In toamna lui 1877, Eminescu se muta la Bucuresti. Din nefericire, ceea ce s-a pastrat, material si in constiinta multora, din aceasta perioada bucuresteana este legat de semnele intunecarii sale precum si ale sfarsitului: strada Plantelor, sanatoriul Marcuta, cimitirul aerban Voda (Belu). Cei cinci ani rodnici, sclipitori si epuizanti de la Timpul sunt doar fulguratii materiale, poate si pentru ca geniul si divinitatea se lasa descoperite doar prin semne.
Locuintele poetului s-au schimbat mereu, intr-o frenezie de chirias vesnic grabit care nu mai asteapta Sf. Dumitru pentru a-si reinnoi contractul. Urmarindu-le traseul, observam ca a existat un perimetru suficient de restrans, in ceea ce numim azi zona centrala, de la prima casa de pe str. Sperantei pana la block-house-ul din Calea Victoriei, de la mahalaua Sf. Constantin, in vecinatatea parcului popular Gradina cu cai, la str. Enei, fara ca fundamental interioarele sa se schimbe: o odaie larga in care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masa de brad, carti multe tixite pe doua polite lungi ca de vreo patru metri, o masina de cafea pe soba, un lighean de pamant intr-un colt si-un cufar vechi. Sunt mai mult de 20 de locuri reperate de eminescologi ca fiind mai lungi sau mai scurte popasuri, multe dintre ele nemaifiind decat amintire. Un singur semn, in Piata Amzei, la casa Slavici, in locul unde azi exista o agentie CEC, cu o placuta care aminteste ca aici a locuit Eminescu. O alta - o ruina - prin Piata Buzesti, niste fantomatice ziduri care au salvat ca prin minune firma - Hotel Marna -, te duc obligatoriu cu privirea vizavi unde ti se semnaleaza ca si pe aici a trecut Mihai Eminescu. Aici ii scria Veronica Micle de la Iasi: Dsale Eminescu, strada Buzestilor 5, Bucuresti, in iarna lui 1882. In rest, doar vagi repere, eforturi ale imaginatiei de a reaseza in decorul de azi ceea ce se afla in urma cu mai bine de un secol.
De fapt, acest perimetru Piata Amzei, Calea Victoriei, Buzesti, Berzei, Sperantei delimita sau atingea macar cunostintele ori lumea de care era legat Eminescu. De la Amzei pana la casa Maiorescu nu erau decat cativa pasi (pe acele locuri acum se lafaie magazinul Eva si ONT-ul). Mite Kremnitz isi avea somptuoasa locuinta pe Polona, loc frecventat asiduu de Eminescu si boema Junimei, iar fruntasul conservator Lascar Catargiu era si el la o azvarlitura de bat. Importantele sedinte ale liderilor conservatori se petreceau aici, la clubul de pe Podul Mogosoaiei (Casa Vanicu), sau la printul Al. atirbey, tot pe Calea Victoriei.
Nu era departe, chiar prea la indemana s-ar putea spune, nici str. Cometa (azi Caderea Bastiliei) unde se afla locuinta vicioasei, ce fusese incriminata de adulter, Cleopatra Poenaru-Lecca, recognoscibila dupa unii cercetatori atat in Pe langa plopii fara sot, cat si in Scrisorile IV si V. Adevarul era ca planturoasa si mai varstnica decat Eminescu Cleopatra avea in curtea casei sale plopi. Pe acele locuri s-a inaltat, dupa primul razboi mondial, Academia de atiinte Economice.
Asadar, cu putina vointa si o mai mare staruinta in a-l repera pe Eminescu ca fiinta vie, ca bucurestean, nu ne-ar fi greu sa-i refacem traseele si sa-l integram vietii tumultoase ce insemna munca la ziar (si redactiile Timpului, ca si tipografiile la care se tragea se schimbau des), berea, mai rar un caputiner la Imperial, Fialkovski sau Kiriazi, placerea de a sta de vorba cu tot felul de oameni, ba chiar cu prostituatele si cioclii, dupa cum isi amintea Slavici Nu stii cat de e de interesant sa vezi cum se reflecteaza lucrurile in asemenea oameni, raspundea Eminescu observatiilor acestuia -, asalturile sistematice date casei de pe str. Cometa, ca si evadarea in cartierul marginas in care se afla un tei urias si in care poetul cu cativa amici isi facusera hamace.
Cartierul se cheama azi chiar Tei si daca Bucurestiul isi aroga un spirit eminescian el se afla azi, acum, in aceasta luna, in mirosul patrunzator al teilor care pare a veni de niciunde, de dincolo de o realitate palpabila, parca din amintirile si dorul nostru de Eminescu. Nu este singurul secret pe care nu stim sa-l descifram. Neobositul cercetator al lui Eminescu, N. Georgescu, a cercetat una dintre cladirile ce a adapostit redactia ziarului "Timpul", cea de pe Lipscani, si a aflat la subsol niste seifuri din secolul al XIX-lea nedesferecate. Exista un om in Bucuresti, un maestru al seifurilor ferecate, care le-ar putea sparge taina, dar formalitatile sunt aproape de netrecut. S-ar putea ca in ele sa nu se afle nimic important. Dar, daca s-ar afla? Orice are atingere cu Eminescu ar trebui sa ne dea fiori si sa nu ne lase sa dormim. Mai ales pe noi, pe bucurestenii atat de huliti cand e vorba de Eminescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
