Acelasi, care, simultan, alaturi de alti colegi de breasla priginari din tara Lapusului - Mihai Volovici, Dorel Petrehus si Viorel Marton - tuteleaza un atragator spectacol plastic de pictura, grafica si sculptura la Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia.
Imprejurarea este cu atat mai fasta si mai incitanta cu cat dezvaluirile publice ale creatiilor acestui sculptor sunt relativ sporadice. Desi, de fiecare data, ele capata forta si relevanta semnificativa a unui eveniment! Aceasta si pentru ca, de mai bine de zece ani, artistul a dobandit si o rezidenta londoneza, iar prezenta sa in galeriile si colectiile muzeale de peste hotare este o realitate pe care insasi creatia sa o impune!
Expozitia de la Galeria Anticariat se distinge prin concentrarea extrema a discursului plastic, sustinut indeosebi de o foarte atent compusa selectie de desene si laviuri, din ceea ce ne inchipuim ca reprezinta laboratorul intimitatii poetice a sculptorului. Secventa care intruneste virtutile unui catehism sui-generis al tensiunii si profunzimii meditatiei sale creative, ca si pe cele ale dinamicii conceptive in elaborarea formelor si a atat de particularei lui a viziuni scupturale.
Dincolo de acest sugestiv si admirabil gest deconspirator, Mircea Roman isi intregeste proiectul expozitional - intitulat intr-o criptica formula aritmetica: "50 ( 1" - cu numai patru piese sculptate! Suficiente insa pentru a delimita caracteristicile expresive si stilistice ale artistului, ca si universul problematic si semnificativ ce l-au consacrat in constiinta publicului.
Plamadele sale antropomorfe, asa cum ni le-a dezvaluit din 1988 incoace, de la debutul sau din cadrul fostului Cenaclu-Atelier 35 din subsolul Galeriei "Orizont" din Capitala, la patru ani de la absolvirea Universitatii de Arte Plastice de la Cluj, au ceva din insolitul si maretia vestigionara a sculpturii antichitatii egiptene, persane, prehelenistice, etrusce sau a celei genuine din Europa, Africa sau alte spatii de civilizatie depozitate in memoria culturala a umanitatii.
In acelasi timp, este evident atasamentul sau statornic fata de valorile traditiei populare inca vii ale prelucrarii lemnului, cu precadere din arealul nord-vestic al Transilvaniei natale. Sursele novatoare si de originalitate in planul tehnicilor si al mijloacelor de expresie, ca si al conceptiei sculpturale din arta lui Mircea Roman, se afla in buna masura in aceasta matrice artizanala si spirituala.
Mizele lui estetice s-au aflat constant si constient controlate, in afara modelor si a gratuitatilor mimetice, artistul folosind limbajul sculpturii pentru a incerca sa patrunda dincolo de aparenta spasmodica si stingheritoare a lumii inconjuratoare, pe de o parte, dar si pentru a se cerceta si deslusi pe sine insusi in vertijul existentei ce pare sa-l copleseasca. O relatie bipolara, asadar, in cautarea unor finalitati apte sa-i clarifice un ideal si sa-i conserve nealterat proteicul imbold creativ, dar si ingenuitatea spirituala si emotionala, care confera unicitate viziunii si expresiei sale sculpturale. Este ceea ce explica, intr-un fel, insistenta laitmotivica cu care Mircea Roman se autoportretizeaza in mai toate personajele sau creaturile arhetipale pe care le modeleaza. Desi, prin gest, atitudine sau expresie facial-corporala, umanitatea pe care o surprinde opera lui Roman este una marcata de simbolurile Omului dominat, ale Omului penitent, ale Omului inchis, ori ale celui "intors pe dos". Sau, ca sa rezumam intr-o formula draga artistului, ale Omului fragil, ce motiveaza tragismul intregii filosofii plastice a artistului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
