Ziarul de Duminică

Noi suntem români! sau de la Barbu Catargiu la supa solubilă/ de Lucian Vasilescu

În ultima vreme tot aud că oarece fotbalişti de peste mări şi ţări îşi doresc (şi sunt îndemnaţi) să obţină cetăţenia română, pentru a pune umărul, şi ei, la facerea de râs a echipei noastre naţionale de fotbal. Prin urmare, curiozitatea m-a îndemnat să văd cum se poate obţine cetăţenia română şi cine o acordă.

De acordat, o acordă Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie. Conform legii, aceasta are 107 de slujbaşi, conduşi de un preşedinte. În 2015, conform declaraţiei sale de avere, preşedintele ANC (o doamnă) avea un venit lunar net de 2033 euro/lună. În teritoriu, la nivel judeţean, funcţionează Birouri Teritoriale ale aceleiaşi autorităţi, asupra cărora nu mai zăbovesc.

Legea care reglementează acordarea cetăţeniei române este 21/1991 şi, de-a lungul vremii, a mai fost „upgradată”.

Conform acesteia, candidatul la obţinerea cetăţeniei române trebuie să fi locuit legal în România vreme de cel puţin 8 ani sau, dacă este căsătorit cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei. Pentru sportivi este chiar un articol (8.2) explicit: „Cetăţenia română poate fi acordată, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin care poate contribui în mod semnificativ la promovarea imaginii României prin performanţe deosebite în domeniul sportului, cu posibilitatea stabilirii domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate.”

 

Urmează o listă de condiţii pe care candidatul e musai să le îndeplinească. Am citit-o şi am ajuns la concluzia că, dacă ar fi ca tot românul să dea examen nu de obţinere, ci de menţinere a cetăţeniei, ar rămâne foarte, foarte puţini.

 

Iată: îţi trebuie cazier judiciar (atât din România cât şi din străinătate). Altfel spus, chiar dacă ai scris cărţi prin pârnaie, pa cetăţenie! Îţi mai trebuie o dovadă a locuinţei (proprietate sau chirie). Pa homeless! Ţi se cere o dovadă a deţinerii mijloacelor financiare pentru a putea duce o existenţă decentă în România. Pa săracilor, şi sunt mulţi! Musai să ştii vorbi şi scrie bine româneşte – aici ne despărţim de foarte-foarte mulţi dintre conaţionali. Apoi, trebuie să ai noţiuni de cultură şi civilizaţie românească – după proba asta mai rămân câţiva. Musai trebuie să ştii şi prevederile Constituţiei şi să cunoşti Imnul Naţional – rămâne pustiu.

 

Chiar aşa? Poate exagerez. Sau poate că nu… Iată câteva dintre întrebările la care trebuie să răspundă cel care doreşte să obţină cetăţenia română (conform modelelor de teste disponibile):

 

- Cine a fost Ion Gigurtu?

- Câte Constituţii au fost adoptate în România în perioada comunistă?

- Care este cel mai înalt vârf de munte din România?

- Care sunt extremele geografice ale României?

- Cine a scris imnul Naţional al României?

- Care au fost primele voievodate atestate documentar?

- Cum a fost întemeiată Ţara Românească?

- Cine a condus răscoala ţăranilor de la 1784?

- Cine a fost Basarab I?

- Când a fost adoptată prima Constituţie a României?

- Cine a fost Barbu Catargiu?

- Cum erau organizaţi geto-dacii?

- Când a avut loc primul război daco-roman?

- Când s-au retras romanii din Dacia?

- Cine a fost împăratul Aurelian?

- Cine a fost Spiru Haret?

- Unde şi când au apărut primele tipografii româneşti?

- Unde şi când s-a înfiinţat prima şcoală românească?

- Ce alţi sculptori români cunoaşteţi în afară de Constantin Brâncuşi?

 

Mai sunt şi întrebări din „zilele noastre”, de tipul:

 

- Ce se înţelege prin dreptul de petiţionare?

- Cine îi poate revoca pe Consilierii Curţii de Conturi?

 
 

Etc. etc...

 

Astfel stând lucrurile, dacă ar fi să dăm cu toţii un test de confirmare a cetăţeniei, cred că românii ar deveni chiar mai rari decât urşii panda. Noroc că ne-am născut români şi nu ne mai întreabă nimeni de sănătate.

 

PS

Deunăzi aveam de cumpărat oarece supă la plic. Am intrat în magazin şi, ca să nu orbecăi printre rafturi, am întrebat o tânără şi superdichisită duduie unde găsesc plicuri cu supă solubilă. „Nu ţinem mâncare gătită!” – mi-a răspuns. „Nu gătită vreau, caut supă solubilă!” – am insistat. „Cum adică solubilă?” Şi în ochii ei umezi, mari şi albaştri, savant rimelaţi, am desluşit întâi neantul, apoi un dispreţ mânios de cea mai autentică sorginte.

 

Pe bune, chiar mai contează cine a fost Barbu Catargiu?

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.