Ziarul de Duminică

Personalităţi străine în istoria României. Dicţionar biografic (V)/ de Ion Stănel

Personalităţi străine în istoria României. Dicţionar biografic (V)/ de Ion Stănel

Personalităţi străine în istoria României. Dicţionar biografic (V)/ de Ion Stănel

Autor: Ion Stănel

30.09.2011, 00:02 330

Continuăm publicarea unor fragmente din Personalităţi străine în istoria românilor. Dicţionar biografic, un volum colectiv care încearcă să răspundă la câteva întrebări: cine? cât? când? şi cum? au influenţat oficialii străini destinul istoric al românilor. Dicţionarul cuprinde peste 250 de personalităţi străine, monarhi, şefi de stat, comandanţi militari, diplomaţi, secretari particulari ai domnilor români, care au influenţat istoria românilor din Antichitate până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Criteriul de selecţie l-a constituit prezenţa nemijlocită pe sol românesc, fie ea şi episodică, a tuturor personalităţilor incluse în dicţionar şi implicarea lor directă în deciziile politice, militare sau diplomatice ale acestui spaţiu.

Unii principi, regi, sultani, împăraţi, comandanţi militari s-au acoperit de glorie sau de ruşine în confruntările cu românii. Diplomaţii marilor puteri au reprezentat uneletele prin care acestea şi-au impus interesele în spaţiul românesc. Unii s-au ataşat de aceste locuri şi de firea caldă şi ospitalieră a românilor, alţii au pus în practică cu detaşare, sau exces de zel, în anumite situaţii, sugestiile sau ordinele primite de la superiorii lor.

Sub coordonarea lui Ion Stănel, colectivul de autori îi cuprinde pe: Alexandru Valentin Ştefănescu, Vasile Mărculeţ, George Marcu, Gherghina Boda, Mirică Vrînceanu, Valentina Bilcea şi Stan Stoica.

Mari comandanţi militari

În diverse perioade istorice, o serie de mari comndanţi militari, care îşi făcuseră un renume în confruntări majore, au ajuns să conducă trupe pe teritoriile locuite de români. Unii dintre aceştia şi-au demonstrat valoarea militară şi au obţinut victorii răsunătoare, alţii au cunoscut gustul înfrângerii.

Suvorov Aleksandr Vasilievici (n. 24 nov. 1729, Moscova - m. 18 mai 1800, Sankt Petersburg), prinţ, feldmareşal şi generalisim al Imp. Rus (foto 1)

Comandantul unor campanii militare ruse pe teritoriul Ţărilor Române în războaiele ruso-turc (1768-74) şi ruso-austro-turc (1787-92). Obţine victorii strălucite la Turtucaia (1773), Hârşova (14 sept. 1773) şi Coslugea (20 iun. 1774) - ultima contra unei armate de 60.000 de turci. În următorul război (1787-92), după ce l-a asistat pe Grigori Potemkin la cucerirea Oceakovului (17 dec. 1788), a fost trimis la comanda unui corp de armată cu misiunea de a trece Nistrul şi Prutul şi de a crea o diversiune în Ţările Române, în timp ce grosul armatei cucerea fortăreţele de pe Nistru. Mărşăluind forţat, face joncţiunea cu aliaţii austrieci, alături de care va obţine două importante victorii la Focşani (1 aug. 1789) şi Râmnic (22 sept. 1789) - ambele contra unor forţe mult superioare. Spectrul unui război general şi al unei invazii turceşti în Crimeea a afectat serios campania din 1790, singurul ei obiectiv fiind cucerirea puternicei fortăreţe dunărene Ismail. În ciuda reputaţiei de invincibilitate şi a numeroasei garnizoane, S. a asaltat-o după puţine pregătiri (22 dec. 1790), măcelărind întreaga populaţie musulmană (40.000 oameni). Victoria va fi glorificată în primul imn naţional al Rusiei. Campania sa a produs numeroase pierderi umane şi materiale Moldovei, domnul Alexandru Moruzi trebuind să facă eforturi pentru a aduna populaţia împrăştiată şi a clarifica situaţia aprovizionării oştilor ruseşti, făcută prin vistieria ţării. Din iniţiativa Societăţii Istorice Militare Ruse, în localitatea Dumbrăveni a fost ridicat în 1913 un monument dedicat lui S. De dimensiuni impresionante, îl înfăţişa pe generalissim călare pe cal şi cu bicornul în mână. În 1916 ruşii au demontat statuia şi au remontat-o la Odessa, mutând-o apoi la Ismail, unde se găseşte şi astăzi. În 1949, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la victoria lui S. la Râmnicu Sărat, comuna Dumbrăveni (jud. Vrancea) a fost numită Suvorov, în 1965 revenind la vechea denumire. În centrul acestei comune a fost ridicată în 1959 o copie a monumentului, realizată de Marius Butunoiu. (A.V.Ş.)

Kutuzov Mihail Ilarionovici Golenişcev (n. 16 sept. 1745, Sankt Petersburg, Imp. Rus - 28 apr. 1813, Bunzlau, Silezia), general şi prinţ rus (foto 2)

K. a fost comandant al armatei din Principatele Române în ultima parte a Războiului ruso-turc din 1806-12, negociator şi semnatar al Păcii de la Bucureşti (16/28 mai 1812). Numirea lui (1 apr. 1811) s-a dovedit o mutare extrem de inspirată. Veteran al războaielor cu turcii, cunoştea bine inamicul şi era respectat de paşale. Situaţia ruşilor era mai grea ca oricând: armata fusese redusă din cauza bolilor şi a trimiterii unităţilor în NV pentru iminentul război cu Franţa, iar turcii recâştigaseră în primăvară şi vară cetăţile pierdute în Bulgaria (Şiştov, Nicopole, Silistra, Rusciuk - ultima abandonată la ordinul lui K.) şi Giurgiu (sept.). Iniţial K. se instalează la Bucureşti (Hanul lui Manuc), unde se dedică unei vieţi uşoare şi înconjurându-se de "escroci". Deşi primeşte jalbele boierilor şi ale mitropolitului moldo-valah asupra pustiirii Principatelor (multe gospodării fuseseră părăsite, iar creşterea vitelor practic dispăruse) şi a abuzurilor administraţiei militare, K. nu ia nici o măsură pentru îmbunătăţirea traiului locuitorilor, A.D. Xenopol atribuindu-i un răspuns de tristă amintire: "să vă rămână numai ochii să vărsaţi lacrimi". În schimb, el a înţeles că Rusia nu-şi mai poate atinge obiectivele din acest război (ocuparea Principatelor Române, alianţa cu Turcia, autonomia Serbiei) şi, reuşind să dea o puternică lovitură turcilor la Ruse şi Slobozia şi blocând astfel forţele turceşti (oct.), a angajat tratative la Giurgiu (1 nov.). Deşi armistiţiul se încheiase (25 nov.), negocierile au trenat, delegaţiile mutându-se la Bucureşti. Iminenţa invaziei franceze, care determină renunţarea ţarului la revendicarea ambelor Principate, ca şi, s-a spus, complicitatea interpretului turc, Dumitrachi Moruzi, care ar fi ascuns sultanului scrisoarea prin care Napoleon îl anunţa de declanşarea campaniei împotriva Rusiei, au permis încheierea unei păci de compromis. Prin Tratatul de Pace de la Bucureşti, semnat de K., frontiera Rusiei cu Moldova era împinsă pe Prut. Ocuparea teritoriului dintre Prut şi Nistru, numit de acum înainte Basarabia, a permis accesul ruşilor la gurile Dunării, siguranţa şi dezvoltarea portului Odessa, creându-se precedentul diplomatic de a trata acest teritoriu românesc drept o provincie distinctă. (A.V.Ş.)

Mackensen August von  (n. 6 dec. 1849, Haus Leipnitz, Imp. German - 8 nov. 1945, Celle, Germania), feldmareşal german (foto 3)

A fost comandantul trupelor Puterilor Centrale în campaniile de pe frontul românesc din 1916 şi 1917. După cucerirea Serbiei, a fost păstrat în zonă la comanda unui grup de armate germano-bulgaro-turce, pregătit să intervină în cazul în care România ar fi intrat în război. Avea ca misiune cucerirea capetelor de pod române, Turtucaia şi Silistra, apoi ocuparea Dobrogei şi a trecerii Dunării către Bucureşti. Pe fluviu urma să acţioneze şi flota de monitoare austro-ungare, concentrate la Rusciuk. La 28 aug. M. primeşte ordinul să atace, "cât mai urgent cu putinţă", direcţia rămânând la latitudinea sa. Primul atac puternic ţinteşte fortăreaţa Turtucaia, a cărei cucerire (5 sept.) - datorată unor greşeli grave de comandament - a însemnat un şoc moral pentru români şi a dus la stăvilirea înaintării lor în Ardeal. Ambiţiosul plan al gen. Alexandru Averescu ("manevra de la Flămânda"), care viza trecerea Dunării şi încercuirea forţelor lui M. împreună cu forţele româno-ruse ce înaintau din Dobrogea, a trebuit anulat din cauza începerii contraofensivei conduse de generalul Erich von Falkenhayn în Transilvania. La 19 oct. M. rupe frontul româno-rus din Dobrogea şi ocupă Constanţa. Constituind aici o solidă apărare contra ruşilor, el trece Dunărea între Şiştov şi Zimnicea (23 nov.), înaintând spre Alexandria şi Giurgiu, apoi spre Bucureşti, acţiune ce a produs căderea apărării române de pe râul Olt (27 nov.). O manevră pe linii interioare concepută de Marele Cartier General român în zona Argeş-Neajlov (30 nov. - 3 dec.) a eşuat după ce germaniiau obţinut planurile operaţiei, deşi unul dintre grupurile lui M. (Kosch) suferise pierderi considerabile şi fusese la un pas de a fi încercuit. A fost printre primii comandanţi care au intrat în Bucureştiul încă neocupat, străbătând cu îndrăzneală străzile în automobilul său, în drumul spre Palat (6 dec.). Victoria i-a adus funcţia de guvernator militar al teritoriului românesc ocupat (unde statul major economic german a instituit un regim de exploatare a tuturor resurselor ţării, care, împreună cu distrugerile de război, au produs României pagube estimate la 17 722 307 999 franci aur) şi Marea Cruce a ordinului Crucii de Fier (doar 5 decernate pe perioada războiului). Pentru anul 1917, a pregătit distrugerea Armatei Române, refugiată în Moldova, printr-o ofensivă în cleşte: Grupul gen. Friedrich von Gerok spre Oituz, iar Grupul lui M. spre Focşani - Mărăşeşti - Adjud. Bătălia crâncenă de la Mărăşeşti (6-19 aug. 1917), a constituit cea mai glorioasă faptă de arme a românilor în Primul Război Mondial, M. înregistrând primul său eşec de răsunet şi fiind nevoit să înceteze lupta după ce pierduse c. 47 000 de oameni. Ieşirea Rusiei din război (Pacea de la Brest-Litovsk, 9 febr. 1918) a forţat România să înceapă negocieri. Implicat în negocierile pentru pace, M. a supervizat demobilizarea armatei române, rămânând cu forţele de ocupaţie în România. Au urmat însă înfrângerea decisivă a germanilor pe Frontul de V, capitularea Bulgariei (29 sept. 1918) şi atingerea Dunării de către armatele Antantei, situaţie în care M. primeşte ordin (12 oct.) să păstreze România cât mai mult. La scurt timp el intervine pe lângă guvernul român să permită retragerea fără incidente a trupelor sale, ocazie cu care îşi manifestă simpatia pentru cauza naţională a românilor, de care vroia să se despartă "ca de nişte prieteni". Abia la 10 nov. - momentul reintrării României în război şi al trecerii Dunării de către francezi - el începe retragerea, armata germană dezorganizându-se pe drum. (A.V.Ş.)

Din volumul în pregătire la Editura Meronia

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO