Editurile noastre publică sute de cărţi în fiecare lună, o enormă producţie de carte, care copleşeşte de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale "Ziarului de duminică", care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care doreşte să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai uşor. La "Cartea de literatură" sunt semnalate cărţi aflate deja pe rafturi, între care facem, fireşte, o selecţie. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de ştiinţă, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărţilor asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate alte ori pe larg de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenţie aparte mai primesc colecţiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariţie sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica "Avanpremieră". În sfârşit, în cadrul rubricii de faţă, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată şi citită.
Emil Brumaru - Opere III. Cerşetorul de cafea. Ediţie cartonată.
Al treilea volum din operele lui Emil Brumaru conţine corespondenţa autorului cu câţiva dintre cei mai cunoscuţi scriitori din literatura şi critica românească. Scrisorile sale către Lucian Raicu, Alex. Ştefănescu, Leonid Dimov, Şerban Foarţă, Radu Petrescu, Florin Mugur sau Ilie Constantin - unele apărute în periodice, altele inedite - deschid o uşă spre o lume privită (şi redată) uneori ironic, alteori grav, dar întotdeauna cu acea sinceritate ce pare a fi una dintre coordonatele esenţiale ale autorului.
Emil Brumaru (n. 1939), unul dintre cei mai importanţi poeţi contemporani, a debutat în 1970 cu Versuri, volum premiat de Uniunea Scriitorilor din România. La Editura Polirom a publicat: Cerşetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu (2004) şi Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (2006), Opere I. Julien Ospitalierul (2009), Opere II. Submarinul erotic (2009) şi Basmul Prinţesei Repede-Repede (în colaborare cu Veronica D. Niculescu, 2009). Este laureat al Premiului naţional de poezie "Mihai Eminescu" (2001), pentru "Opera omnia", iar în 2011 a primit premiul revistei Observator Cultural, de asemenea pentru Opera Omnia. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa, Anglia.
Gheorghe Crăciun - Femei albastre. Carte publicată şi în ediţie digitală.
Romanul rămas în manuscris şi neîncheiat al cunoscutului scriitor optzecist Gheorghe Crăciun a fost anunţat de fragmentele publicate în reviste literare şi a devenit deja o legendă printre admiratorii săi. Legenda se numeşte Femei albastre, o carte despre parcursul iniţiatic al unui bărbat deja matur la momentul Revoluţiei din 1989, scrisă cu fraza impecabilă şi cu inteligenţa şi vigoarea caracteristice prozatorului. Personajul central al romanului, un individ divorţat, ce schimbă slujbe, dar şi femei, aleargă după o himeră, pe care o vede întrupată în făptura de celuloid a actriţei Nicole Kidman. Femeile reale pe care le iubeşte senzual nu reuşesc să-l satisfacă afectiv. Va rămîne el în braţele fidelei, odihnitoarei Ondina sau va ceda vampei inocente Ada Comenschi? Va rămîne în avocatură sau va continua să scrie romane poliţiste?
Gheorghe Crăciun (1950-2007), unul dintre reprezentanţii de seamă ai curentului optzecist în literatura română. A publicat romane - Acte originale/Copii legalizate (1982), Compunere cu paralele inegale (1988), Frumoasa fără corp (1993) şi Pupa russa (2004) -, eseuri şi un volum de proză scurtă, desene şi fotografii - Mecanica fluidului (200
Corin Braga - Luiza Textoris.
Luiza Textoris este o fată cu nasul cârn şi ochi exoftalmici căreia îi place atât de mult să viseze, încât sfârşeşte prin a nu mai distinge delirul de realitate. Nereuşind să-şi găsească locul în lumea oamenilor, evadează adesea în vis împreună cu prietenul său Fulviu. Cei doi îşi creează dubli de vis ca să exploreze lumi paralele, contorsionate, întrepătrunse cu realitatea de zi cu zi. În universul oniric ei găsesc nu doar un ciudat oraş scufundat numit Clusium, ci şi două personaje care le seamănă leit: Adela şi Anir. Escapadele lor devin din ce în ce mai dese şi mai lungi, iar dacă la un moment dat Fulviu decide să pună capăt aventurii aruncându-l pe Anir într-o fântână fără fund, Luiza îşi continuă peregrinările prin Clusium. În timp ce tatăl ei încearcă să o aducă definitiv în lumea reală cu ajutorul unui psihiatru, fata pare să se afunde tot mai adânc în halucinaţiile ei, riscând să rămână prizonieră pe tărâmul viselor. Inevitabil, aşadar, ea are de suportat consecinţele în viaţa normală: dedublare, schizofrenie, personalitate multiplă. Romanul oferă asupra "tărâmului de la răscruce", cel dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, o perspectivă complementară faţă de cea din Claustrofobul şi Hidra. În timp ce primele romane din ciclul Noctambulii erau oglinda coşmarului văzut din interior, Luiza Textoris se plasează în lumea reală şi urmăreşte invazia acesteia de către făpturile celuilalt tărâm. Stările de somn paradoxal şi apoi de trezie paradoxală creează o arhitectură etajată, cu planuri suprapuse şi încrucişate, în care personajele se comportă în realitate ca şi cum ar visa şi în coşmar ca şi cum ar fi lucide. Romanul uneşte vizionarismul psihedelic romantic cu universurile virtuale postmoderne.
"Proiectul epic al lui Corin Braga îşi găseşte rădăcinile în viziunea mai largă a comparatistului pentru care interpretarea viselor devine o ţintă de asumat pentru întreaga cultură. În felul acesta devin accesibile nişe altfel rămase în umbră. Explorarea critică depăşeşte cadrul limitat al judecăţii estetice şi are acces la posibile revelaţii despre fiinţa umană. Evident, un asemenea demers implică şi face necesară o adaptare a tehnicilor de lectură. Visul e extras din zona de conţinut, de material pe care literatura îl foloseşte pur şi simplu tematic şi expus în diferenţa pe care o aduce ca procedeu, ca mecanism de analiză şi de imaginare. Prozatorul nu susţine o echivalenţă între realitate şi coşmar, ci accentuează permanent îmbinarea complexă a celor două. Onirismul propus şi practicat de Corin Braga depăşeşte graniţele unei opţiuni tematice, înspre constituirea autentică a unei literaturi proprii, în singularitatea căreia conceptele şi punctele de referinţă se reaşază. Fireşte, acest teritoriu are un contur permeabil. Gesturile scriiturii trasează constant linii de fugă înspre teritoriile (mai) stabile ale literaturii canonizate, păstrînd contactul cu orizontul de aşteptare al unui cititor mai puţin receptiv la provocare. Orice provocare în literatură trebuie dublată de răbdare, de politica adaptărilor lente, a ţesăturilor care refac arsenalul acceptabil şi canonic de gesturi al unei culturi. Din acest punct de vedere, romanele lui Corin Braga au statutul unor cărţi de trecere, fisuri în mişcarea inerţială a opţiunilor unei literaturi. Ele pot fi descoperite, apoi urmate, după care liniile proprii de contur se îngroaşă şi obţin statutul unei voci limpezi în peisajul unei forme literare. O literatură îşi măsoară maturitatea şi forţa în funcţie de acceptarea şi pluralitatea unor asemenea zone de trecere." - (Horea Poenar)
Corin Braga este decanul Facultăţii de Litere şi directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. A fost director al revistei Echinox (1993-2000), iar actualmente este director al Caietelor Echinox. Doctor în litere în 1997 la Universitatea "Babeş-Bolyai", doctor în filosofie în 2008 la Universitatea "Jean Moulin" din Lyon. Este membru al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca, membru al PEN Club România, membru fondator al Fundaţiei Culturale Echinox. A publicat volumele: Nichita Stănescu. Orizontul imaginar, Imago, 1993 (Premiul pentru debut la Salonul Naţional de Carte, 1994) (ediţia a II-a, Dacia, 2003); Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare, Institutul European, 1998 (Premiul Societăţii "Lucian Blaga"); 10 studii de arhetipologie, Dacia, 1999 (ediţia a II-a, Dacia, 2007); Le Paradis interdit au Moyen Âge. La quête manquée de l'Eden oriental, L'Harmattan, 2004 (Premiul Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România); La quête manquée de l'Avalon occidentale. Le Paradis interdit au Moyen Âge - 2, L'Harmattan, 2006; De la arhetip la anarhetip, Polirom, 2006; Concepte şi metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma (coord.), Polirom, 2007; Du paradis perdu à l'antiutopie aux XVI-XVIIIe siècles, Classiques Garnier, 2010; Psihobiografii, Polirom, 2011 (Premiul "Mircea Zaciu" al Uniunii Scriitorilor din România); Les antiutopies classiques, Garnier, 2012.
A publicat, de asemenea, romanele Claustrofobul, Dacia, 1992 (ediţia a II-a, Dacia, 2011) şi Hidra, Imago, 1996 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj) (ediţia a II-a, Dacia, 2011) din tetralogia Noctambulii, precum şi Oniria. Jurnal de vise (1985-1995), Paralela 45, 1999 (ediţia a II-a, Dacia, 2010). A tradus volumele Andrew Samuels, Bani Shorter, Fred Plaut, Dicţionar critic al psihologiei analitice jungiene, Editura Sigmund Freud, New York, Cluj-Napoca, 1995 (ediţia a II-a, Humanitas, 2005) şi Gilbert Durand, Introducere în mitodologie, Dacia, 2004. A îngrijit ediţiile Leonid Dimov, Dumitru Ţepeneag, Momentul oniric, Cartea Românească, 1987, şi Leonid Dimov, Scrisori de dragoste (1943-1954), Polirom, 2003. A colaborat la Dicţionarul scriitorilor români, Albatros, 2001, 2003, şi la Dicţionar analitic de opere literare româneşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1998, 1999, 2001, 2003.
Cormac McCarthy- Marea trecere. Traducere din limba engleză de Claudia Asanachescu.
Cormac McCarthy s-a născut în 1933, în Providence, Rhode Island. Dintre romanele sale fac parte Blood Meridian (1985; Meridianul sângelui, Polirom, 2011), All the Pretty Horses (1992; Căluţii mei, căluţi frumoşi, Polirom, 2011), premiat cu National Book Award şi National Book Critics Circle Award, The Crossing (Marea trecere, 1994), Cities of the Plain (1998). În 2005 publică No Country for Old Men (Nu există ţară pentru bătrâni, Polirom, 2010), care stă la baza unei producţii cinematografice premiate cu Oscar, urmat de The Road (2006), cu care prozatorul american obţine premiul Pulitzer şi premiul James Tait Black Memorial. În 2008 i se decernează PEN/Saul Bellow Award pentru întreaga creaţie artistică.
Marea trecere, publicat în 1994, este al doilea volum din aşa-numita "Trilogie a Frontierei", după Căluţii mei, căluţi frumoşi (1992; Polirom, 2011). Într-o viziune specifică marelui scriitor, acţiunea romanului, plasată spre sfârşitul anilor '30, înainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dezvoltă un western clasic. Billy Parham, un cowboy aflat la vârsta adolescenţei, prinde un lup care atacase vitele din împrejurimile fermei familiei sale. Dar în loc să-l omoare, hotărăşte să-l ducă înapoi în munţii din Mexic, trecând frontiera. Începe astfel o călătorie dificilă, în care protagonistul devine martor al unor întâmplări la limita dintre basm şi coşmar, într-o lume marcată de atâta violenţă, încât nu pare a fi guvernată decât de legea implacabilă a morţii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
