Ziarul de Duminică

Partea dreaptă a capului (IV)/ de Dragoş Ghiţulete

Partea dreaptă a capului (IV)/ de Dragoş Ghiţulete

Autor: Ziarul de Duminica

16.05.2014, 00:23 111

Se foieşte cu cartea în mînă, dă pagina plictisită, apoi deschide tableta şi îmi dă să citesc. Pufneşte din cînd în cînd, ce greţos. Şi am fost colege de bancă. Cîte like-uri are acu’, hmm.

Un act de curaj făcut de o adolescentă de 18 ani a impresionat internetul şi a transformat clipul postat de aceasta pe YouTube în viral. Tînăra îşi povesteşte viaţa, încercarea de sinucidere şi drumul spre fericire.

Clipul a fost vizionat de peste jumătate de milion de oameni din ianuarie pînă acum, a strîns 7.000 de like-uri şi sute de comentarii. Mai mulţi dintre cei care au lăsat un mesaj spun că se gîndeau să-şi ia viaţa, dar iniţiativa Isabellei i-a salvat.

„Bună tuturor. Mă numesc Isabelle. Am 18 ani. Am fost diagnosticată cu depresie. Recent, am vrut ca totul să se termine. Am vrut să renunţ. Mă săturasem să fiu abuzată şi jignită, tot timpul, în fiecare zi. Aşa că am încercat să mă sinucid. Însă în curînd am aflat că acesta nu este răspunsul. După spitalizări repetate şi schimbări de tratament, încep să simt că trăiesc din nou. Vă rog să distribuiţi acest video în speranţa că cineva ca mine îl va vedea şi va simţi că e mai puţin singur.”

– E vedetă.

Mi-a smuls tableta înainte să apuc să termin. A pus-o înapoi în geantă şi a deschis din nou cartea.

Primul gînd a fost să mă întorc în România. Mă uitam la fata asta tînără care nu-şi găseşte locul la 18 ani. Locul pe care nu ţi-l găseşti la nici o vîrstă, acel acasă care nu e niciodată acasă orice ai face. Îi urmăream ochii cum i se plimbă pe paginile scrise mărunt, jocul nervos cu o şuviţă pe care o tot învîrtea în jurul degetelor, ce comune sînt astfel de ticuri. Partea dreaptă a capului începe să mă doară iarăşi. Din ce în ce mai tare durerea scrijeleşte timpanul drept. Încerc să mă concentrez la jocul mîinii ei.

O coadă de veveriţă, ba nu, de vulpe, e ataşată la un tren. Care pleacă din România, străbate Ungaria şi ajunge în Austria. După o pauză de cîteva luni ia drumul Franţei. Între drumurile mari există drumuri mici, pe care le-am străbătut atîrnat de o firească dorinţă de viaţă, un impuls că poate o dată şi o dată o să fie bine. Îmi strîng şuviţa în palmă. Se termină povestea, acul pickup-ului zgîrie cartonul. Se opreşte brusc, părul îl simt deja cald. De ce o tînără de 18 ani vrea să se sinucidă ? De ce un bărbat de 34 de ani vrea să nu fie găsit pe un munte ? De ce un alt bărbat de aproape 60 de ani citeşte scrisori de la un alt bărbat de aproape 90 de ani care îi e şi tată. Au în comun toţi înfăşuratul părului pe deget?

Au trecut două zile pînă cînd Yvonne a rupt tăcerea. A bătut la uşă, mai s-o spargă, şi mi-a adus un croissant cu unt.

– Cafeaua o dai tu.

Se plimbă în cei 20 de metri pătraţi şi cît timp aştept să termine espresorul, ia din rafturi două cărţi. Scoate din nou tableta.

– L-au gasit pe un tip îngheţat pe munte. Schior. Ce tare, să mori îngheţat. Cică e cea mai tare moarte ever. Te ia o căldura, îţi aduci aminte de lucrurile frumoase din viaţă, hmmm, la mine ar fi simplu că sînt puţine, şi apoi visezi. Aşa scriu cercetătorii. Aşa vreau să mor şi eu. N-am chef să mor în pat sau la spital. Poate înecată, ce chestie. Tu schiezi ?

I-am smuls tableta din mînă. Mi-a căzut în timp ce citeam. Menghina îşi face datoria iar. Sînt culcat în zăpadă, simt fulgii cum mi se preling pe fruntea fierbinte şi îmi intră în ochi. Îmi scot cagula să pot respira mai bine, dar zăpada îşi face loc şi ajunge în gură. Am buzele fierbinţi, ştiu, sînt peştişorii pe care i-am regăsit. S-au întors şi acum îşi fac de cap. Cum se spune mendre în franceză ? Da, fac ce vor ei adică. Nu merde, mendre. O lună în Franţa şi apoi o nebunie în România?

Am găsit un bileţel dimineaţă.

„Îmi place să vorbesc cu tine. Îmi place să mă aud pe mine. Nu prea spui tu multe cuvinte, ai misterul ăsta de nu ştiu cum să-i spun, poate nici franceză nu ştii prea bine. Mie îmi convine. Mă înţelegi dacă vreau o cafea, iar dacă nu mai spunem nimic, scot tableta. Tu citeşti, nu mă deranjează. Oamenii vorbesc deja, ne văd. Ce caut eu cu un străin pripăşit, aciuat – am căutat în dicţionar. Noi nu ne iubim, nu? Yvonne.”

Am rămas în casă pînă seara tîrziu. Am avut febră, iar durerea de cap nu vrea să se mute. Stă acolo în partea dreaptă, nu dă semne că ar şti să facă christiane, am zîmbit la gîndul ăsta frumos. Se duce de rîpă totul, dacă a fost ceva ce ar fi putut fi. Ce s-a întâmplat în acea sală de cinema de la Châtellet – Les Halles, acolo unde după 11 seara îmi spuneai că nu e bine să rămînem pentru că e plină zona de magrebieni gata să bage cuţitul în tine? Fac ceva pe islamul lor, noroc că nu înţeleg româna, deşi islam sună la fel şi în franceză.

Decretam fără echivoc că e cea mai stupidă religie, cum să obligi o femeie să poarte o pînză pe faţă? Haide, Hermann, să ne uităm la film. Tăceam, şi apoi, la un pahar cu vin vorbeam despre noi.

E a doua seară în care mergem să mîncăm la restaurantul de lîngă hotel Beaugrenelle. E aproape de podul care duce spre Casa Radio, spre Rue Avenue Kennedy. E şi un Monoprix, chiar la colţul de lîngă metrou. M-am obişnuit să-mi fac cumpărăturile acolo. Între hotel şi restaurant, chiar în faţa unei spălătorii automate, pe gura de canal de pe trotuar e din nou bărbatul acela care cîntă la muzicuţă. Fantaisie impromptu. Ies aburi din jurul lui. Are un rucsac gri pe care îşi sprijină capul. Am ales iarăşi terasa, e încălzită cu instalaţii cu gaz, şi e aproape plină deşi sînt cîteva grade peste zero. Masa de lîngă geam, de unde un acvariu imens ne arată viaţa peştilor, e liberă.

– E un film chilian, Viaţa peştilor, ar trebui să-l vezi. E aşa frumos, ce-am mai plîns la filmul ăla. Îmi spunea că nu se cade, adică nu e frumos, mi-a zis, cînd am întrebat-o ce înseamnă să te smiorcăi, adică să plîngi, e doar un film. Îmi venea să arunc cu casca de motocicletă în sală şi să-l las acolo. Un prost, puşti, oricum nu era de mine.

Yvonne mă ciupeşte de mînă şi îmi arată un peşte care îşi lipise buzele de geam. Era negru cu roşu, ca o ţigară aprinsă în beznă, poate puţin mai gros.

– Vrea să vorbească cu tine.

 – Priveşte atent la masa din diagonală. Ea, îşi dă părul pe spate la fiecare trei secunde, se uită în jos să îşi mascheze sînii, el dă indiferent din mîna dreaptă atunci cînd îi explică ultimele evoluţii ale monedei unice. Euro, cum i se zice. Pe ea n-o interesează, pe el nu-l interesează ce crede ea. Pînă şi noi, peştii, avem ceva de spus. E o seară eşuată, vor face sex chinuit, vor stinge lumina. Muah, muah, e semnul nostru că vrem intimitate fără ca o grămadă de cretini să se holbeze la noi în acvariu, voi nu înţelegeţi, şi apoi vor dormi gîndindu-se fiecare la ce vor face în ziua umătoare. Tipic. Mută-ţi privirea mai la stînga, da, la femeia cu văl, care soarbe din supa făcută din nişte rude de-ale mele, nu îşi ridică ochii din farfurie şi vezi, vezi, nu vorbeşte. Cei doi masculi îi urmăresc mişcările şi aşteaptă să se termine totul. Soţul şi cumnatul, adică stîlpii viitoarei familii ce tocmai porneşte în căutarea lui Alah, mon Dieu, nici El nu mai e cum era pe vremuri.

– Au lămurit disputa legată de burqa ?

– N-a fost nici o disputa legata de burqa.

– Oare ea e îndrăgostită de el ?

Yvonne a pus întrebarea. Peştele îşi mută plictisit ochii de la noi.

Nu răspund, iar puţin mai tîrziu, întins în pat, mă gîndesc dacă nu sînt cam nepoliticos cu ea. Nici la această întrebare nu găsesc răspuns. Caut pe internet informaţii despre schiorul care a fost găsit îngheţat. L-au transportat cu elicopterul de pe Hintertux, e un gheţar periculos, îmi aduc aminte de el, iar site-urile de ştiri din Austria scriu că, din primele informaţii, ar fi vorba de un scriitor cunoscut din Viena. E şi o poză, prost făcută, la coborîrea din elicopter a echipajului. Intru pe un site local al unei televiziuni din Salzburg, Orf 3, şi desigur ştirea zilei e despre cum muntele nu iartă. Nu e patimă, nimeni nu acuză pe nimeni, sînt în platoul talk-show-ului invitaţi salvamontistul care l-a găsit pe Hermann Bormann pe munte, născut în Steyr, Austria superioară, în 1964, un medic psihiatru şi un fost campion la proba de coborîre din partea Austriei la campionatele din anii 2000. Deşi tabloidele insistă pe sinuciderea cauzată de o boală fără leac, o durere continuă de cap, invitaţii acestei televiziuni analizează atent şi cu argumente cauzele care au dus la deces. Nici un cuvînt despre sinucidere.

Am început să caut articole despre el, interviuri pe care le-a dat de-a lungul timpului. Mi-a atras atenţia un material amplu publicat în Salzburger Nachrichten în urmă cu aproape un an. Ziua în care a fost intervievat scriitorul e aceeaşi cu ziua în care am fost eu găsit pe munte. Spunea acolo că are insomnii puternice cauzate, crede el, de o şedere de trei nopţi într-o casă din Semmering. Ajunsese acolo la recomandarea unui prieten şi în cele patru zile chiar s-a simţit bine. A mers să schieze prin locuri cu zăpadă virgină, a început să lucreze la un nou roman, o dorinţă pe care a simţit-o de nestăpînit chiar din prima seara cînd şi-a cerut scuze celor prezenţi la masă şi s-a retras în camera de la etaj. La întoarcerea spre Viena, chiar în apropiere de casă, i s-a făcut brusc rău. A tras pe dreapta pe autoband şi, la insistenţele ziaristului care îi lua interviul, da, a spus că a avut halucinaţii în acel moment. E greu de spus cît a durat, o jumătate de oră, două ore, oricum, cînd şi-a revenit era deja seară, iar zăpada acoperise maşina în întregime. Ningea într-una, îşi aminteşte, şi parcă intrasem într-o hrubă ce mă proteja. Îmi plăcea să ştiu că sînt acoperit de zăpadă. Ca un iglu. Cînd mi-am revenit şi am ajuns acasă, spunea H.B., am căutat informaţii despre un personaj abominabil. Avem un nume comun, atît. Bormann. A devenit însă o obsesie din acel moment şi mi s-a dus dracului somnul.

 

Din romanul cu acelaşi titlu în pregătire la Editura Cartea românească

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO