La Bookfest a fost lansată o traducere aşteptată – Sticletele, romanul Donnei Tartt, distins cu Premiul Pulitzer în 2014 şi salutat elogios de critici şi considerat de la apariţie drept capodoperă. Romanul se apropie în original de 800 de pagini, publicarea la noi şi-a asumat-o Editura Litera, în traducerea semnată de Iustina Bandol, într-un format prietenos şi plăcut, atenuând şocul celor 1.120 de pagini !
Neîndoielnic că autoarea a avut ambiţia unei replici date lui Charles Dickens prin marele roman american, atotcuprinzător, ce imbrichează mai multe formule epice, de mult timp consacrate de istoria literaturii. Totodată, a realizat conform unui cod ce se joacă de-a oglinda plimbată de-a lungul unui drum, portretul unei Americi înspăimântătoare, în datele fundamentale ce definesc o societate, desfigurând visul american, preschimbându-l într-un fel de coşmar fără sfârşit.
Romanul se deschide violent, cu o catastrofă, una ce ţine de istoria mică a familiei – Ted Dekker, un adolescent de 13 ani şi mama lui pornesc spre şcoală unde au fost convocaţi, datorită situaţiei şcolare. Se opresc din cauza ploii la muzeul de artă şi mama vrea să-i arate câteva tablouri din marea şcoală olandeză de pictură. Aici se petrece însă catastrofa cea mare – o explozie uriaşă, în care mama îşi pierde viaţa, iar Ted Dekker trăieşte cele mai stranii experienţe: o fată îi atrage atenţia, însoţită de un bărbat vârstnic, probabil bunicul ei, lângă care se trezeşte când îşi revine.
În haosul creat, ascultând şirul de cuvinte confuze şi derutante ale bărbatului, Ted Dekker fură un tablou faimos, una dintre puţinele picturi care au rămas de la Carel Fabrizius, un pictor extrem de talentat, un fel de verigă de legătură între Rembrandt (al cărui ucenic a fost) şi Vermeer (căruia i-a fost maestru). Asupra lui pare să apese un blestem al focului, căci incendiul izbucnit în oraş îi distruge atelierul şi pânzele pictate şi-i provoacă şi moartea.
Ted Dekker trăieşte în secolul XXI, dar drama lui este veche: tatăl dispărut, după ce prezenţa lui din ce în ce mai apăsătoare îi terorizase discret copilăria, mama moartă în explozia de la muzeul de artă, bunicii aproape necunoscuţi îl resping. Şi salvarea o aduce prietenia cu un coleg, a cărui familie bogată acceptă să-l găzduiască şi să-i poarte de grijă. Saltul între două stiluri de viaţă este ameţitor, însoţit de sentimentul vinovăţiei că din cauza lui mama s-a aflat în locul şi momentul nepotrivit care i-a provocat sfârşitul.
Apariţia tatălui, venit să recupereze toate bunurile rămase după moartea mamei, îi schimbă iarăşi viaţa radical, căci determină alt salt, din New York în Las Vegas, în altă familie, libertină, trăind din tot soiul de expediente şi improvizaţii. Romanul familiei se transformă într-unul picaresc, căci şcoala din Las Vegas îi aduce prietenia lui Boris, venit din Europa de Est, fiul unui mafiot cu identitate etnică imprecisă, oscilând între polonez, ucrainean şi rus. Adolescenţii constată că au taţi la fel de primejdioşi prin reacţii şi mod de viaţă.
O nouă fugă a tatălui, soldată cu moartea, determină întoarcerea grăbită la New York, unde-şi găseşte un adăpost şi un mentor care-i ţine loc de tată, partenerul de afaceri al bărbatului din muzeu. Însă Ted nu-i dezvăluie nimic despre tablou, ci doar împrejurările în care l-a cunoscut şi numele prăvăliei lor de antichităţi. Se naşte alt roman, întâi al unei tagme, cea a negustorilor de artă şi a restauratorilor de antichităţi, în umbra cărora pândesc traficanţii de obiecte de artă. Ted Dekker intră în felul lui alunecos în toate cele trei tagme. Şi altul, al iubirii şi căsătoriei, ambele eşuate...
Traseul lui Ted Dekker îi dă posibilitatea autoarei să dezvăluie dezastrele ce macină societatea americană: familii bogate sau modeste sub presiunea continuă a banului, fraţi şi surori care se terorizează unii pe alţii, violenţa de nestăpânit din şcoli, drogurile omniprezente, întâi salvare din infernul şcolar şi familiar, apoi supapă a tensiunii sociale, apoi dependenţă care garantează forţa de a depăşi încă o zi de muncă şi de pericole, şi încă o zi şi tot aşa...
Visul preschimbat în coşmar pare să fie spectacolul etalat în Sticletele, înfăţişând o Americă feroce. Iar legătura păsării pictate de Carel Fabrizius cu acţiunea romanului, simbolismul său foarte interesant formează miezul subtil ce merită descoperit prin lectură. Chiar dacă depăşeşte mia de pagini, romanul se citeşte ca un thriller, pe nerăsuflate.
Donna Tartt, Sticletele, traducere din limba engleză de Iustina Bandol, Editura Litera, 2015, 1.120 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
