Ziarul de Duminică

Noblesse oblige/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

15.09.2016, 23:56 128

O colecţie foarte interesantă a Editurii Baroque Books & Arts se cheamă Noblesse oblige. Autorii volumelor traduse în această colecţie sunt martori şi comentatori ai societăţii moderne, scriitori şi jurnalişti cu sânge albastru, dispuşi să-şi invite cititorii în universul lor înconjurat de misterul istoriei şi al prezentului.

 

Christine Gräfin von Brühl – Noblesse oblige
Traducere din limba germană de Mihai Moroiu

Christine Gräfin von Brühl face parte din familia contelui Heinrich von Brühl, căruia Dresda îi datorează terasa cu acelaşi nume. S-a născut pe 31 decembrie 1962, la Accra, în Ghana, şi a crescut ca fiică de diplomaţi în Ghana, la Londra şi Singapore. Tatăl ei este Dietrich Graf von Brühl şi mama ei Maria Octavia Gräfin von Waldburg zu Wolfegg und Waldsee. În prezent este jurnalistă şi autoare de cărţi cu un enorm succes. Între ele, cea de faţă.

„Nobilimea a existat şi există în continuare, vechile familii nu s-au stins peste noapte şi îşi cultivă intens cultura şi tradiţiile. Chiar dacă majoritatea nu mai trăiesc în castele, cetăţi şi în conace, îşi cresc copiii ca şi cum nu ar fi exclus ca asta să devină din nou o realitate a zilei de mâine. În definitiv, unui vlăstar nobil i se întâmplă frecvent să-şi viziteze mătuşa sau unchiul în weekend sau în vacanţă, care pot locui, deloc întâmplător, într-un castel medieval. Şi atunci tânărul trebuie să ştie cum să se poarte. Să ştie că spaţiile de acolo sunt largi, iar mobila foarte veche, că există o anume etichetă în conversaţie şi că la masă trebuie să stai drept şi nu ai voie să te ridici şi să zburzi, unde şi când îţi trece prin minte.(...)

Nobilimea germană are astăzi o prezenţă mai degrabă discretă. Cifrele exacte lipsesc şi ele. Wilfried Rogasch scrie în lucrarea sa Curs rapid pentru uzul nobililor: «În Germania există date statistice pentru orice vrei şi ce nu vrei, în schimb nu există nicio referire la numărul cetăţenilor germani care fac parte din rândul nobilimii.» Iar Eckart Conze confirmă în Micul lexicon al nobilimii: «Din cauza datelor insuficiente, este dificil să se alcătuiască un raport statistic complet asupra nobilimii. »

De vină este, nu în ultimul rând, forma de stat. În Republica Federală Germania nu există discursuri ale capetelor încoronate, iar de legislaţie răspunde parlamentul. Nobilimea nu are îndato­riri publice. Ajunge în centrul atenţiei doar când vreun reprezen­tant al ei este nevoit sâ vândă masiv argintărie sau tablouri, dar şi atunci subiectul ţine mai degrabă de presa de scandal. Nobilul adoptă conştient locul care i se cuvine în structurile ierarhice tradiţionale numai când se află printre ai săi. Atunci prinţul este prinţ, iar baronul nu rămâne decât baron, atunci există o ierarhie, în care e preferabil să nu intervină răsturnări prin încheierea de mariaje, femeile aflându-se, desigur, mereu cu o mică treaptă mai jos faţă de bărbaţi.(...)

Foarte puţină lume cunoaşte existenţa şi deprinderile acestor oameni. Însă şi mai puţină lume cunoaşte sistemul sever de reguli care îi guvernează, reflectat desăvârşit în viaţa şî educaţia lor deliberată.

Arta de a duce o viaţă nobilă este de aceea nu numai un permanent joc de-a v-aţi ascunselea cu ceilalţi, cei nenobili, o neînce­tată delimitare, o izolare, care impune şi în interior un permanent «control al respectării celor cuvenite». Un control  aplicat atât de strict, încât guvernează existenţa oricărui aristocrat, începând din copilărie, când începe să îl deprindă. Prin toate gesturile, prin limbaj, prin comportament şi chiar prin aspectul său, un aristocrat trebuie să demonstreze permanent, mai ales în rândul celor asemenea lui, că eate un nobil bun, un nobil veritabil. Şi de regulă va prefera să rămână între cei asemenea lui. Iar câte se pot face cum se cuvine, sau cum nu se cuvine, în viaţa cotidiană a nobililor vor fi relatate în volumul de faţă. Şi totul are prea puţin de-a face cu palate şi aventuri romantice, cu straie strălucitoare de prinţesă şi coroane scânteietoare. Dimpotrivă: nu este întot­deauna uşor să fii nobil.”

Citiţi şi vă veţi convinge!

 

Alexander von Schönburg  – Arta de a renunţa cu stil sau mai puţin înseamnă mai mult
Traducere din limba germană de Mihai Moroiu

Contele Alexander von Schönburg, jurnalist monden şi scriitor, s-a născut pe 15 august 1969 şi este fiul contesei Beatrix Széchenyi von Sárvár-Felsovidék şi al contelui Joachim von Schönburg-Glauchau. Din anul 1999 este căsătorit cu prinţesa Irina Verena de Hessa, nepoata prinţului Christoph de Hessa şi stră­ne­poata reginei Elisabeta a II-a. Împreună au trei copii: Maria-Letitia, Maximus Carolus Joachim Maria şi Valentin Polykarp Joseph Maria. Sunt descendenţi direcţi ai reginei Victoria şi stră-stră-strănepoţi ai prinţesei Margareta de Prusia, mezina împăratului Frederic. Din pricina confesiunii lor catolice, copiii au fost excluşi de la succesiunea la tronul britanic.

Ideea esenţială a cărţii de faţă – bogăţia nu înseamnă avere, ci puterea de a renunţa la ea. Cu stil.

 „În viaţă este preferabil să te obişnuieşti să pierzi. Ca să te scuteşti de multă tristeţe.”

A fi înseamnă mai mult decât a avea. Iar a avea stil înseamnă totul. Le style c’est l’homme!

De acelaşi autor au mai apărut, tot la Baroque Books & Arts: „Enciclopedia inutilităţii”, „Arta conversaţiei sau eleganţa inutilităţii”, „Înalta societatea sau dolce vita nu cunoaşte sfârşit”. 

 

Alexander Marguier – Lux lexicon

Traducere din limba germană de Mihai Moroiu

Alexander Marguier s-a născut în 1969, este jurnalist şi locuieşte la Berlin.

A lucrat la Frankfurter Allgemeine Zeitung şi a fost redactor de politică pentru Welt am Sonntag. În ultimii nouă ani a condus departamentul social de la Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung şi din iulie 2010 este redactor-şef adjunct al revistei Cicero.

Cartea de faţă este o pledoarie subtilă şi competentă pentru consumul rafinat şi independent, cu bun-gust şi spirit de selecţie. Totul despre lucrurile alese. Un slalom ludic în lumea celor mai remarcabile oferte, însoţit de cel mai profund respect faţă de obiectul desăvârşit, de la jeanşi la ciocolată, de la lenjerie la iahturi, de la hârtia de corespondenţă la briliante, de la ochelari la ceasuri, între un pahar de şampanie şi o terină de foie gras.
O carte de vizită nu devine cu nimic mai aleasă printr-o bogăţie de detalii, motiv pentru care trebuie evitat şi excesul de titluri. Spre exemplu, Idi Amin, fost dictator ugandez şi analfabet toată viaţa sa, avea trecute pe cartea de vizită nu mai puţin de treisprezece titluri.
Simplicity, spre exemplu, ceasul lucrat manual chiar de Monsieur Dufour, este o capodoperă de eleganţă şi simplitate, cu doar două limbi şi un secundar mic, separat. Costă doar în jur de 30.000 de euro, cu circa 200.000 de euro mai puţin decât cele mai ieftine modele de la Greubel Forsey. Dar e nevoie şi de ceva noroc pentru a cumpăra un asemenea ceas, pentru că anual se produc numai douăzeci sau treizeci de exemplare. Şi abia după cincizeci de ani se va vedea dacă a fost un bun plasament de capital. Să nu uităm însă, sub niciun motiv, că de pe urma ceasurilor de mână se poate câştiga o mică avere – dacă s-a investit în ele o mare avere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO