De la început trebuie să spunem că ne aflăm în faţa unui ficţiuni istorice, un roman istoric postmodern*) care istoriseşte o întâmplare reală din cel de-al doilea război mondial. Titlul franţuzesc al romanului este „HHhH”, sugerat de editorul de la Grasset, în locul celui original considerat prea science-fiction, cu care a apărut şi în traducerea românească. (Editorul i-a mai cerut şi să renunţe la vreo douăzeci de pagini în care îl critica pe Jonathan Littell pentru „Binevoitoarele”, alt roman despre SS, care obţinuse şi el Premiul Goncourt, în 2006). Un titlu enigmatic, acronimul expresiei „Himmlers Hirn heisst Heydrich” (creierul lui Himmler se cheamă Heydrich), cum fusese surpanumit de către SS nazistul Reinhard Heydrich. Pentru devotamentul şi abnegaţia sa (şef al Gestapoului, şef al serviciilor secrete, adjunct al lui Himmler, a fost şi unul dintre planificatorii „soluţiei finale”), Reinhard Heydrich a fost numit guvernator al Pragăi (protector al Boemiei şi Moraviei), cu sarcina expresă de a pune capăt oricărei încercări de revoltă a populaţiei cehe, după ocupaţia nazistă. Se achită atât de bine de îndatorire, încât e supranumit „Măcelarul de la Praga”. La Londra însă este iniţiată „Operaţiunea Anthropoid”, pentru eliminarea sa, executată de doi paraşutişti cehoslovaci, Jozef Gabčík şi Jan Kubiš, care reuşesc să-l asassineze pe guvernator la 27 mai 1942. Romanul lui Binet povesteşte toată această întâmplare. Asasinatul se încheie şi cu moartea violentă a celor doi paraşutişti, în cripta unei biserici din Praga, după ce au fost trădaţi. Dar romanul este surprinzător, pentru că firul istoric, bazat pe documente, cum insistă de nenumărate ori autorul, se împleteşte mereu cu ceea ce i se întâmplă, în zilele noastre, lui Laurent Binet când se documentează şi scrie, dubiile sale, întrebările sale legate de ficţiune şi scrierea romanului.
Pentru acest roman, Laurent Binet, profesor de limba franceză, a obţinut Premiul Goncourt pentru debut, în 2010. Binet nu era la prima sa carte, ci la primul roman. În 2000 publicase o povestire de inspiraţie suprarealistă, apoi în 2004 un fel de memorii despre experienţa sa ca profesor. Romanul din 2010 a surprins pentru că era „o meditaţie asupra raportului dintre realitate şi ficţiune, dintre istorie şi roman”, cum scria Le Monde. Binet întrerupe frecvent povestea istorică cu întrebări asupra felului cum redă trecutul şi dificultatea de a-l cuprinde într-un roman. Deşi nu inventează nimic, Binet se întreabă, de pildă, de ce trebuie să scrie că Heydrich era în picioare sau aşezat, îmbrăcat într-un palton şi nu într-un impermeabil, că cerul era întuencat şi nu albastru, că paraşutiştii erau crispaţi sau terorizaţi, când absolut nimeni nu ştie cum au fost în realitate. În plus, el introduce propria viaţă privată în povestire, dialoguri cu o prietenă sau un prieten, inclusiv dicuţii despre cartea în lucru. În fapt, o meditaţie despre dificultatea de a alege între ficţiune şi restituirea adevărului istoric. Procedând astfel, e posibil ca Laurent Binet să-şi fi apropiat şi mai mult cititorii de ficţiune.
*) Laurent Binet – Operaţiunea Anthropoid. Povestea asasinării lui Heydrich. Editura Corint, Istorie ficţiune. Traducere din limba franceză de Mihaela Stan. Prefaţă de Luiza Vasiliu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
