Pavel Ilie (1927-1995) este unul dintre artiştii “secreţi” ai anilor şaizeci-şaptezeci (Foto 1). Cu o primă expoziţie personală în România abia în anul 1974, după personalele de la Edinburgh şi Torino şi cu doar trei ani înainte de emigrarea definitivă în Elveţia (1977), Pavel Ilie, absolvent de pictură din 1955, a devenit unul dintre primele exemple a ceea ce se numeşte, frecvent, un “artist pentru artişti”, un reper al căutărilor, un indicator de direcţie şi un seismograf al riscurilor şi promisiunilor. Nu a ţinut niciodată să placă publicului larg, să facă, aşa cum se obişnuia în vreme, pictură de gen, plăcută, natură moartă, peisaj etc. De la pictură, pentru a cărei stăpînire (în sensul academic) stă mărturie Autoportretul din 1955, artistul a migrat, din aproape în aproape, dar într-un timp foarte scurt, către proiecte şi studii, schiţe utopice, machete, construcţii, ansambluri, procese, acţiuni, (foto)performance, environments.
Fără a fi neapărat un cercetător, un artist experimental cu aspiraţii scientiste, în sensul în care erau, în aceeaşi perioadă, membrii grupurilor 111 şi Sigma (împreună cu care a expus la Bienala Constructivistă de la Nürnberg, în 1969), Pavel Ilie e un artist a cărui desăvîrşită manualitate era coordonată de o sobrietate formalistă ce trecea dincolo de intelectualismele curente pe atunci (minimalismul şi conceptualismul), pentru a se nutri dintr-un fond mult mai adînc, arhetipal, local. Pavel Ilie a fost un inovator cu mijloace tradiţionale, cu materiale (chirpici, nuiele, lînă, frînghie) şi tehnici sau proceduri (lipire, împletire, îmbinare) ancestrale, pe care le-a pus, inadvertent uneori, în contexte noi, citadine, actuale, reuşind un puternic efect de de-teritorializare.
Diversiunea şi diversionismul reprezintă strategiile de bază ale demersului său. De-contextualizate, imaginile, gesturile, procedeele, obiectele, devin vulnerabile interpretării creatoare. Lirismul, dar şi ironia, sînt rezultatele acestei denaturări, deturnări şi re-naturări. Frecvente în epocă (şi la Mihai Olos, apoi la Christian Paraschiv etc.), referirile la oi, la stînă şi la oierit capătă la Pavel Ilie valenţe incerte. Oile sale nu sînt mioriţe, sînt brutal-comic tunse, confuze. Ele se plasează undeva între arhetipul liric al lui Blaga şi Bisisica capie a lui Marin Preda. Recursul la tehnici şi materiale tradiţionale este consecvent cu interesul pentru arhaism şi arhetip şi, trebuie recunoscut, ambele se împletesc cu recrudescenţa în epocă a formulelor şi a şabloanelor etnice, identitare, naţionale, impulsionate de ideologia comunismului local. Numai că Pavel Ilie aruncă peste toate acestea un sesizabil văl spiritual, o (nepotrivită) înclinaţie sau aspiraţie către nevăzut, către cosmic şi utopic.
În spatele remarcabilei solidităţi formale, opera sa a purtat mereu o pronunţată instabilitate poziţională, o inconturnabilă ambiguitate. Proiectul Bomba, ritualurile legate de înmormîntarea acesteia, realizarea ei în materiale pe cît de diverse pe atît de particulare ca retorică (metal, lut, chirpici, vopsită sau nu) parafraza subtil, perfid-poetic, demagogia dezarmării, ce devenise deja leitmotivul propagandei comuniste, pe care însă îl răstălmăceşte, îl complică şi îl rătăceşte atît poetic cît şi sarcastic încît propria implicare politică, propria opţiune devine discordantă, nesigură, evanescentă.
Tocmai această incapacitate de fixare ideologică, suprapusă mirabil peste o desăvîrşită capacitate de finisare morfologică, defineşte miezul unui demers artistic autentic, în care pre-ştiinţa formelor comportă o necesară ne-ştiinţă a interpretărilor, eliberînd arta de servituţile conformării la idee, la interpretare, la locul comun.
Un îndreptar înclinat. Pavel Ilie, Galeria Anticariat Curtea Veche, curator Erwin Kessler. Expoziţia este deschisă până pe 6 mai
Acuareliştii, la Simeza
Până pe 9 mai la Galeria Simeza de la Magheru este deschis Salonul de acuarelă 2013. (foto 2)
Expun: Adriana Lucaciu, Mirela Hagiu, Viorel Poiata, Ovidiu Croitoru, Gavril Kovacs, Carmen Paraschivescu, Oana Isar, Mocanu Florin, Ionuţ Barbu, Alexandra Siminic, Teodora Coltofean, Camelia Comşia, Andreea Teodorescu, Marilena Cane, Iulia Costache, Manguta Paul, Jana Andreescu, Mazuru Constantin, Ludmila Ionescu, Mihaela Todoran, Ileana Dragomirescu, Minerva Cubassa, Olimpia Hinamatsuri Barbu, Georgeta Gheorghiu. Din păcate, tradiţia Saloanelor artelor plastice este din ce în ce mai obscură, prea puţin pormovată iar expoziţiile sunt prea puţin timp deschise. UAP reuşeşte din ce în ce mai puţin să se exprime ca element de unitate şi reprezentare a lumii artistice, şi prin acţiuni, şi prin patromoniu, premii, oraganizare.
„Spaţiu fără timp”, o viziune nouă pentru arhitectura ortodoxă
Arhitectul Radu Teacă semnează cea mai recentă expoziţie GALATECA,”Spaţiu fără timp”, o colecţie de proiecte de arhitectură ortodoxă contemporană printre care şi o viziune despre “Catedrala Neamului” (foto 3). Cu acest prilej marele architect a lansat şi un album cu acelaşi titlu editat de Igloo Media.
Expoziţia include o serie de machete complexe de arhitectură, randere video incluzând şi interiorul catedralei, fragmente din ipsos din care s-a realizat macheta de detaliu şi imagini grăitoare ale celor 3 proiecte – capelă, biserică şi catedrală.
“Proiectele sunt prezentate pe larg, în încercarea de a oferi o alternativă la spaţiile sacre lipsite de substanţă, numite în mod superficial tradiţionale, care domină de aproape un secol arhitectura religioasă autohtonă” explică arh. Adrian Ciocăzan, fondatorul Igloo Media.
Centrul de greutate al albumului, şi implicit şi al expoziţiei, cade pe Catedrala Mântuirii Neamului, (foto 4) o propunere izvorâtă din nevoia de a da o replică la ceea ce se construieşte acum, “un proiect kitsch, ale cărui performanţe sunt doar mărimea şi numărul de turle”. Deşi proiectul lui Radu Teacă respectă în termeni generali tema dată de Patriarhie privind funcţiunile, suprafeţele, înălţimea sau situl, ţinând cont de gabaritul şi complexitatea edificiului arhitectul propune o schimbare în abordare. O schimbare ce porneşte de la nevoia de experiment în arhitectura religioasă, mai ales în cea ortodoxă. Însă nu un experiment de dragul exerciţiului, ci unul profund documentat şi inspirat din tradiţie ortodoxă, semiotică şi istorie (foto 5).
Fraza de încheiere al unuia dintre textele care prefaţează albumul, text semnat Costin Popescu, defineşte centrul de greutate al acestui eveniment: „Putem îndrăzni, de aceea, să sperăm la o revenire la ineditul arhitectural al primelor edificii de cult creştine? Am recunoaste în ele invitaţia de a gândi personal, şi izbăvitor, divinitatea şi relatia cu ea. Radu Teacă a facut un pas.”
“Suntem onoraţi să prezentăm o expoziţie valoroasă, în perfect sincron cu calendarul Sărbătorilor Pascale, aparţinând chiar arhitectului care semnează şi arhitectura interioară a galeriei, alături de care am pornit la drum în acest proiect denumit GALATECA” a subliniat Iulia Gorneanu, Project Manager GALATECA.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
