Critic literar, eseist, traducator si editor, Irina Petras este autoarea a 25 de volume de eseuri si critica literara, a tradus 30 de carti din franceza si engleza, a alcatuit manuale de limba romana pentru straini si a publicat cronici si articole in cele mai importante reviste de cultura din tara. Recent, a fost aleasa presedinte al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor.
- Scriitorii se organizeaza. Dupa alegerile care au avut loc la filialele din intrega tara, in curand va avea loc Adunarea Generala a Uniunii Scriitorilor. Si totusi sunt voci care contesta vehement actuala formula organizatorica. Ce avantaje, dar si ce dezavantaje prezinta ea?
- Nici o mare organizatie nu poate fi pe placul tuturor. Mereu se iveste banuiala (cateodata confirmata) ca se trag sfori tenebroase. Altminteri, in ciuda vocilor infierbantate, e limpede ca o Uniune puternica e (inca) necesara, fie si numai ca forma recunoscuta oficial de apartenenta. Poate mai mult ca oricand, omul are nevoie de sentimentul ca e gandit/asumat de o autoritate ocrotitoare, ca nu e al nimanui. De pe margine, poti carti oricat/oricand si nu de defecte si disfunctionalitati ducem lipsa. Problema e sa gasesti formule prin care Uniunea sa fie profitabila pentru cat mai multi dintre membri. Lucru nu chiar la indemana, nici ASPRO nu e laudata in cor. As pune niste bemoli la toata discutia. Oricum, nu e prima data cand se spun toate aceste lucruri. Multe dintre ele sunt perfect adevarate, dar, rupte din context si lasate cumva in aer, par catastrofe si drame. Daca surdinizezi nemultumirile, resentimentele, orgoliile ranite, micile interese personale ori de... preajma, ele nu sunt decat firesti si, ca orice tensiuni interumane, niciodata rezolvabile in absolut.
Eu inca mai cred ca, daca am pune umarul si, poate, un pic de suflet, ne-ar fi mai bine tuturor si n-am mai fi atat de suparati pe diferitele organisme care nu-si fac datoria. Mi-a ramas in minte imaginea unui ins care se plangea otarat ca apa i-a luat gardul din fundul gradinii si primaria nu face nimic... Era limpede ca nu lua in calcul ideea de a-l face la loc cu mana lui.
- Ce nemultumiri mocnesc in prezent in randul scriitorilor? Credeti ca sunt de vina doar insatisfactiile de ordin material?
- Organizatie profesionala de tip (cvasi) sindical, prospera candva, Uniunea nu mai e in stare sa acorde privilegiile de odinioara. S-a vorbit deja prea mult despre toate astea. Nemultumirile nu tin atat de Uniune ori de activitatea filialelor, cat de faptul ca, dupa 1989, statura scriitorului nu mai e, automat, mare si indispensabila. Paternalismul a fost, s-o recunoastem, un rau confortabil. Cartile aveau tiraje mari, bibliotecile primeau carti gratuit, onorariile, chiar daca nu fabuloase, se plateau snur, Fondul literar te imprumuta "in alb", contand pe ce urma sa castigi, in viitorul lung, din scris. Mecanismul functiona, iar "uiumul" intrase in rutina. Azi cade totul in seama scriitorului, care, daca nu-i Cartarescu ori Patapievici, vorba site-ului Editurii Humanitas, are pasi multi si nesiguri de facut pana isi vede cartea tiparita. Iar bucuria e scurta: cu ea in brate, descopera ca 2-300 de exemplare inseamna tiraj nevandabil; piata nu-l inghite fiindca n-ai cum s-o intrebi daca are nevoie de ceea ce scrii.
- Cum vedeti posibila cooptarea/cointeresarea tinerilor in problemele acute ale comunitatii scriitoricesti ?
- Tinerii scriitori nu participa la viata Uniunii fiindca nu poti fi membru, potrivit regulamentelor, decat dupa ce ai 2-3 carti bune. Cand le ai, in cele mai multe cazuri, nu prea mai esti foarte tanar. Cei de 18-30 de ani care scriu n-au ce cauta, "legal", in Uniune. Lucru cu care nu ma impac deloc. In Panorama criticii literare romanesti (2000), am inclus si tineri cronicari literari, fara nici o carte, si nu-mi pare rau. Printre ei, Daniel-Cristea Enache, Costi Rogozanu, Iulia Popovici, Claudiu Groza, Horea Poenar, Mircea Ticudean, Calin Teutisan, Lionel Decebal Rosca. Nu i-am lasat deoparte nici pe debutanti ca Laura Pavel, Nicoleta Salcudeanu, Cristina Pop, Izabella Badiu, Mihaela Ursa ori Nora Rebreanu-Sava - prima lor carte era pentru mine suficient de convingatoare. Apropo de solutii, am de gand sa infiintez "aripa tanara" a Filialei. Orice breasla serioasa isi are ucenicii si calfele ei pentru a asigura buna perpetuare a meseriei. Partidele stiu si ele ca, daca vrei sa ai un viitor, ti-l cresti. Sper sa gasesc o formula legala si eficienta de atras tinerii. Daca va exista macar o umbra de institutionalizare a statutului lor de viitori scriitori, vor veni, sunt sigura, si vor face lucruri bune, acum cand au chef si putere sa le faca.
- Sunteti si editor, si critic literar. Asadar, prin natura profesiei, cititi numeroase manuscrise si carti. Cum ati formula, in aceste conditii, un "mesaj despre starea literaturii romane contemporane"?
- Da, sunt cititoare de atata amar de vreme si pana-ntr-atat, incat am descoperit ca totul mi se intampla bibliomorf. Intr-o seara, foarte obosita, pe cand trageam plapuma sa ma invelesc, pe jumatate atipita, mi-am zis: "Sa n-o strang prea tare ca nu mai pot intoarce pagina...". M-am trezit razand de una singura... Dincolo de toate necazurile - circulatie mizerabila a cartii, preturi ridicate, onorarii inexistente, o critica lucrand in regim de haita, gramada toata pe doua-trei titluri la moda... -, starea literaturii mi se pare foarte buna. Adica, normala si cu semnalmente perfect explicabile. Se scrie mult si, intr-un procent relativ constant in perspectiva istorica, se scrie bine; se citeste cat se poate citi la ora asta, adica intr-o lume grabita si iubitoare de imagine colorata. Se intampla in literatura romana contemporana lucruri comparabile cu cele din alte literaturi ale lumii, chiar daca, poate, cu o anume crispare venind din obsesia culturii mici (eu am numit-o discreta - gandindu-ma la o anume stare geo-politica destinala -, nicidecum mica, fiindca nu exista culturi mici, fiecare trib, in cele din urma, isi are marea lui cultura, cea care il reprezinta si il slujeste). Nu ma infior de spaima si oroare ca moare cultura - stiu prea bine ca oamenii sunt cei care mor cu o pricepere de nimic egalata -, nu mi se pare insuportabil ca sunt reviste si edituri care se nasc si mor, miscarea e legea vietii trecatoare. Tocmai fiindca scriitorii au redescoperit ca sunt si ei oameni si ca nimeni nu e dator cu adevarat sa le dea pur si simplu, lucrurile merg (tot mai) firesc. Indiferent de profesiunea pe care o ai - si e bine sa le crezi pe toate egale, e un bun exercitiu de luciditate si de "lung al nasului" -, trebuie sa dovedesti ca ai ceva de dat celorlalti. Legea pietei, deloc rea.
- Revenind la Clujul contemporan, ce credeti ca ii lipseste pentru a-si reface atmosfera atat de specifica, evocata cu nostalgie de generatia celor de 50-60 de ani?
- Clujul era in vremea studentiei mele (1965-1970) un oras universitar. Asta inseamna ca studentii se "vedeau", lumea ii recunostea si ii urmarea. Ei dadeau, cumva, tonul. Mersul lor insusi construia spatii, era un spatiu de enuntare, un element al retelei spatiale numite cetate. Locuitorii "tes" locurile laolalta, si cel mai marunt dintre catune pastreaza aceasta tesatura a pasilor oamenilor gospodari, cum ar spune Creanga. Ei bine, parca nu mai e asa de vizibil acest lucru la Cluj. Imi doresc ca scriitorii clujeni sa se impuna ca breasla importanta printre/alaturi de celelalte bresle ale cetatii, sa le fie recunoscut si respectat accentul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
