Ochii care l-au vazut pe Arsavir

Prin asta se si distinge Florin Faifer de marea masa a literatorilor, prin accentul pus pe valoarea morala, care-l determina sa ia mereu partea nedreptatitilor. Nici un gand de glorie desarta nu-l abate de la justitiara sa actiune recuperatoare pe acest intelectual subtire, admirat de toata lumea cultivata a Iasiului, dar foarte cunoscut si la Bucuresti (urbi et orbi, s-ar putea zice) prin minunatele-i fapte de condei si de omenie.

Ca mai totdeauna, nici in prezent nu merge Florin Faifer pe drumurile prea batute ale istoriei literare si nu se arata nerabdator sa culeaga roade cautate de toata lumea. La Convorbiri literare a tinut mult timp o rubrica in care publica diverse documente din arhiva personala, ingenios glosate, pentru ca in momentul de fata sa nu mai semneze in presa decat ocazionale bilanturi si portrete ale unor oameni de odinioara. Ca atare, constient fiind ca propriul condei, muiat in cerneluri de soi, poate schita oricand efigii de nobila expresivitate, Florin Faifer nu zaboveste indelung in preajma scriitorilor admirati din obligatie, manifestand in schimb o vie curiozitate pentru altii, "naufragiati", pe care a gasit de cuviinta sa incerce a-i salva de la neantul uitarii si sa-i scoata la lumina, scuturand de pe ei fie praful trecutului, fie mazga prim-planului mediatico-publicistic.

Dar, atentie! Interesul acordat acestor nedreptatiti nu e iscat decat rareori de valoarea "estetica" a paginilor pe care ei le-au lasat. Si asta pentru ca Florin Faifer e un critic de gust, cu deprinderi de colectionar, si nu un harnic cronicar cu antenele mereu intinse spre noutatile editoriale. El cauta tocmai amanuntul, detaliul cu miez de la care pornind sa poata reconstitui sau imagina o atmosfera, un portret moral, o imprejurare de viata, fie in tonalitate melancolic-participativa, fie cu distantarea protocolara a ironistului. Salvarea bietelor victime nu mai pare intotdeauna, e clar, un act de caritate. Dar se intampla vreodata sa fie asa?

Se mai intampla, desigur, atunci cand intra in calcul scriitorii ratati din timiditate si exces de pudoare, ca sa nu mai vorbim de lipsa ambitiei, semn al celor alesi. Altminteri, criticul nu se arata deloc omenos cu vipurile, cu acei profesionisti ai condeiului care si-au vandut constiinta in schimbul privilegiilor de tot soiul. Florin Faifer nu arata in genere nici un fel de simpatie pentru mila crestineasca si pentru celelalte virtuti ale ortodoxiei, dintre care smerenia (smerenia ticalosilor, sa fim bine intelesi!) il scoate din sarite, si nu vrea sa-i inteleaga nici pe martirii prea lesne iertatori (graitoare e atitudinea fata de fostii detinuti politic impacati cu raul, ca sa nu mai vorbesc de securistii de mai an convertiti peste noapte la dreapta credinta prin harul... "duhovnicesc", cum altfel?).

In fond, valorile in care crede autorul Semnelor lui Hermes sunt cele ale bunului-gust si ale bunului-simt, in acord cu ceea ce un intelept al zilelor noastre numea, cu o vorba foarte nimerita, civilizatia culturii. Pentru ca exista si barbari in cultura, iar daca Florin Faifer, carturar de aristocratica speta, tolerant in genere cu slabiciunile semenilor, devine cateodata vehement, de parca ar simti pe limba veninul naparcii, apoi numai la vederea "spurcaciosilor" se arata el asa, intratabil, si cu ochii intunecati de manie. Pe langa marturisirea preferintei, in forma exercitiilor de admiratie, pentru acea categorie slab reprezentata a scriitorilor care s-au dovedit si oameni de caracter, criticul alege sa scrie cu precadere despre colegi si amici (nu prieteni!) cu care taifasuiesti sorbind din siropul voroavei consensuale, oameni poate nu foarte talentati si nici sclipitori totdeauna, dar sincer indragostiti de literatura si cu urechile ciulite la orice zvon de usoara chiverniseala, in fine, oameni, cu slabiciunile lor mai mult sau mai putin onorabile, cu complicitatile lor mai degraba meschine decat vinovate - iata o materie bogata, de care se si foloseste din plin nemilosul portretist cu gustul pervers al echivocului si al insinuarilor servite in frac.

Critic cu o vadita inclinatie catre portretul moral, de obicei ironic-caricatural cultivand un tip de rafinament impresionistic ce personalizeaza reflectia, Florin Faifer continua dialogul cu lumea si cu sine in aceeasi maniera, cu aceeasi eleganta discreta si usor pedanta, semn al distinctiei unei personalitati careia nu-i sunt straine nici mandria inteligentei, aristocratic scut menit sa protejeze o sensibilitate usor de ranit, nici graunciorul de mizantropie, nici spaima de ridicol.

Jurnalul lui Arsavir Acterian nu am mai apucat sa-l citesc. Ma gandesc ca, intr-o buna zi, am sa cunosc totusi autorul "pe viu", daca pot spune asa, prin ochii care l-au vazut candva, nu de mult.