Ocolul pământului în şapte luni şi o zi. Jurnalul de călătorie al Principelui Carol/ de General C. Găvănescul

„Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi” de General C. Găvănescul este cronica detaliată şi meşteşugit scrisă a călătoriei Principelui Carol, viitorul Rege Carol al II-lea al României, în jurul lumii, în anul 1920. Prin intermediul povestirii unuia dintre participanţii la pasionanta expediţie, îl vom însoţi pe Principele Carol, pe măsură ce vom citi volumele acestei serii, pe mai multe continente, pe mare şi pe uscat, în Grecia, Egipt, Ceylon, India, Indochina, China, Japonia, Statele Unite ale Americii. Pentru prima dată, vă oferim versiunea integrală şi revizuită a acestui nepreţuit memorial de călătorie.

Constantin Găvănescul (1871-1942) s-a născut la 28 ianuarie 1871, în localitatea Găvăneşti, judeţul Buzău, într-o familie de răzeşi. În 1891, absolvă Liceul Militar din Craiova, apoi îşi continua studiile la Şcoala Militară de Infanterie din Bucureşti. Intră în rândurile armatei române în 1893, cu gradul de sublocotenent. Avansează treptat în grad, obţinându-l în 1917 pe acela de general de brigadă.

În calitate de şef al misiunii militare ataşate pe lângă Principele Moştenitor Carol, generalul Găvănescul face o călătorie de studii în Egipt, în India, în Extremul Orient şi în Statele Unite ale Americii, între 20 februarie 1920 şi 21 septembrie 1920. Voiajul acesta prilejuieşte scrierea unui jurnal de călătorie, „Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi”.

În anul 1917, pe când făceam serviciul, ca ofiţer de stat‑major, pe lângă A.S.R. Prin­cipele Carol, se născuse ideea ca A.S.R. să meargă în Japonia, America şi Europa, pentru propa­gandă naţională.

Prea era mare dezastrul nostru şi prea eram atacaţi din toate părţile şi în toate felurile, fără niciun mijloc de apă­rare şi fără niciun apărător, în lumea largă, care să arate că nu suntem nici cei de pe urmă, şi nici cei mai slabi.

Toate statele, interesate în uriaşul război, chiar statele mari, simţiseră atunci nevoia ca să se facă cunoscute ce­lorlalţi aliaţi şi opiniunilor publice ale acelor state şi să le arate că se lucrează de toţi, pentru înfrângerea şi distru­gerea „nedreptăţii”. Şi întrebuinţau, pentru aceasta, pe cei mai mari oameni ce‑i aveau, trimiţându‑i de la un stat la altul, de la un aliat la altul, de pe un front pe altul, pentru a arăta astfel tuturora că şi ei veghează, că şi ei lucrează, că şi ei luptă pentru cauza comună. Numai noi nu aveam atunci pe nimeni care să arate lumii întregi jertfele ce făcusem şi ceea ce eram încă în stare să facem şi pe care voiam, cu tot sufletul, să le facem.

În neuitatele călătorii făcute cu A.S.R. în tot lungul şi latul Moldovei, pe când mergeam însoţindu‑l la toate unităţile pe front şi în refacere, discutam toate aceste cestiuni cu A.S.R. şi ajunsesem la concluziunea că este absolută nevoie ca şi ţara noastră să aibă pe cineva care s‑o reprezinte în mod cât mai demn posibil, lumii întregi.

Atunci, pentru întâia dată, s‑a născut ideea unei că­lătorii „în lume” a A.S.R. cu o asemenea mare şi impor­tantă misiune pentru ţara noastră.

Totul era, mai mult sau mai puţin, pregătit pentru această călătorie. Drumul era, în trăsături generale, sta­bilit: Rusia, Siberia, Japonia. Aci s‑ar fi făcut prima mare oprire, de cel puţin o lună. Apoi am fi trecut în America, unde am fi stat aproximativ 4-5 luni, spre a lua contact cât mai apropiat cu „lumea nouă”, mai ales în perioada febrilă a pregătirei sale de război.

Din America ar fi trebuit să venim în Europa, pe fronturile Palestinei şi Egiptului, Salonicului, italian şi franţuzesc, vizitând în tot acest timp toate ţările aliate. Apoi, prin Anglia şi Suedia, trebuia să ne înapoiem în ţară. Pe atunci încă nu bănuiam că Rusia se va prăbuşi complet, aşa cum s‑a prăbuşit.

Şi acum am convingerea că mult bine ar fi adus ţării noastre şi dinastiei o asemenea călătorie şi mai ales, con­dusă de acela care, cândva, va fi chemat să‑i prezideze destinele, chiar dacă ea nu s‑ar fi putut executa complet aşa cum era stabilită de noi, atunci, în trăsături generale.

Nu ştiu căror împrejurări s‑a datorit înlăturarea acelei idei de atunci. Faptul este însă precis, că nu s‑a mai făcut.

După trei ani aproape, se reia aceeaşi idee şi se şi pune în aplicare, prin trimiterea unei misiuni, conduse de A.S.R. Principele Carol, în Extremul Orient, spre a intra în legătură cât mai strânsă cu ţara „Soarelui Răsare” şi a ne face cât mai cunoscuţi în lume.

Această misiune s‑a compus din următorii membri: colonelul adjutant N. Condeescu, locot.‑colonel adju­tant N. Condiescu, căpitan Lazăr Horia, ministrul N. Filodor, secretarul de legaţie R. Djuvara, precum şi au­torul lucrării de faţă. Mai târziu, în India, a sosit şi lo­cot.‑colonel Arion, trimis cu titlul de consilier economic pe lângă misiune.

În seara de vineri, 20 februarie 1920, întreaga misi­une este primită în audienţă de concediu de M. S. Re­gele şi de M. S. Regina, după care a urmat un dineu de gală, la care au luat parte, între alţii, şi preşedintele ad‑interim al Consiliului de miniştri, dl Ştefan Cicio Pop, ministrul de război general Răşcanu şi dl Bujor, preşedintele Senatului.

Cu un tren special, la ora 1.00, vineri spre sâmbătă, 20-21 februarie, plecăm în îndeplinirea însărcinărei date.

La Constanţa, A.S.R., însoţit numai de mine, se urcă pe contratorpilorul englez „Turbine”, pus la dispoziţie, în mod graţios, de către englezi, iar restul misiunei a luat loc pe vasul nostru de pasageri, „Principesa Maria”.

Vom merge aşa, despărţiţi, până la Constantinopole şi, îndată după trecerea în revistă a flotelor aliate, aflate la Constantinopole, ne vom urca cu toţi în vaporul nos­tru, „Principesa Maria”, ce ne va duce până la Alexan­dria, în Egipt.

Duminică 22 februarie, dimineaţa, ajungem la Con­stantinopole, unde A.S.R. trece în revistă 32 de vase de război. Apoi intrăm în Marea de Marmara şi continuăm drumul spre Pireu, unde am ajuns în dimineaţa zilei de 25 februarie.

De aci am luat cu noi pe ministrul nostru la Atena, dl N. Filodor, ce făcea parte din misiune.

După prânzul aceleiaşi zile, am ridicat ancora şi am părăsit portul Pireu, luând direcţia spre Alexandria.

În dimineaţa de 26 februarie, ajungem la Alexandria. Distanţa străbătută până aci, de la Constanţa, este de 1080 mile marine, adică 2004 kilometri. Iuţeala mijlocie a vasului nostru a fost de 10 mile pe oră.

La Alexandria, în port, am stat două zile, opriţi la ca­rantină, fiindcă în drumul nostru atinsesem Pireul, care, cu vreo două luni mai înainte, fusese declarat contami­nat de ciumă.

În sfârşit, în ziua de 28 februarie, am debarcat şi, după ce ni s‑a făcut o primire destul de frumoasă, locală, cu trupe engleze şi cu delegaţi ai Sultanului Egiptului (Sa Hautesse) am pornit cu un tren special la Cairo, unde urma să se facă primirea oficială.

Distanţa de 209 km ce separă Alexandria de Cairo am făcut‑o în patru ore. Am dejunat în tren, în vagonul‑re­staurant, servit la masă numai de egipteni din sud, arşi de soare şi pe jumătate arămii.

Drumul până la Cairo duce numai prin Delta Nilului, care constituie şi partea cea mai bogată a întregului Egipt.

La Cairo primirea este din cele mai măreţe. Onorul pe peronul gării se dă de o companie engleză cu drapel şi muzică, iar în curtea gării de o altă companie egipteană, de asemenea cu drapelul şi muzica ei.

Pe peronul frumos împodobit sunt toate marile per­sonagii locale, engleze şi egiptene, care salută pe Prinţ.

După prezentările oficiale şi după trecerea în revistă a ambelor companii, plecăm în oraş.

A doua zi are loc vizita A.S. Regale şi a întregii sale misiuni la Sultanul Egiptului. În seara aceleiaşi zile, un dineu de gală, de nouăzeci de tacâmuri, ne‑a fost ofe­rit de Sultan; iar a doua zi s‑a dat în onoarea misiunii un alt dineu de către mareşalul Lord Allenby, rezidentul englez în Egipt.

În ziua de 1 martie, A.S.R. Principele Carol a tre­cut în revistă toate trupele engleze din Cairo, comandate de generalul de divizie Congreve. Cu această ocaziune, A.S.R. a remis, cu întreg ceremonialul obişnuit, mare­şalului Allenby, înalta decoraţiune de război română „Mihai Viteazul” cl. I.

Am stat în Cairo până în seara zilei de 5 martie, în care timp am vizitat toate monumentele şi muzeele mai de seamă de aci, între care şi faimoasele piramide de la Gizeh şi Sfinxul.

În seara zilei de 5 martie plecăm în Egiptul de sus, la Assuan. Drumul îl facem cu trenul, iar distanţa de 886 km o străbatem în aproape optsprezece ore, ceea ce ne dă o mijlocie de 50 km pe oră, în care intră şi opririle. Drumul este tot timpul de‑a lungul Nilului.

La Assuan, am vizitat regiunea primei cataracte; ma­rele, uriaşul dig care strânge apa Nilului pentru zilele de secetă; am vizitat şi insula Philae cu templul lui Isis. Am asistat, parcă, la înmormântarea sau la ultimele momente ale acestui frumos templu puternic ameninţat şi aproape înecat de apele Nilului.

De la Assuan, la înapoierea spre Cairo, ne‑am oprit câteva zile la Luxor, unde este centrul monumentelor şi templelor celor mai măreţe din istoria veche a Egiptului.

Luxor, Karnak, mormintele regilor, mormintele regi­nelor, apoi monumentele şi templele de pe malul stâng al Nilului, coloşii de la Memnon, Deir el Bahari, Medinet Habu etc., etc., solicită într‑atâta atenţia excursioniştilor, încât în fugă şi totuşi trebuiesc cel puţin 8-10 zile, numai spre a le vedea, nu să le studiezi.

Aci a fost vestita Teba, cea cu o sută de porţi, şi toate aceste localităţi, monumente, temple, morminte etc., de pe dreapta şi stânga Nilului, erau coprinse între zidurile acestei măreţe capitale a vechiului Egipt.

Am stat la Luxor şase zile, de la 9 la 16 martie, în care timp, din zori şi până seara, alergam, cu toţi, de la un templu la altul, de la un monument la altul, de la un mormânt la altul.

Într‑o dimineaţă, cât am stat la Luxor, ne‑am dus cu trenul să vedem templul de la Edfu, care are pretenţia de a fi cel mai bine conservat din lumea întreagă.

După ce am vizitat, văzut şi admirat toate aceste fru­museţi am plecat din nou la Cairo, unde am ajuns în di­mineaţa zilei de 16 martie.

Am stat, apoi, în Cairo, până în ziua de 21 martie, în care timp A.S.R. a trecut în revistă şi trupele egiptene, comandate de generalul de divizie Herbert.

În ziua de 21 martie am plecat, cu trenul, spre Port Said, unde trebuia să ne îmbarcăm pe vaporul „Africa” al societăţii Lloyd Triestino, care făcea cursa între Trieste şi Yokohama, trecând pe la Colombo‑Ceylon, iar nu pe la Bombay, cum aveam noi hotărât drumul.

În drumul nostru spre Port Said, ne‑am oprit două zile la Ismailia, în care timp am vizitat şi Canalul de Suez şi orăşelul Suez aşezat în partea de sud a canalului.

La 24 martie ajungem la Port Said.

La o jumătate de oră de la sosirea noastră în Port Said, a venit să se prezinte Alteţei Sale Regale un viceamiral japonez, care sosise aci din ajun cu escadra de şcoală ja­poneză pe care o comanda.

Vaporul nostru, „Africa”, a sosit în Port Said, în noap­tea de 25 spre 26 martie, iar în dimineaţa zilei de 26 mar­tie ne‑am îmbarcat şi am pornit în aceeaşi zi, la ora 9.30, în lungul canalului şi în ocolul pământului.

Cum toate cabinele de călători erau ocupate, vapo­rul fiind peste cap plin de pasageri, am putut pleca da­torită numai bunăvoinţei căpitanului vaporului, care a pus la dispoziţia A.S. Regale propria sa cabină, iar toţi ceilalţi ofiţeri ne‑au cedat cabinele lor, cu foarte multă plăcere, dar şi în schimbul unei plăţi grase, deosebită de aceea a costului biletului. Aşa că preţul drumului Port Said-Colombo a fost aproape îndoit decât cel obicinuit; dar am fost foarte mulţumiţi că am putut găsi locuri chiar în aceste condiţiuni, căci altfel am fi fost ameninţaţi să pierdem încă multe zile în aşteptarea vreunui vapor cu cabine libere.

Am stat, astfel, în Egipt, în total 28 de zile şi am stră­bătut, cu trenul, cu automobilul sau cu vaporul, cam 2.600 de kilometri.

Fragment din volumul „Ocolul pământului în şapte luni şi o zi. Jurnalul de călătorie al Principelui Carol”.  Volumul 1 – Egiptul, de General C. Găvănescul, în curs de apariţie la Editura Corint, colecţia Istorie cu blazon.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels