Paul Neagu (1938-2005), unul dintre putinii artisti romani care au reusit sa isi faca un nume in exil, a studiat pictura la inceputul anilor 60, cand Institutul de arte plastice bucurestean era inca dominat de Baba si Ciucurencu si cand a fi colorist, intr-unul sau altul dintre modurile care pareau atunci ca epuizeaza posibilitatile picturii, adica "babist" sau "ciucurentist", era suficient pentru a fi considerat artist.
Paul Neagu nu a fost nici una, nici alta. El s-a situat de la inceput dincolo de aceasta disputa care a animat mediul artistic bucurestean mult mai mult decat s-ar fi cuvenit. Targul de pe muntele Gaina, lucrarea lui de diploma de care imi amintesc, era arida, seaca, geometrizanta, indicand deja o anume directie experimentalista, care refuza programatic seductiile culorii si in care nu mi se pare hazardat sa vad un sambure al viitoarelor lui constructii utopice.
Foarte curand, cu ocazia expozitiei din 1969 de la Galeria Amfora, o galerie cu viata scurta, dar cu expozitii memorabile, Paul Neagu a abandonat complet pictura pentru productia de obiecte nefunctionale, care fortau un contact direct, tactil, antiiluzionist cu universul concret. Paul Neagu se stabileste in Anglia, dar pastreaza o scurta perioada legatura cu Bucurestiul prin schimbul epistolar cu Iulian Mereuta, critic de arta si artist, care organizeaza in 1970 un happening (numele de atunci al performance-ului; de remarcat ca un echivalent romanesc nu a fost gasit pentru nici unul din cele doua concepte nici pana azi) in locuinta lui, unde omul-prajitura construit, cu deliberata rigoare geometrica din napolitane si inghetata, dupa schemele lui Paul Neagu, a fost consumat de un grup de prieteni. In acelasi timp, Paul Neagu isi sustinea prin diverse capitale artistice europene manifestul artei palpabile, o continuare si potentare a vointei de tactilitate si concret pe care si "intamplarea" bucuresteana o punea in scena.
Dupa 1990, Paul Neagu a revenit in Romania si a primit in 1991 comanda pentru sculptura Crucea secolului, instalata in piata Charles de Gaulle. Despre cum a fost regandit Brancusi de catre Paul Neagu cu acest prilej sau de alti conceptualisti faimosi din anii ''70 s-a scris mult si se va mai scrie. Foarte pe scurt se poate spune ca opera lui Neagu, o colectie de metafore ale lumii, si amintesc aici doar seriile de lucrari - desene, sculpturi, proiecte utopice, performance - intitulate Trasatura de unire sau Antropocosmos, reuseste sa fie profund originala, continuand totusi spiritul anonim si obiectiv pe care Brancusi l-a impartit cu generatia eroica a modernitatii de la inceputul secolului trecut.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
