"Tinere, ai noroc. Pentru a reusi tot ce poti reusi, nu-ti trebuie decat o investitie minima, un creion si hartie de scris. Nimic nu-ti sta in cale, n-ai nevoie de laboratoare, aparate scumpe, nu-ti trebuie decat hartie si creion. Este, dintre toate caile, cea mai usoara pentru a castiga Premiul Nobel" - mi-a spus Zaharia Stancu intr-un moment cand ma zbateam de cativa ani sa-mi vad un manuscris publicat la o editura.
Era in 1973 si ne aflam la Cluj, unde Zaharia Stancu venise in fruntea unei impunatoare delegatii de scriitori pe care ii cunosteam mai ales din manualele de scoala, deci "greii" literaturii romane, cu un scop declarat: sarbatorirea unui sfert de veac de la aparitia revistei "Steaua".
Cea mai mare surpriza ne fusese rezervata noua, celor mai tineri "stelisti", proveniti cu totii de la Echinox. Discursul indelung asteptat al presedintelui Uniunii Scriitorilor din Romania a fost dedicat in cea mai importanta si mai intinsa parte nu sarbatoritei, adica revistei "Steaua", ci "Echinox"-ului, o revista a studentilor, cu o difuzare semi-legala, dar care reusise sa aduca, ne spuneam noi, o altfel de privire asupra realitatii culturale, un suflu indraznet si proaspat.
Zaharia Stancu aducea de fapt un elogiu spiritului de la "Steaua" lui A.E. Baconsky si grupului de scriitori care se opusesera deschis subliteraturii, prostului gust, textelor agitatorice care erau asezate la locurile de onoare, adevarata literatura fiind izgonita in umbra sertarelor, spirit pe care el insusi l-a cultivat la "Gazeta literara" si apoi in politica Uniunii Scriitorilor.
Poate ca "Echinox"-ul ii aducea aminte de tineretea sa "insurgenta". De indrazneala de a privi sincer la o lume care prin natura ei este duplicitara. Cert e ca vizita si mai ales discursul sau au mai dat ceva oxigen nadejdilor noastre si au mai slabit presiunea autoritatilor locale, luate prin surprindere de totala noastra lipsa de inhibitie.
Zaharia Stancu era unul dintre putinii intelectuali de stanga care aveau o optiune rara in acea perioada: de a apara cu orice mijloace continuitatea culturii, creativitatea onesta si viitorul. Din cauza acestei optiuni, care venea din bunul sau simt funciar, n-a ezitat nici o clipa atunci cand s-a pus cat de cat chestiunea revenirii la dogmatism si aceasta chestiune s-a pus de prea multe ori, cateodata cu o violenta incredibila, sa spuna nu. Un nu patetic, un nu care avea greutate si forta tocmai pentru ca Stancu era un intelectual de stanga autentic, spre deosebire de multi politicieni ai vremii care profesau idei pe potriva indicatiilor. Este de domeniul anecdoticului interventia sa la seful partidului si statului impotriva minirevolutiei culturale. Interventia a avut efect, cel putin cativa ani, pana la plecarea scriitorului in lumea dreptilor. N-a fost un om care n-a facut compromisuri. Dar niciodata n-a pierdut calea cea buna. Si poate ca nu intotdeauna calea dreapta este si buna.
A fost si ramane unul dintre poetii importanti, innoitor de limbaj, cu un timbru personal, atat de personal incat nu putea fi imitat, fara sa se cunoasca imediat. De aceea nici nu are epigoni. Romanele sale sunt strabatute de o puternica emotie si numai din cauza sastiselii criticii romanesti nu se iau in seama cateva carti de-a dreptul exceptionale, cum ar fi "Uruma" ori "Padurea nebuna" ori "Satra" ori, mai cu seama, "Ce mult te-am iubit".
Universul sau epic este surprinzator si, intr-un fel, este o alta fata a aceleiasi lumi care umple paginile lui Marin Presa. Doar ca Zaharia Stancu are lirism, un lirism de buna calitate si mai intotdeauna necesar epicii sale, ca un semn vital. De multe ori, atunci cand vine vorba despre nume si carti, curiosii, mai ales strainii, intreaba ce mai este nou, care sunt cartile contemporaneitatii? Sunt gata sa raspund: "Un nume nou, o carte noua? Sigur, Zaharia Stancu si cartile pe care el le-a scris si noi nu le-am citit. Macar nu le-am citit cu o privire proaspata, noua".
Cat priveste grija sa pentru viitor, as putea spune doar atat: daca macar o data in viata tinerii scriitori de atunci pe care i-a ajutat, sprijinit direct ori i-a scos din bucluc Zaharia Stancu l-ar pomeni, numele sau s-ar auzi nu mai des, dar tot atat de des cat numele lor.
Ne place sau nu ne place, Zaharia Stancu a fost pentru obstea scriitoriceasca o calauza.
Si orice calauza buna este si un protector. Cat priveste Premiul Nobel, lucrurile nu stau chiar asa, maestre Stancu, nu stau chiar asa... Dar oare cum stau lucrurile?
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
