Bucureştiul ascunde încă multe poveşti. Le ascunde nu pentru căle vrea tăinuite, ci pentru că oraşul nostru este şi puţin ludic.Le vrea descoperite pe măsură ce îl cunoaştem şi îl ajutăm să seschimbe. Asta înseamnă şi să schimbăm unele poveşti, mai tristedecât altele sau chiar nefericite, în poveşti care să merite a fispuse, ilustrate şi chiar trăite.
Acolo se mai aud paşi căutând scăparea în nopţile reci sautrupuri frecându-se de pereţii umezi, închipuinde-se zburând pestezidurile înalte. Uneori se aud voci tremurate care nu pot fidesluşite de auz sau guri clănţănind de spaimă şi, din când încând, se simt clipiri din ochi care şi-au pierdut vederea.
Trebuie să eliberăm aceste suflete. Ne vor aproape. Vor să nesimtă căldura sufletului hrănindu-le speranţa; sa ne audă glasuriledepănând amintiri sau povestind lucruri, simple întâmplări de viaţăobişnuită. Să aducem frumosul, lumina, candidul, obişnuitul înaceastă lume a istoriei mereu inversate, înverşunate pe noi. Să-iîntindem o mână şi să-i vorbim. Să-i cunoaştem povestea, să nuîntoarcem privirea de la "aşa a fost" şi să-i dăruim o altăpoveste, venită din lumea noastră. O poveste sufletească despreistoria lui "nu suntem singuri" ci "mereu împreună". Ei, cei rămaşi"acolo", asta vor. Ei, cei de "acolo", ne vor aproape. Ei vor săajungă "aici". Să-l părăsească pe "acolo" unde au fost aruncaţi,abandonaţi, uitaţi.
Vă puneţi întrebarea cum pot fi în istorie locuri unde "aici" şi"acolo" se pot intâlni în afara timpurilor, iar întâmplările să fieaceleaşi pentru toţi. Astfel de locuri sunt mai întotdeauna spaţiiale suferinţelor comune, îndelungate şi aspre.
Să nu vă închipuiţi că astfel de locuri sunt foarte departe. Elerămân mereu în preajma noastră doar că trebuie să ne oprim trecereagrăbită prin viaţă pentru a privi cu luare aminte în jurul nostru.Sunt mule locuri pline de glasuri care strigă; chemaţi suntem dincolţuri de stradă, din spatele unor clădiri insipide sau dinperiferii aparent banale şi paşnice. Şi mai ales în astfel deperiferii au fost ascunse cele mai multe istorii, poveştilecăderilor de cortină ale multor nefericite destine.
Periferiile Bucureştilor au astfel de istorii ascunse, demulttănuite în uitare. Dincolo de laconismul documentelor se aflăistoria trăită, a sufletelor rămase "acolo" cu speranţa că vorajunge într-o bună zi "aici". Aproape de noi.
Dacă mergeţi spre sud, pe drumul ales cu sute de ani în urmă demercenarii voievozilor noştri care se încumetau să primejduiascăcetăţile Dunării din Giurgiu şi Turnu, veţi ajunge la unul dintreforturile care înconjurau Capitala, tot din teama faţă de turci,deşi devensierăm între timp independenţi. Teama pentru ce năvăleade la sud a determinat apariţia unui sistem defensiv defortificaţii, care însă nu au ajutat prea mult. Pentru singura datăîn istorie când ar fi trebuit să aibă acest rol, nu a reuşit săşi-l împlinească.
Se întâmpla în noiembrie 1916, când Bucureştiul a fost ocupat detrupele austro-germane care veneau dinspre nord şi vest, dar şi dearmatele turco-bulgare care înaintau dinspre sud. Fortul sudic afost construit în preajma localităţii Jilava, preluând numeleacesteia. Poarta de sud a Capitalei a devenit după marele războitemniţă pentru deţinuţi politici, pentru indezirabili decircumstanţă sau borfaşi de drept comun. Timp de peste o jumătatede veac a fost un loc unde istoria a curs altfel pentru foartemulte suflete care şi-au risipit destinele neîngăduit de repede şidureros.
Fortul Jilava este monument de patrimoniu atât din perspectivaclasică, a proiectului de arhitectură şi a valorii istorice cât maiales din perspectiva fragmentelor de viaţă trăite şi mai alesstinse între zidurile lui. Acesta este poate cel mai valorizantpatrimoniu al acestui loc a cărui memorie trebuie restituitădincolo de poveste şi imagine. Printre zidurile sale au rămasimagini în mişcare, umbre fugare, lăsate aici de Carol I,domnitorul, inspectând şantierul fortului, apoi de miniştri,ofiţeri superiori, liberi profesionişti, preoţi, oameni obişnuiţi,executaţi în circumstanţe rar întâlnite, apoi îndelungate şinestinse suferinţe ale miilor de deţinuţi politici sau indezirabiliai vremelnicelor regimuri. Undeva între 1907 şi 1967, doar într-oviaţă de om, s-au stins mii de alte vieţi.
Capitala suferă de lipsa marilor centre culturale, are nevoie despaţii de loisir, de expunere a ideilor, de simeze, de spaţii derecreere articulate dincolo de marginile sale. Fortul Jilavanecesită o astfel de schimbare de destinaţie, fiind necesarăobţinerea unui spaţiu cu valenţe turistice şi culturale înapropierea Capitalei. În anii 1935-1936, Municipalitatea a avut învedere amenajarea unui vast spatiu de loisir şi relaxare, pentrubucureşteni, în pădurea Snagov. De aceea a şi cumpărat tot malulnordic al lacului Snagov cu pădurea afarentă.
Orăşenii trebuiau scoşi din oraş oferindu-li-se serviciile decare aveau nevoie. Igieniştii sociali (meserie dispărută dinorganigrama ministerului de resort)
au reuşit acum 70 de ani să convingă factorii decizionali aimomentului să depisteze un atare spaţiu şi să investească în el.Municipalitatea Bucureştilor a pierdut parcul de agremnt Snagov nudin cauza naţionalizării, ci odată cu anii 1990, cînd pădureaSnagov şi malul lacului au fost lotizate şi vândute.
Amenajarea fortului Jilava - cu extensie către celelalte punctefortificate nefolosite - ca obiectiv turistic şi cultural vineaşadar în continuarea unei idei mai vechi.
Un obiecvtiv cultural absolut nou pentru zona Bucureştilor şiculturii de masă îl reprezintă folosirea potenţialuluieducaţional pe care îl are istoria comunismului şi a detenţieipolitice.
Seminariile de orice tip, conferinţele, prelegerile despreistoria oraşului şi a vieţii la oraş nu sunt prezente astăzi înprogramele educaţional-culturale ale centrelor de profil. Viaţatrăită prin comparaţie, între ieri şi azi, între ce este şi ce vafi, încluzând astfel şi prognoza, nu se regăsesc nici ele printrepreocupările instituţiilor culturale.
Proiectul-pilot recuperează şi fragmente ale vechiului loisir,antebelic şi interbelic, cum ar fi echitaţia, golful, ciclismul,tenisul de câmp, alăturate noilor mode de recreere de tipulAirSoft, Paint Ball, Lasertag.
Ce poate fi mai frumos decât să cochetezi cu trecutul şi să aiprilejul să socializezi altfel decât în parcurile aglomerate,pestriţe, sau mall-urile, spectacole ale vitrinelor. Bucureştii nuau o agora, o piaţă a sfatului, o zonă de inters pietonal, unspaţiu destinat exclusiv promenadei, plimbării. Acest lucru adeterminat nervozitatea străzilor noastre, indiferenţa anonimilorîn mişcare, graba prin care cosumăm orice moment liber fără să-ltrăim, fără să îi cunoaştem posibilităţile de relaxare, de detaşarefaţă de obişnuitele probleme ale zilei.
Nu avem aşadar numai un proiect cultural sau/şi educaţional.Putem vorbi mai ales de noi proiecţii comportamentale, pe care săle modificăm pozitiv, să le detensionăm prin amenajarea unorrefugii atât de visate de fiecare dintre noi.
Nu mai avem dorinţa de a ne privi, de a ne vorbi, de a discutaşi rezolva problemele ferm, dacă onestitate este un cuvântpretenţios. Pierdem bucuria micilor plăceri, sweet nothings, atâtde banale dar şi atât de importante în a ne ajuta să ne înţelegem,să ne acceptăm şi altfel de cum suntem sau credem că ne vădceilalţi.
Am pierdut legăturile care ofereau un punct de plecareraporturilor dintre generaţii, obişnuitul dialogului din interiorulfiecărei generaţii sau cu alţii mai vârstnici dar şi maitineri.
Acestea sunt detalii care scapă obiectivelor largi şi frecventuzitate, dar rămân întotdeauna în preajma lor.
Se simte nevoia unei recuperări umane, de coabitare amentaliltăţilor, posibilă numai prin înţelegerea şi acceptarea lor.Pentru acest lucru avem nevoie de spaţii unde oamenii să semanifeste în voie, unde preocupările de moment să fie fidelizate deevenimentul cultural, dar şi lăsate să se dezvolte prin opţiunearelaxării, recreerii, socializării.
Să aşteptăm aşadar ca astfel locuri să prindă viaţă pentru a-ioferi poveştile fiecăruia.
ADRIAN MAJURU (n. 1968) este cercetator la MuzeulMunicipiului Bucuresti [i coordoneaza Muzeul Dr. Nicolae Minovici.Este autorul mai mulor carti despre Bucuresti, precumBucurestiul mahalalelor sau periferia ca mod de existenta siBucuresti. Povestea unei geografii umane. In sferapreocuparilor sale se afla si zona de underground social urban. Insprijinul celor care studiaza acest domeniu din perspectivaantropologica, a editat lucrari cu referire la cersetorie,delincventa, vagabondaj, sinucidere, nebunie, prostitutie, incepandcu anul 2005. Intre alte titluri publicate, amintim aici selectivCopilaria la romani, Familia Minovici - universspiritual si Destin valah in ilustratii si 101texticulete. In prezent, coordoneaza seriile "Antropologiaurbana" si "Periferii nocturne" la Editura Paralela 45.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
