Caută doar în titlu
Ziarul de Duminică

Nunta (IV)/ de Gabriel Klimowicz

O umbră întunecată punctată de sclipiri strălucitoare, ca o mantie neagră presărată cu paiete ieftine, dar lucioase, trecu parcă peste lumea „bună” adunată în restaurant, peste zgomotul de glasuri şi râsetele de petrecere. Andrei o simţi mai mult decât o văzu. Era umbra Marelui Nimic care străbătea prin veselia generală.

Cum, dacă eşti credincios, nu e bine să te bucuri de botezul copilului tău? întrebă

Nikita scandalizat.

–       Ba da, cum nu?! Numai că bucuria trebuie să fie sinceră şi pornită din dragoste, nu

falsă şi pornită din obligaţie. Bucuria este un sentiment care nu poate fi exprimat în bani.

–       Şi eu sunt credincios în felul meu, spuse Edi, şi cred că obiceiurile vechi trebuie

respectate. Există acest obicei vechi, din moşi strămoşi, ca la botez să vină lumea şi să-i aducă daruri noului născut, celui botezat, despre care l-am auzit pe părintele spunând că s-a născut a doua oară din apă şi din Duh Sfânt.

–        Multe dintre obiceiuri sunt golite de sens şi nu mai pot fi perpetuate decât într-o

formă falsă. Exista acest obicei al darurilor în comunitatea ţărănească a satului, în care, mai mult sau mai puţin, toţi erau rude. Satul era un fel de comunitate mare, familială. Acolo rudele veneau să-i aducă noului născut daruri simbolice, încărcate de semnificaţie, care exprimau mai mult sau mai puţin o urare pentru viaţa de adult a noului născut. În comunitate apărea un nou membru, cunoscut şi recunoscut de către toţi membrii comunităţii, la fel cum cunoscuţi erau şi părinţii acestuia şi bunicii şi străbunicii. Acum, aici, aproape nimeni nu se cunoaşte cu nimeni, nu există nici o comuniune între cei veniţi la petrecere şi fiecare ştie că are DATORIA să dea „ceva”. În tradiţie nu era vorba despre o datorie, ci despre o dragoste, un sentiment de simpatie, de solidaritate, de comuniune cu noul născut. Aici, cu cât darul e mai mare, cu atât cel care a dăruit e mai apreciat. Nu este apreciat pentru sentimentele sale faţă de copil, ci pentru faptul că este destul de bogat pentru a-şi permite un cadou mare, e apreciat pentru generozitatea lui de magnat. E o fudulie, o chestiune de orgoliu, de mândrie deşartă. Copilul nu mai este în centrul atenţiei celor care îl primesc în sânul comunităţii. În centrul atenţiei este competiţia dintre daruri, în care cadoul cel mai scump câştigă. E o competiţie care desparte oamenii, în loc să-i unească, o atmosferă copleşită de invidie, fudulie deşartă, orgolii şi frustrări. Nu era nevoie ca Gabriel să fie înconjurat de toate astea.

–       Trebuie să ne gândim la Gabriel şi la ceilalţi copii, la fraţii şi sora lui. Cei care sunt

aici de faţă îi vor strânge o zestre de care va beneficia toată familia. Ce e rău în asta?

–       Nu ştiu cum să-ţi explic, reveni Andrei care începuse să plictisească pe toată lumea de

la masă. Banii nu sunt importanţi. Nu au nici pe departe importanţa pe care le-o dai tu. Dumnezeu şi Maica Domnului au grijă de noi toţi şi ne dau tot ce avem nevoie. „Uitaţi-vă la păsările cerului”, spune Iisus. „Ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?” Pentru a te desăvârşi sufleteşte, pentru a te mântui, nu trebuie să te îngrijeşti de bani, de cele ale trupului, ci dimpotrivă, de cele ale sufletului. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă”, mai spune Iisus.

–       Asta înseamnă să trăim la voia întâmplării, interveni Nikita agasat de discursul

bisericesc al lui Andrei. Şi numai ce se terminase slujba. Adică, să umblăm rupţi şi flenduroşi, să ne bucurăm când ne dă Dumnezeu câte o conservă plină pe jumătate, adunată de prin gunoaie, să nu ne mai spălăm, că are Dumnezeu grijă, să facem copii la întâmplare, câţi o da El şi, în general, să nu facem altceva în viaţă decât să stăm cu ochii holbaţi la cer până când ne-o strânge Doamne, Doamne, de pe drumuri şi ne-o îngropa primăria pe cheltuiala ei în cimitirul săracilor.

–       Exagerezi! Dar, în esenţă, dacă ar fi adevărat?! Dacă, după o ordine superioară, ceea

ce faci tu ca om de afaceri, nu-ţi este de nici un folos? Nu ai temerea asta? Dacă pentru Dumnezeu contează mai mult copiii pe care îi faci şi îi creşti, înconjurându-i cu dragostea ta, decât contractele pe care le închei, oricât ar fi ele de importante şi de mari?

–       Dacă! În viaţa mea nu merge cu dacă. Eu ştiu cât de importante sunt afacerile pe care

le fac. Ştiu că prin ele configurez lumea în care trăim. Şi o schimb în bine. Ştiu că prin munca mea le dau de lucru multor oameni care au familii de întreţinut. Cunosc importanţa banului în lumea noastră modernă, în care totul se plăteşte, de la naştere până la moarte. Totul e cuantificat în bani. Fiecare ceapă pe care o mănânci. Fiecare cârpă pe care o îmbraci, fiecare strop de lumină de care ai nevoie să-ţi faci lecţiile, fiecare pagină de carte pe care o citeşti, fiecare Biblie, fiecare slujbă din Biserică. Totul se plăteşte în bani. Aşa că eu ştiu că, pentru ca lucrurile să meargă, oamenii să trăiască, să facă copii, să-i educe, să se ducă la biserică dacă vor, sau la meci, eu trebuie să fac bani. Pentru ei. Fără mine nimic nu ar mai merge. Totul ar îngheţa, ar încremeni, ar muri.

–       Dacă nu ar vrea Dumnezeu, nu ai face nimic. Tot ceea ce faci este pentru că

Dumnezeu ţi-a dat viaţă, ţi-a dat inteligenţă, ţi-a dat energie şi te-a asistat ori de câte ori ai avut nevoie şi, conştient sau inconştient, i-ai cerut ajutorul. Fără Dumnezeu nimic nu putem face.

–       Nu am cerut ajutorul nimănui. Toată viaţa mea m-am descurcat singur. Am

muncit. Am avut idei şi curajul de a le pune în aplicare. Dumnezeu nu m-a ajutat şi nu i-am cerut ajutorul. Nu ştiu unde este Dumnezeu. Eu sunt cel care face lumea să se învârtă şi banii mei pe care eu îi pun la treabă.

–       Undeva în sinea ta ştii foarte bine că de câte ori ai fost la ananghie, dacă nu ai făcut o

rugăciune explicită, dacă nu ai spus măcar un „Doamne ajută!”, sufletul tău s-a rugat să scapi, să ieşi din situaţia grea în care te-ai aflat. E modul în care comunică cu Dumnezeu cei care susţin la nivel raţional că nu sunt credincioşi.

–       Ştii tu ce e în sufletul meu!, zise Nikita ironic. Privi cu uimire, în spatele lui Andrei, la

Judecătorul pe care îl întâlnise şi la nunta lui cu Afrodita. Nu apucase atunci să vorbească cu el. Avusese o groază de întrebări să-i pună. Acum trecea prin spatele meselor, printr-o zonă mai umbroasă, de parcă ar fi vrut să se ascundă de oameni. Avea oroare, probabil - se gândi Nikita - să fie asaltat de tot felul de indivizi cu problemele lor, dintre cele mai diverse, de care se loveau în căutarea dreptăţii personale. Oare cine îl invitase la botez?

–       Nu îl văd pe Dumnezeu, continuă el să i se adreseze lui Andrei. Unde e când ai nevoie

de el? Oamenii se duc şi se căsătoresc la Biserică, de exemplu. De ce după aceea Dumnezeu nu-i ajută să trăiască împreună? De ce se despart dacă există taina cununiei?

–       Ba îi ajută clipă de clipă, răspunse Andrei. Clipă de clipă! Numai că cei doi căsătoriţi

trebuie să şi accepte acest ajutor. Dumnezeu ne-a făcut liberi. Putem să decidem în ceea ce ne priveşte. Eu pot să decid să-mi părăsesc familia pentru a mă distra, pentru a iubi şi alte femei. Pot să decid că nu-mi ajunge iubirea soţiei, pot să cer mai multă fericire, sau o altfel de fericire. Nu mă opreşte nimeni. Soţia mea ar putea să-şi lase copiii, să fugă de munca ei zilnică, dedicată familiei, şi să se ducă să-şi caute un bărbat bogat, care să-i dea rochii, parfumuri şi distracţie. De ce nu facem asta? Pentru că ne iubim. Şi mai ales pentru că îl iubim pe Dumnezeu. Căsătoria nu are succes dacă nu este un „ménage à trois”: bărbatul, femeia şi Dumnezeu. Acest triunghi face căsnicia indestructibilă. Dacă unul dintre cei trei lipseşte, căsnicia se destramă.

–       Eu m-am căsătorit la Biserică, interveni Kira. Îmi iubeam bărbatul. Şi el mă iubea. Ne-

am dus la Biserică şi ne-am căsătorit în faţa lui Dumnezeu, nu? Era deci format acel triunghi de care vorbeai. Şi, atunci, de ce n-a mers? De ce ne-am despărţit?

–       Secretul este iubirea. Dragostea este forţa care uneşte cele trei puncte ale triunghiului.

Ne iubim între noi şi Îl iubim pe Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne iubeşte pe noi. L-a dat pe Fiul său pentru a ne răscumpăra din stăpânirea păcatului. Ne iubeşte! Dar sentimentul trebuie să fie reciproc. Dacă tu nu-L iubeşti pe Dumnezeu, atunci îl excluzi din triunghiul în care vrea să intre. Dacă tu nu Îl vrei, atunci el îţi respectă alegerea. Dumnezeu a vrut să fiţi o familie, să aveţi copii, să vă iubiţi veşnic, dar dacă voi aţi vrut altceva, el v-a respectat alegerea. Dumnezeu nu-l mântuieşte pe om cu forţa.

–       Un lucru vreau să te întreb, mai spuse Kira, privind uimită cât de pregnantă şi de

impunătoare era prezenţa acelui Judecător, deşi trecea prin spatele meselor într-o zonă mai puţin luminată şi pe deasupra mai era îmbrăcat şi în negru. La nunta Afroditei îi adunase pe toţi în jurul lui. Păruse la un moment dat un fel de vedetă a serii. Apoi dispăruse ca şi când n-ar fi fost. Şi acum, iată-l. Kira era curioasă să afle cine e personajul. Ştia doar că e un fel de judecător, dar nu ştia la ce curte, la ce tribunal.

–       Da, vreau să te întreb ce părere ai despre copii, i se adresă ea în continuare lui Andrei

în timp ce îl urmărea cu privirea pe Judecător. Cât de importanţi sunt ei pentru o familie? Uite, voi aveţi deja patru. Este adevărat că o căsnicie poate fi salvată dacă există şi copii? Adică salvată în sensul că cei doi soţi ajung cumva să nu se mai despartă chiar dacă nu se mai iubesc?

 

Din romanul cu acelaşi titlu, în pregătire la Editura Cartea românească

 

Fotografia autorului de Eugen Ciocan

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.