Caută doar în titlu
Ziarul de Duminică

Noi stele pe Aleea Celebrităţilor/ de Ziarul de duminică

Alţi omagiaţi postum pe Aleea Celebrităţilor de Ziua Mondială a Teatrului

Dem Rădulescu, George Constantin, Ştefan Bănică şi Dinu Manolache au fost omagiaţi duminică, 27 martie, pe Aleea Celebrităţilor (foto 1), sau, cum a spus Horaţiu Mălăele, le-a fost dăruită „o stelară răstignire în piatră”, în Piaţa Timpului din Bucureşti. Decernarea s-a făcut în prezenţa Primarului General al Municipiului Bucureşti, Ioan Răzvan Sava şi a fiilor şi fiicelor celor omagiaţi: Ştefan Bănică, Mihai Constantin, Ilinca Manolache şi Irina Rădulescu.

„Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului omagiem postum patru mari actori. Medaliile vor fi înmânate moştenitoriilor lor întru talent şi pasiune. Alături de ei, actriţe-soţii, actriţe-mame. Îi cunoaşteţi, îi recunoaşteţi pe toţi. Ce poate fi mai frumos decât o duminică petrecută în familie, în familia Teatrului. Bucuria şi onoarea de a continua ceea ce au fost aceşti mari actori se află aici, prin copiii lor care, cu dăruire, ne încântă de fiecare dată când apar pe scenele teatrului românesc”, a spus George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

Dem Rădulescu a fost omagiat de academicianul Răzvan Theodorescu, prieten vechi cu «Bibanu'». Horaţiu Mălăele a citit un „laudatio” comic, metaforic şi euforic pe care l-a compus pentru actorul George Constantin. Despre Ştefan Bănică a vorbit cu dragoste şi cum a spus chiar actriţa, „cu dor”, Stela Popescu. Virginia Mirea, actriţă la Teatrul de Comedie l-a omagiat înlăcrimată pe actorul cu spirit ludic şi poftă de viaţă, Dinu Manolache.

 

Translation Café No 160

Sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din Bucureşti, The British Council, Institutul Cultural Român şi Ambasada Irlandei, a apărut revista online Translation Café No 160, care cuprinde Oscar Wilde – Copilul din stele, un basm din volumul A House of Pomegranates and the story of The Nightingale and the Rose,1918 (foto 2). Traducere în limba română de Irina Borţoi, absolventă a MTTLC. Parallel Texts.

Cu această scriere de Oscar Wilde publicată sub formă de texte paralele, atât în engleză, cât şi în română, Translation Café continuă publicarea unor texte traduse de absolvenţi ai Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan. Acesta este debutul lor ca traducători profesionişti. Scopul acestor cărţi este acela de a îmbina cercetarea cu traducerea şi elucidarea textului. Masteranzii îşi aleg singuri textele. Cel mai adesea, acestea sunt povestiri obscure scrise de autori consacraţi, iar majoritatea dintre ele nu au mai fost traduse în limba română.
Basmul din acest număr a fost ales şi tradus din limba engleză în limba română de Irina Borţoi, ca parte din disertaţia susţinută în iunie 2014.
Translation Café  No 160 poate fi consultată şi descărcată la adresa de internet:  http://revista.mttlc.ro/

 

Cristina Venedict a câştigat Romania National Award în cadrul Sony World Photography Awards 2016

Fotografa română Cristina Venedict, din Botoşani, a câştigat Romania National Award în cadrul ediţiei din acest an a concursului Sony World Photography Awards 2016, cu fotografia „În profunzime” (foto 3), care va fi expusă la Londra, în cadrul expoziţiei concursului. Fotografia „În profunzime” a fost desemnată cea mai bună imagine înscrisă de un fotograf român la cea mai mare competiţie foto din lume şi a fost aleasă dintre toate imaginile înscrise la oricare dintre cele zece categorii „Open” ale concursului. Este portretul unei tinere actriţe, realizat în studioul Cristinei Venedict, şi va fi expusă în perioada 22 aprilie - 8 mai la Somerset House, Londra, în cadrul expoziţiei „Sony World Photography Awards 2016”.

Pe lângă expunerea fotografiei în cadrul expoziţiei, câştigătoarea a fost recompensată cu un echipament Sony ILCE-7M2K.

Expoziţia va mai cuprinde fotografiile câştigătoare şi finaliste din cadrul competiţiilor „Professional”, „Open” şi „Youth” precum şi prima expoziţie europeană a duo-ului format din artiştii RongRong & inri (China/ Japonia).

„Sony World Photography Awards” premiază şi recunoaşte cele mai bune fotografii contemporane din lume, realizate în ultimul an. SWPA se adresează tuturor categoriilor de fotografi şi include patru competiţii distincte: „Professional”, „Open”, „Youth” şi „Student”. Fotografiile finaliste pot fi descărcate de la adresa press.worldphoto.org.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.