Ziarul de Duminică

Pana la stele si inapoi

Pana la stele si inapoi
04.12.2005, 13:29 21

Vreme de sute de mii de ani, omul a calatorit de-a lungul Pamantului in lung si-n lat. Uneori, noaptea – se povesteste in Vechiul Testament –, odihnindu-si picioarele ostenite, se lungea pe iarba sau pe nisip, isi punea sub cap o piatra drept perna si privea cerul. Gandul si dorinta il duceau spre lumile stelare. Dar a trebuit sa aiba multa rabdare pentru a ajunge sa se ridice deasupra norilor.



La patru decenii de la prima ieSire a omului din atmosfera terestra, au aparut si primii turisti spatiali. Nu sunt aviatori convertiti in astronauti, ci bogati ai planetei care isi permit cheltuielile uriase presupuse de o astfel de experienta. Istoria il numara deja pe al treilea asemenea „civil“ care zboara la sute de kilometri altitudine: omul de afaceri american Greg Olsen. A platit 20.000.000 de dolari pentru a se imbarca, in octombrie anul acesta, pe naveta Soiuz si a locuit zece zile pe Statia Spatiala Internationala, la 370 de kilometri de Pamant.

Ca mai intotdeauna, computerul si internetul creeaza experiente virtuale menite sa se substituie calatoriilor fizice spre alte lumi, imposibile pentru zdrobitoarea majoritate a oamenilor.

Un prim exemplu: Grupul Stellarium (www.stellarium.org) pune la dispozitie gratuit un software. O data instalat pe computer, ai la indemana un planetariu in toata regula. Introduci latitudinea si longitudinea locului in care te afli si pe monitor iti apare bolta cereasca corespunzatoare locului. De aici incepe o joaca fascinanta, pentru ca ii ceri computerului reprezentarea picturala a constelatiilor, evidentierea si numele lor. Exercitiu de imaginatie: sa fugi undeva departe de luminile orasului care estompeaza puzderia de stele, la munte de pilda, sa deschizi laptopul si sa compari cerul de sus cu cel care apare pe ecran. Vei deveni astronom nestiut, cufundat in lumi ezoterice.

In plus, absorbit de ecranul computerului, iti poti desprinde talpile de Pamant ca sa te preumbli printr-un Univers in trei dimensiuni. Programul Celestia (www.shatters. net/celestia) te duce virtual printre 100.000 de stele. Te apropii de planete, de asteroizi, de comete sau de sateliti artificiali. Totul e simulat perfect: ceea ce se intampla pe ecran este copia evenimentelor din Universul real. Ai ocazia sa te rotesti in jurul unei statii cosmice lansate de om sau sa te apropii de un roi de galaxii.

Fascinant devine faptul ca Celestia imbogateste realul cu imaginar: poti sa vizitezi universul StarWars sau Star Trek, ori sa calatoresti cu naveta din 2001: A Space Odyssey. Foarte multi pamanteni s-au obisnuit deja sa priveasca Pamantul de sus. Fie ca sa viseze, fie din nevoia de a identifica rapid un anumit loc. Google, prin al sau program Earth, te lasa sa vezi Statuia Libertatii din New York de la o inaltime de aproape 300 de metri, iar Catedrala Sf. Petru de la vreo 800 m.

La randul sau Microsoft, prin http://virtualearth.msn.com, iti daruieste o multime de fotografii aeriene, inclusiv harta Romaniei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO