Pavilionul femeilor aduce surpriza celui mai frumos roman a lui Pearl S. Buck, deşi atât consacrarea cât şi Premiul Nobel le datorează trilogiei Casa de lut, apărută între 1932 şi 1935, iar popularitatea primei cărţi, Vânt de răsărit, vânt de apus, ce dezvăluiau cititorilor americani şi europeni viaţa într-o civilizaţie aproape necunoscută ca mentalitate, cutume şi spiritualitate. În nici zece ani îşi câştigă celebritatea, urmează în 1938 Premiul Nobel. Dar a fost abia începutul, fiindcă a scris şi publicat până în 1973, când s-a stins din viaţă la 80 de ani.
Succesul rapid se explică prin noutatea lumii descrise. Pearl S. Buck a petrecut patruzeci de ani în China, a învăţat limba chineză, a putut înţelege din interior societatea chineză, tradiţiile şi prezentul frământat, ce atrăgea tot mai mult atenţia lumii occidentale. Romanele ei spulberau tot exotismul convenţional şi fad al autorilor europeni, de la Pierre Loti şi Vicente Blasco Ibañez ori chiar Rudyard Kipling. Şi cucereşte mai ales prin personajele ei feminine, indiferent de ipostaze ca tânără soţie în cursul emancipării sau mama cu poverile numeroase ale întregii familii.
Şi totuşi, în Pavilionul femeilor, apărut în 1946, scriitoarea a creat personajul feminin care impresionează şi astăzi, la o nouă lectură. De altfel, este romanul ecranizat în 2001, în regia lui Ho Yim, la multă vreme după ce a trecut voga ecranizărilor romanelor popularei prozatoare, care la noi era cunoscută din perioada interbelică doar cu primele romane, cu traducerea semnată de Jul. Giurgea. Se cuvenea ca Pearl S. Buck să fie tradusă şi retradusă, acum când cititorii sunt tot mai interesanţi de civilizaţia şi cultura chineză, aşa că inţiativa lui Bogdan-Alexandru Stănescu de o include în „Biblioteca Polirom” merită preţuită.
Doamna Wu, figura centrală a romanului, aparţine prin naştere şi căsătorie aristocraţiei dintr-o provincie chineză, a fost măritată la 16 ani, pentru a uni două familii bogate şi a asigura moştenitori, fără ca înainte să-şi cunoască soţul. După 24 de ani de căsătorie, consideră că şi-a făcut datoria faţă de familie, i-a dăruit soţului ei patru fii, dar ştie că de acum încolo sarcinile sunt primejdioase din mai multe puncte de vedere. Când împlineşte 40 de ani decide să nu mai aibă nicio relaţie amoroasă cu soţul ei şi-i aduce o concubină.
Dar doamna Wu nu este doar soţie, ci stăpâna casei, o casă cu zeci de persoane, de a căror viaţă trebuie să se ocupe. Datoria de stăpână a casei trebuie să şi-o onoreze mai departe, deşi speranţa ei secretă este ca de acum încolo să aibă răgaz şi pentru sine. Manifestase de timpuriu inteligenţă şi înclinaţie spre studiu, însă condiţia de femeie o obligase la rolurile sociale stricte, de soţie şi mamă. Odată ce şi le-a împlinit, îşi face iluzia că poate să-şi dedice timp şi dorinţelor ei.
Planurile doamnei Wu îi contrariază pe cei apropiaţi şi, deşi soţul se supune deciziei ei, au loc schimbări în viaţa tuturor. Acţiunea se petrece în anii ’30- ’40, când China intră într-o perioadă a marilor prefaceri. În casa familiei Wu este chemat un călugăr străin, fratele André, pentru a-l instrui pe unul dintre fii. Inteligentă şi receptivă, doamna Wu devine ea însăşi învăţăcel, încearcă să înţeleagă principiile credinţei creştine, la început uimită şi contrariată, apoi tot mai curioasă. Se confruntă astfel două filosofii şi două mentalităţi în gândirea doamnei Wu.
Pe măsură ce se familiarizează cu învăţătura creştină, doamna Wu îşi schimbă felul de a gândi. Ea se destăinuie preotului şi aude judecăţi aspre, dar înţelepte, încât îşi înţelege şi greşelile şi egoismul. Începe să acţioneze altfel, după ce analizează şi cumpăneşte lucrurile din unghiuri diferite, pentru ceilalţi reacţiile ei şi hotărârile pe care le ia produc surpriză după surpriză. Îşi dă seama că soţul ei nu este apropiat de concubina aleasă de ea, că frecventează case ale plăcerii, o primeşte în familie ca a doua soţie pe favorita acestuia.
Doamna Wu a descoperit iubirea, întâi cea explicată de fratele André, faţă de aproape, şi după moartea lui bruscă şi violentă, a aflat că există şi altfel de iubire decât cea a trupului, împărtăşind estenţa spirituală a celuilalt. Într-un fel, şi doamna Wu, nobila stăpână, cât şi fratele André, sunt nişte răzvrătiţi şi nesupuşi rânduielilor. Dar apropierea dintre ei depăşeşte barierele sociale şi culturale, cele ale genului şi tradiţiei, pragul dintre viaţă şi moarte datorită credinţei. Credinţa face posibil miracolul comuniunii dintre o femeie şi un bărbat, pe care minţile şi firile îi aduc aproape, mai mult decât ar face-o inima şi trupul.
Pearl S. Buck, Pavilionul femeilor, traducere din limba engleză de Ioana Opaiţ, Editura Polirom, 2015, 384 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
