Ziarul de Duminică

„Opreşte-te şi vezi!”/ de Lucian Vasilescu

Departe de larmă şi departe de zarvă, departe de orice exces, de orice „trend”, de orice stridenţă „la modă”. Cu rădăcini rămuroase şi bine înfipte într-o lume ideală, uitată, ignorată, marginalizată. Peste timp şi peste mode. Astfel sunt ultimele două cărţi semnate de Ştefan Mitroi pe care le-am citit: „Să locuieşti într-un lătrat de câine” (ed. Tracus Arte, 2014) şi „Jocuri de nenoroc” (ediţia a doua, ed. RAO, 2015).

Şi una şi cealaltă sunt splendide poeme – prima este un poem al sufletelor damnate, care izbutesc, totuşi, să se salveze, a doua este un poem al copilăriei. Ambele, de o tandreţe şi o gingăşie (cuvintele acestea, iată, încă mai există) halucinante.

Binele, frumosul dragostea, lumina, adevărul încă mai sălăşluiesc în fiecare dintre noi, ne spune în textele sale Ştefan Mitroi, doar că sunt acoperite de zgura însingurării, a alienării, a cinismului, a vulgarităţii. Acoperite doar, iar nu răpuse. Pentru că ele nu mor niciodată, deşi mulţi (cei mai mulţi) le lasă să moară.

Despre „Să locuieşti într-un lătrat de câine”, poetul Ciprian Chirvasiu a scris: „Aparent, tema volumului este promiscuitatea proximă şi lăuntrică a copiilor străzii din România contemporană. Eu cred că, de fapt, între aceste coperte, s-a strigat un tratat tulburător despre pierderea involuntară a oricărei candori. Un spaţiu unde vina nu se mai poate pasa. Cu nici un fel de argument! Mucea, Ţâţoasa, Coniac, Şchiopu, Pişpirica, Moşu, Semafor, Filosoful, Usturoi, Piticu, Vedetă, Janina sau plutonierul Grămadă sunt tot atâtea feţe ale situării noastre eronate faţă da adevăr, suntem chiar noi înşine, aceia despre care evităm să aducem aminte, atunci când ne spovedim. Din această perspectivă, «Să locuieşti într-un lătrat de câine» este un act de acuzare a propriilor noastre laşităţi.”

„Să locuieşti...” este şi o călăuză pe calea unei posibile mântuiri, o cale nu tocmai lesne de urmat, fiindcă ea străbate imundele canale subterane ale oraşului pervertit.

În „Jocuri de nenoroc”, Ştefan Mitroi se joacă „de-a  nouă ani de la moartea mamei şi mai pe urmă, de-a  nouă luni de la moartea tatei, după care de-a tatăl, pe urmă de-a despărţirea de copii, pe urmă de-a aşteptatul copiilor, pe urmă de-a aşteptatul bătrâneţii, iar cel mai pe urmă, de-a aşteptarea morţii. Prostuţule, prostule, nechibzuitule, lacomule, alintatule, nerecunoscătorule, orbule,  opreşte-te şi vezi” !

„Opreşte-te şi vezi!” e un strigăt şoptit pe care, însă, nu-l mai ascultă nimeni. Şi oamenii trec pe lângă el aduşi de spate, cu ochii plecaţi, ca prin ploaie. Târând după ei bagaje, baloturi, valize şi vize pentru singurătate. În vreme ce viaţa îi aşteaptă, însă în altă parte...

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.