Ziarul de Duminică

O lovitură de teatru/ de Daniel Nicolescu. GALERIE FOTO

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Daniel Nicolescu

10.04.2014, 23:48 114

Voi începe îngroşând o coincidenţă. Lusitania (în latină Luxcitania, loc al luminii) a fost numele pe care autorii clasici ai Antichităţii l-au atribuit teritoriului din zona central-vestică a Peninsulei Iberice, unde trăiau populaţiile lusitane, constituite în perioada finală a neoliticului. Punând în paranteză multele etimologii, năzdrăvane sau nu, ale cuvântului, voi zăbovi asupra uneia care a cunoscut o lungă perioadă de glorie printre portughezi. Cea potrivit căreia Lusitanii sunt nişte descendenţi ai lui Luso, fiul lui Bachus, şi ai soaţei sale, Lyssa, mai-marea adoratoarelor-preotese ale zeului – bacantele.

Iată că bacantele – ca un soi de ecou subtil al obârşiilor – se întorc la Lisabona, inima Lusitaniei, sub ciudatul, excentricul, narcoticul chip care le-a fost dat de Mihai Manuţiu, în spectacolul care le-a împrumutat şi numele, o hierofanie modernă şi sangvinolentă pornind de la textul lui Euripide. Trama e următoarea:

Dyonisos se întoarce la baştină, unde ţine să îl pună la punct pe Pentheus, regele care refuză să-i respecte ritualurile. Zeul îşi convoacă bacantele, care, după scelerate libaţii, îl sfârtecă pe nesupus. Zeul este un handicapat motrice, cărat pe braţe, la fiecare apariţie în scenă, şi are un emisar, în persoana lui Tiresias, care comite toate crimele sacrificiale (abominabile, combinând canibalismul cu vampirizarea) în numele lui. Coregrafia şi muzica, perfect ajustate la ritmurile asurzitoare şi sufocante ale ordaliilor dionisiace, scenografia, de o complexă sobrietate (cutii de carton suprapuse, ca un puzzle al golului, plasa de sârmă ca un avertisment, sau ca o pavăză de rele aşezată între spectatori şi scenă), converg spre concluzia, zbierată pe rând şi în cor, a dionisiacilor: „Fie ce-o fi, noi o să-l slujim Dionysos! Doar noi suntem întregi la minte, într-o lume de nebuni!” Atâta doar că întregii la minte, normalii, sunt răscoliţi de toate anomaliile posibile: anacronisme (personajele vorbesc, uneori, la microfon, Tiresias cară precum negrii din Harlem un casetofon pe umăr, asta când nu cântă la un semi-violoncel cu sunet de contrabas), pofte trupeşti emanate ca dintr-o hazna a excesului, urletul ca exasperare a vorbirii şi lovitura nemiloasă, încăierarea ca forme de comunicare nonverbală. Totul pe fond nervos, suc de portocale, fum de ţigare şi praf de faină.

Mihai Măniuţiu şochează, vrea să şocheze, dar nu cu orice preţ. În sensul că toate elementele de sugestie expresionistă sau panică (Jodorowsky, Arrabal & co) agită specatorul, îi creează disconfort, îl fac să resimtă vibrant orgia scenică dar, dincolo de asta, îl şi silesc să gândească (de fapt, pentru mulţi, o altă formă de disconfort). Parabolă a delirului de putere, dar şi amestec permanent, la limita inteligibilului, între viaţă şi moarte (personajele sunt violate, ucise, apoi resuscită, nasc – scena finală, a menadelor convulsive, atinse de chinurile facerii sau ale morţii, chircite pe nişte mese ginecologice, zguduitor de bine desenată regizoral), montarea lui Măniuţiu este şi o întoarcere la originile teatrului, pe vremea când spectacolul era o suită de ritualuri iniţiatice, de serbări populare, de ceremonii din lungul cortegiu dyonisiac.

La Lisabona, unde a avut loc reprezentaţia, după stingerea luminilor, sala a amuţit. Transa se strecurase printre firele de oţel din paravanul avanscenei invadând sala. A urmat dezmeticirea, care s-a cântărit în aplauze nesfârşite.

 

Institutul Cultural Român Lisabona a prezentat vineri, 4 aprilie 2014, în sala Nova de la Teatro da Comuna (un prestigios teatru experimental lisabonez) piesa Bacantele după Euripide, în regia lui Mihai Măniuţiu, cu ansamblul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgovişte. În această formulă, spectacolul a avut premiera în anul 2003, devenind una dintre cele mai apreciate reprezentaţii din istoria teatrului târgoviştean şi din creaţia regizorului Mihai Măniuţiu, fiind premiat la numeroase manifestări de gen: Festivalul Internaţional de Teatru MOT, Macedonia (2005); Festivalul Internaţional de Teatru „Marea Neagră” Trabzon, Turcia (2006); Festivalul Internaţional de Teatru Alternativ din Muntenegru (2006).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO