Ziarul de Duminică

Parisul, un pariu câştigat de Carmen Lăzărescu/ de Daniel Nicolescu. GALERIE FOTO

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Daniel Nicolescu

03.04.2014, 23:45 95

Cu prilejul închiderii serbărilor Francofoniei 2014, ICR Lisabona a vernisat expoziţia de fotografii “Paris connu et inconnu” semnată de Carmen Lăzărescu. De profesie arhitectă, stabilită la Paris în 1989, artista pictează de-o viaţă cu aparatul de fotografiat şi a avut până acum câteva expoziţii personale, deschise atât în oraşul care o găzduieşte de un sfert de veac, cât şi la Bucureşti sau Tokio.

Un detaliu semnificativ: fotografia nu a reprezentat niciodată pentru ea un “violon d’Ingres”, sau o îndeletnicire de duminică, ci un mod de a vedea lumea. Am avut prilejul să o observ atent prin Lisabona, înainte de vernisajul expoziţiei: era complet abstrasă din conversaţii, se pierdea de grup, pentru că, având aparatul sudat în căuşul palmei, încerca să păstreze şi să priceapă peisajul, să-i surprindă caracterul volatil, să-i fixeze lumina nerepetabilă. Atentă la detaliile cele mai mărunte, la neimportantul plin de semnificaţii (lezarde pe zidurile caselor, fragmente de graffitti, patina felinarelor de metal, cruste suprapuse de vopsea pe cercevele, colţuri de caldarâm, umbre cernute de arbori), la palimpsestele cotidianului, artista, în dialogul ei neîntrerupt, plin de fervoare, cu peisajul, pare mai degrabă reporter de National Geographic.

Să revenim la expoziţia ei de la sediul ICR Lisabona. E o antologie de imagini strânse cu sârg preţ de un an de zile, care au ca personaj principal Parisul. Chiar dacă titlul expoziţiei sale nu are vnimic provocator sal insolit, nu aclasi lucru se poate spune despre fotogramele ei catre, toate, au o halucinantă forţă evocatoare, pun întrebări grave şi amorsează răsunsuri neaşteptate. Fiecare din cadrele ei pune în scenă insolitudini, secvenţe stranii în care singurătatea pietrelor vorbeşte. Dar este oare vorba de pietre? De clădiri, de monumente, de statui, de străzi, de ferestre? As spune că nu. Într-adevăr, fiinţele umane sau prezenţele vegetale fie au dispărut, fie sunt voalate, sorbite de ceţuri septentrionale. Dar pietrele care rămân – Parisul etern – nu sunt simple litografii, ci biografii, pentru că fiecare element de decor urban parizian capătă, graţie talentului artistei, o viaţă independentă.

Ne place să spunem, mai în glumă, mai în serios, că fotografia nu este o artă. Că oricine are un bun aparat şi este slujit de şansă poate face o poză izbutită. Privind fotografiile lui Carmen Lăzărescu putem înţelege cât neadevăr se ascunde în această prejudecată. Asta pentru că hazardul potrivirii este întotdeauna provocat, când nu este pândit cu răbdare şi trudă, iar acordul final între imagini ţine de o întreagă viziune. Muzica expoziţiei se naşte din înlănţuiri şi corespondenţe, din “clins d’oeil”, din agregări subtile, care depăşesc în tensiune, inteligenţă şi efort artistic “clic-ul” amatoristic al vânătorilor de imagini turistice. Parisul lui Carmen Lăzărescu este un oraş lumină, nu pentru că aşa îi zic cu emfază fericiţii lui locuitori, ci pentru că are strălucirile tainice din propriii ochi ai artistei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO