Clujul îmi ia minţile din prima săptămână. Oraş frumos, fete frumoase, boemă, cazat la mansarda căminului Avram Iancu, şef de grupă, conform mediei, o mie de lei în buzunar şi o viaţă în faţă, din care nu ştiam ce să aleg. Şef de grupă şi purtătorul jurnalului de prezenţă! Să mori de râs! Dar asta n-a durat decât un semestru. Uite cum mi se bulucesc toate în minte… La Literatură Universală (Antichitate), profesorul Pulbere, la Lingvistică – Balacs, profesorul Dumitru Pop la Folclor, profesorul Ion Vlad la Teoria Literaturii, Ion Schiau la Literatură Veche, Weiss – Latină, Maroti, Ciobanu şi Naghi – Franceză (fonetică, retroversiune şi conversaţie), profesorul Zdrenghea – Morfologie, al cărui capitol din Morfologie – Sintaxă – Stilistică m-a ajutat la admitere şi cel căruia tata a încercat să-i ofere trei mii de lei ca să mă bage la facultate. Ruşinea nu m-a părăsit nici azi, chiar dacă eram atunci doar spectator la cele întâmplate. Mai târziu, tata va recunoaşte că mai mare ruşine n-a păţit, dar exclama nedumerit: Cum, bă, să nu primeşti tu bani?! Eh, uite c-a intrat pe capul lui… Dar puteai să te întorci acasă cu ceva bani. Şi asta e de neînţeles! Cum să cheltuieşti trei mii în douăzeci de zile?! Şi dacă-i mâncai cu lingura, tot îţi mai rămâneau… I-a cheltuit copilul tău, omule, nu altul străin, dădea dovadă de aceeaşi mărinimie mama. Dacă-i dădeai profesorului ăluia, ţi-ar mai fi dat rest?
M-am dus într-acolo unde ştiam că mă descurc: cafenele, birturi, fete şi lectură. Bunăoară, o parte din existenţialişti: Gabriel Marcel şi Camus, care era pe val cu Străinul şi Ciuma, Sartre îmi era cunoscut. Cursurile lui Ion Vlad mă fascinează şi nu pierd nici unul, chiar dacă se ţineau la opt dimineaţa. Mă odihnesc prelungit, însă, la alte cursuri care încep, în alte zile, la aceeaşi oră. Deşi i-am frecventat toate cursurile lui Ion Vlad, n-am fost în stare să scriu nimic, vorbitorul era fascinant. Nu-mi venea să dau crezare celor auzite în facultate, cum că la examen este nemilos, că este bolovănos şi dur, în sfârşit, spurcat la gură, şi că lasă repetenţi cum respiră. Balacs, profesor blând, anost chiar, iar profesorul Dumitru Pop, aşezat temeinic în materie, bonom şi înţelegător ca nimeni altul. Cu ei voi susţine sesiunea din iarnă, cu alţii, în iunie viitor. Cred că, la Ion Vlad, eram nebun să-mi doresc un subiect devenit legendă, „Imaginea artistică”, de care scapă cine poate. Era cuiul în talpa celor din anul întâi. Ei, bine, eu mi-l doream ca un inconştient. Şi iar zic: ai grijă ce-ţi doreşti!
Dorina Merean nu poate ţine pasul cu mine, aşa de repede mă mişc prin noua şi graţioasa lume. Cu colegii de grupă construiesc o relaţie rapidă şi trainică, primul coleg care îmi intră în raza vizuală fiind Doina Gorj, o mediteraneană care nu avea legătură nici cu Mediterana, nici cu Gorjul lui Brâncuşi, venise din nordul maramureşean. Consumam zilnic un pacheţel de pic (un praf solubil, spre informarea celor care nu erau născuţi pe atunci) pentru ştersul absenţelor puse la seminarii de asistenţi şi de lectori, astfel încât jurnalul de prezenţă devine mai mult gălbui. Aşa că, vrând-nevrând, trebuie să fiu prezent la seminarii. Grea pedeapsă! Pe de altă parte, nu era nici rău, mai ales spre noiembrie, când ziua se comprima şi întunericul venea rapid, pentru că după seminariile ce durau până la şase seara, în lipsa unei camere de hotel, era bună şi sala de seminar sau de curs. Aceeaşi poveste cu utilul şi plăcutul. Utile dulci.
Cele trei cafenele studenţeşti, Arizona, Croco şi „Sala 30” mă atrag cu puteri dumnezeieşti. „Sala 30” era chiar lângă facultate, exclusiv pentru filologi, o prelungire a celor douăzeci şi nouă de săli de curs şi de seminar, Arizona, aproape de cămin şi peste stradă de Continental, iar Croco, în faţa Casei Studenţilor. În mare parte, fauna era constituită din studenţii de la Filologie, Conservator, Arte Plastice, Filozofie, Istorie şi Drept. Fără tăgadă, atmosfera era atât de vie, încât uitai să mai pleci. Informaţiile livreşti erau rafale de mitralieră, cu diferenţa că nu făceau găuri în cap, ci se rostuiau în rafturi şi, uneori, aşteptau confruntarea cu o carte sau alta. Pe acest drum ajung la cursurile de istorie ale profesorului şi rectorului Constantin Daicoviciu şi ale profesorului D. D. Roşca, de la Filozofie. Îi admiram, fără a îndrăzni încă să mă apropii, pe echinoxişti: Jean Pop, Ion Vartic, Mircea Muthu, Petru Poantă, Marian Papahagi, Adrian Popescu, Dinu Flămând, Ion Mircea, Marcel Runcanu, Eugen Uricaru, Cornel Udrea. Pe unii dintre ei Căminul „Avram Iancu” mi-i va aduce aproape, suflete nobile şi minţi sclipitoare.
Mă obişnuiesc mai repede decât alţii cu oraşul şi cu obiceiurile lui, cu pălinca şi cu slana ardelenilor, cu vorba lor domoală, în care a mea crea dizarmonii şi accelerări de ritm. Client al cramei Metropol, le învăţ minunatele cântece, alături de taragotul lui Dumitru Fărcaşu, ajungând să le cânt mai bine decât ei. Doamne, şi vinul de Teaca şi Lechinţa, la butoaie! Revedeam butoaiele din Ţigănia Râmnicului… Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a trimis în acel oraş. Dar ceva îmi lipsea, muşchii mei se vlăguiau din chiar lipsa de activitate fizică. Seara în care l-am întâlnit pe Relu Munteanu a fost un semn divin. Prietena lui era colega mea de an, iar Relu, student la Medicină Veterinară şi antrenor de judo la clubul sportiv Agronomia. În ziua următoare îmi cumpăram kimono şi mă înscriam la club, ca bun de tăvălit până voi învăţa căzăturile, adică vreo câteva luni. Tăceam şi cădeam, cei nou veniţi erau material de lucru pentru cei avansaţi, privind cu jind şi speranţă la centura neagră înfăşurată pe mijlocul lui Relu.
Sesiunea de iarnă, prima mea sesiune, dă semne de nervozitate şi se apropie rapid, aducând emoţii greu de controlat, şi măcar din perspectiva sumbră a lui Ion Vlad. Imagine artistică?! se speriau şi cei din anii mai mari. Te poţi considera picat, băiete! Copiez cursurile de la Ioan Marcoş, cel care intrase primul pe listă, constant în crâncenul efort al spiritului, şef de promoţie după cinci ani, dar scrise, cursurile ce-mi creaseră emoţii estetice răscolitoare nu-mi dezlegau pasiunea şi înţelegerea. În ciuda golănelii, citisem bine, integrasem subiectului imaginea filmică, urmare a filmelor bune care începeau să vină la cinematograful Arta, lângă Arizona (Buñuel, Tarkovski, Godard, Antonioni, Fellini), citisem existenţialiştii francezi, literatura română de extract mitic, adică mă puteam mişca în subiect. Caut cotloane liniştite unde să învăţ, dar nu le prea găsesc, în biblioteca facultăţii şi cea universitară e un du-te vino permanent, în sala de studiu a căminului, rumoare şi aglomeraţie, fiind chiar lângă cantină. În camera de cămin, cum să înveţi cu sticla de palincă pe masă?! Opt în cameră, unul vrea să citească, altul să doarmă. Doamne, ce paradis pierdut devenea camera Dudenilor! Lingvistica şi Folclorul, hai, treacă meargă, dar Ion Vlad? Mă întorc la cele lumeşti şi o caut pe Valeria. Stătea în gazdă undeva pe Horea. Ocupată. Ocupantul era un agronom dintr-un an mai mare. Îmi mut atenţia spre o urmaşă a Arpazilor, studentă la Conservator, dar mă amână pentru vremuri mai liniştite, atunci îi era de ajuns portativul. Alte trei, pulpă din pulpa Evei, îmi flutură prin faţă spectrul sesiunii. Numai eu eram nebun şi sesiunea bătea la uşă. Nu doar că a bătut, dar a intrat ca o ceaţă deasă şi irespirabilă.
Primul examen, Lingvistică. Rezultatul mediocru: 7. Al doilea, la Teoria Literaturii… Subiect: Imaginea artistică. Respir uşurat. Încep să vorbesc în timp ce profesorul o scoate din sală, cu adjective greu de articulat, pe cea care răspunsese înaintea mea. Şi eu tot vorbesc, amestecând şobolanii lui Camus, cu Lostriţa lui Voiculescu şi cu pauzele prelungite ale lui Antonioni. Eşti liber! Îţi lipseşte analiza şi sinteza. Dar, domn profesor… Se ridică ameninţător şi negru la faţă, arătându-mi uşa. Picat. Procesul de umilinţă va face imposibilă conversia psihologică multă vreme. Pentru prima dată simt gustul amar al înfrângerii. Picam pe subiectul pe care mi-l dorisem. Viaţa îmi va mai trimite asemenea umilinţe şi toate după momente de nemăsurată mândrie. Vine Folclorul, cu minunatul profesor Dumitru Pop, care nu are ce scoate din mine. Profesorul şi asistentul lui, Şeulean, mă privesc consternaţi. Singurul picat din tot anul. Şi Mioriţa, şi obiceiurile noastre populare, cântece şi descântece se învârteau în jurul lui Ion Vlad ca o centură de asteroizi.
Se lasă bezna. Cea mai nenorocită vacanţă! Cum să spun bunilor mei părinţi că odrasla în care şi-au pus atâtea speranţe la plecarea de acasă picase două examene din trei? Nu-i omori cu zile? O minciună nevinovată nu este mai bună decât un adevăr crud? Viaţa singură te învaţă cum să-i ocroteşti pe unii şi cum să-i învingi pe alţii, dar nu te învaţă cum să te ocroteşti pe tine şi nici nu-ţi spune când vei fi învins. N-am băut, n-am ieşit la dansuri, am mâncat puţin şi m-am recules. Urma o post-sesiune, prin februarie, care m-ar putea reabilita. Mama găsea pilde şi cuvinte ca să-şi exprime preţuirea, tata picase pe gânduri. Prea eram cuminte şi prea ocoleam subiecte sensibile, cum ar fi, bunăoară, carnetul de note, „uitat” la Cluj. Ocupat cu cursurile lui Vlad, căci profesorul dorea analiză şi sinteză, nu poveşti, las zilele să curgă. Tata se adânceşte într-o tăcere suspectă, sau doar suspicionată de mine că ascunde ceva, străină amintirilor mele despre el. Cu trei zile înainte să plec la Cluj, intră în cameră şi aruncă pe masă un plic desfăcut. Cum păcatul minciunii lucrează fără odihnă, fidelizându-şi senzorii, în secunda următoare îmi dau seama, într-un întuneric de nepătruns, de proporţia dezastrului. Obosit ca după o zi de sapă în vara secetoasă, îmi spune: Nu e bine să minţi şi să-i dezamăgeşti pe cei care şi-au pus speranţe în tine. Şi nici să le cheltuieşti banii degeaba… Vezi ce faci! Picioarele lui puternice se nevolniciseră în acea dimineaţă când, la rândul meu, conştientizez că suferinţa cuiva apropiat este mult mai greu de suportat decât a ta. În plic era situaţia mea din acea nenorocită de sesiune, trimisă de decanat ca urmare a cererii tatălui meu. Îl recunoşteam şi în acel demers, nu lăsa nimic la voia întâmplării. Înainte de prânz, prind un moment prielnic ca să-l întreb dacă i-a spus mamii. Vrei s-o omor? mă linişteşte, plimbându-şi tristeţea prin lumi doar de el închipuite. Mă cuprinde o sfâşietoare suferinţă, nu mai găseam putere nici să-l privesc. Cuvintele din cursul lui Ion Vlad rămân nişte cirezi toropite pe o pajişte din miezul verii. Numai mama cu bunătatea sfinţită de Dumnezeu se mai agita, doar-doar m-o scoate din balta în care mă tot scufundam. Nu reuşeşte, biata, şi sufăr şi pentru suferinţa ei. Şi iar zic: nu propria suferinţă te omoară, cât suferinţa celorlalţi. Dar unde era tata cel aprig?!
După o zi şi-o noapte, încolăcit de nemiloşii şerpi ai disperării tăcute, tatăl meu cel aprig se anunţă cu paşi grei şi hotărâţi încă din verandă. Uşa spulberă, într-o clipită, tot ce inerţia croşetase cu migală, aerisind balta puturoasă de miasme halucinogene. Promite-mi că vei termina facultatea! Tonul imperativ îmi era bine cunoscut. Privesc peretele şi tac. Gândul că aş putea renunţa la facultate, şi în vară să dau examen la Istorie, devenea tot mai ademenitor. I-l mărturisesc şi lui. Tu auzi ce spun?! Nu fă să-mi fie ruşine cu tine! Nimeni din neamul meu nu s-a întors de pe drumul pe care a mers, oricât de greu a fost. Cuvintele făceau răni dureroase. Mă ridic de la masa unde cirezile toropite moţăiau pe pajiştea din miezul verii. Îl privesc în ochi şi-i promit. În viaţa asta sunt lucruri care se fac şi lucruri care nu se fac, băiete, se exprimă rar şi clar. Pune mâna pe-o foaie de hârtie şi scrie ce-ţi spun. Rup o foaie dintr-un caiet şi aştept cu creionul în mână. În viaţa asta sunt lucruri care se fac şi lucruri care nu se fac, reluă el, aşteptând să termin de scris. Mai departe: Unul din lucrurile care nu se fac este să nu-ţi respecţi promisiunile. Şi mai scrie acolo, insistă el cu degetul aţintit spre foaia de hârtie: Pe unde îţi iese vorba, să-ţi iasă sufletul. Acum, ia o piuneză şi prinde foaia pe zid, la capul patului, şi să n-o iei de-acolo timp de cinci ani, cât ţine facultatea. Aşa că vei termina facultatea, că vrei sau nu vrei.
Din volumul în pregătire la Editura Cartea românească
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
