţiilor care au marcat istoria Europei de la mijlocul secolului al XlX-lea până la sfârşitul Primului Război Mondial.

Dorind să aducă propria contribuţie la marcarea acestui eveniment, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi Editura Enciclopedică au lansat, în aprilie 2015, programul Personalităţile Marii Uniri din 1918.

Programul constă în elaborarea şi publicarea unor monografii consacrate personalităţilor care au contribuit la înfăptuirea Unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România în 1918, precum şi la confirmarea internaţională a Marii Uniri.

Sunt avuţi în vedere oameni politici, militari, oameni de ştiinţă şi cultură, clerici, diplomaţi etc.

Fiecărei personalităţi îi este consacrat un volum, accentul fiind pus pe contribuţia adusă la realizarea Marii Uniri, dar cu marcarea întregii cariere, astfel încât cititorul să înţeleagă cine era personalitatea evocată, locul şi rolul acesteia în istoria României.

Lucrările au un caracter ştiinţific, întemeindu-se pe documente de arhivă şi pe alte izvoare istorice, cercetate în spirit critic, urmărindu-se promovarea adevărului istoric, cu luminile şi umbrele sale.

La realizarea colecţiei contribuie istorici consacraţi, dar şi tineri aflaţi pe drumul afirmării profesionale.

Punând în evidenţă contribuţia unor personalităţi, nu pierdem din vedere nicio clipă adevărul cuvintelor scrise de N. Iorga: „Fără a uita pe nimeni din cei care au colaborat la această faptă a Unirii, de la general şi de la fruntaş ardelean, până la ultimul ostaş şi ţăran, omagiul recunoştinţei noastre să se îndrepte azi către poporul acesta întreg de oriunde şi din toate veacurile, martir şi erou.”

Iniţiativa colecţiei aparţine istoricului Petre Ţurlea, iar coordonarea acestui program este asigurată de Ioan Scurtu.

Au apărut:

 

Ioan Scurtu – Ferdinand I

 „După vremuri îndelungate de nenorociri şi de grele încercări, înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze statul român prin Unirea Principatelor, prin Războiul Independenţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională. Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă: Unirea Românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor.” (Proclamaţia Regelui Ferdinand, din 15 august 1916)

 

Petre Ţurlea – Nicolae Iorga

Rememorarea, pentru generaţia de la începutul secolului XXI, la o sută de ani de la făurirea României Mari, a rolului lui Nicolae Iorga în această cea mai importantă realizare a românilor, este o datorie a istoriografiei de azi. Rememorarea poate ajuta la revenirea la o viaţă naţională sănătoasă, în care interesul personal să fie plasat, mereu, după interesul Ţării. „Apostolul Neamului” – cum i se spunea lui Iorga – poate fi şi astăzi un îndrumător pe calea luptei pentru apărarea Poporului Român, pentru păstrarea valorilor sale spirituale, pentru apărarea drepturilor sale istorice, pentru impunerea lui în atenţia şi respectul lumii. Cartea de faţă este scrisă ca să ofere noilor generaţii de români o pildă şi un îndemn: pilda unui vieţi trăite pentru Neamul Românesc şi îndemnul de a o urma.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO