Ziarul de Duminică

Nimfeta masochistă/ Elisabeta Lăsconi

Nimfeta masochistă/ Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi

27.02.2014, 23:58 352

Vladimir Nabokov a adus în ficţiune odată cu Lolita, un personaj nou. Nimfeta, seducătoare şi tragică, a dat feminităţii un chip înduioşător şi trist, a luminat abisul şi pulsiunile secrete din fiinţa bărbatului. Dar o scriitoare japoneză, Yōko Ogawa îndrăzneşte să îngroaşe cele două figuri înlănţuite într-o relaţie şi mai complicată, sado-masochistă, alcătuind  o poveste sulfuroasă şi întunecată în Hotel Iris, romanul de mici proporţii, dar dens şi complicat.

O mică staţiune anonimă, un hotel la malul mării cu nume de floare, o insulă în larg în formă de ureche şi un vapor care face regulat curse – toate schiţează un vag decor japonez extrem de simplu. Aici trăieşte Mari, o adolescentă care lucrează la hotelul familiei, prinsă în menghina unui program strict, dominată de o mamă autoritară, în preajma căreia apare şi o servitoare hoaţă, care o urmăreşte atent.

Umbrele nu lipsesc din viaţa fetei, care are imprimată în memorie pierderea tatălui şi a bunicului în nişte împrejurări violente. Iar violenţa o asociază cu prezenţa masculină, cu virilitatea. Un incident petrecut în hotel, când o prostituată provoacă un scandal din cauza unui client, cu insulte şi acuzaţii, fata percepe-n vocea lui o putere şi o agresivitate ce o atrag magnetic. Îl urmăreşte pe bărbat, află că locuieşte pe insula din larg, că duce o viaţă solitară, că lucrează independent ca traducător din rusă.

Traducătorul pretinde că în afară de comenzile primite pentru a tălmăci texte din domenii precise, cele mai multe ştiinţifice, tălmăceşte pentru propria plăcere un roman în care personajul feminin se numeşte Marie, iar experienţele eroinei par să fie tot de natură masochistă, aşa cum reiese din detaliile pe care i le oferă. Romanul din roman are valoarea unei ferestre prin care fata întrezăreşte o experienţă insolită, şi apoi de oglindă cuprinzând din unghiuri neaşteptate, chiar povestea lor. Traducătorul însuşi insistă pe coincidenţa numelui fetei, Mari, cu numele eroinei, Marie.

Aşa începe viaţa dublă a fetei: munca în hotel, păstrându-şi ţinuta impecabilă pretinsă de mamă, până la pieptănătura perfectă, vizitele pe insulă cu atracţia jocurilor sado-masochiste. Mari descoperă plăcerea doar în momentele de umilinţă şi durere intensă, traducătorul în rolul bărbatului dur, violent, necruţător. La fiecare vizită, cei doi împing experiementele mai departe, transformă obiectele domestice din casa modestă, dar curată şi ordonată până la manie, în surse ale dominaţiei şi supunerii.

Se poate numi dragoste relaţia lor? Mai curând o dependenţă cu rădăcini psihanalitice dureroase. Fata a crescut într-o atmosferă tensionată, cu o mamă autoritară şi mereu nemulţumită, cu o afecţiune reprimată faţă de un tată blând, aşa că pierderea tatălui şi a bunicului a născut un gol sufletesc şi un dezechilibru în viaţa cotidiană. Atracţia ei spre bărbatul care are o vârstă incertă, între a tatălui şi a bunicului ei dacă ar fi trăit compensează absenţa, tot aşa cum violenţa aminteşte de împrejurările tragice ale morţii celor doi bărbaţi din familie.

Despre traducător se vorbeşte că şi-ar fi strangulat soţia. Jocurile crude, cu lovituri dure şi tentative de strangulare pornesc din trauma insuportabilă a morţii soţiei într-un teribil accident, provocat de o eşarfă şi un tren la care el a fost martor, ca şi sora soţiei. Soţia lui ţinea în braţe copilul surorii ei, l-a salvat într-un mod miraculos, cu preţul propriei vieţi. Nepotul, acum student, vine pe insulă, şederea lui adânceşte misterul, în ciuda multor lucruri pe care fata le află de la el.

Nepotul are talent la desen, face studii de arhitectură, a primit o bursă în străinătate, dar este mut, i-a fost tăiată limba pentru a-l salva de o tumoare. Bileţele schimbate îi clarifică fetei cât de cât trecutul celor doi şi drama care-i leagă. Tânărul îi aduce fetei şi alternativa relaţiei erotice, dar fără şanse de a o salva, căci tânărul rămâne prea puţin şi pleacă prea curând, comunicarea lor stă sub semnul secretului şi al trădării.  

Romanul îngroaşă până la deformare natura feminină şi pe cea masculină, fragilitatea şi supunerea femeii şi agresivitatea bărbatului, până devin măşti, nu întâmplător, dată fiind tradiţia măştilor în teatrul japonez. Finalul adânceşte stranietatea din povestea celor doi singuratici, fiecare căutând disperat cale de salvare. În arhetipurile din Lolita nabokoviană, în cuplul vârstnicului sadic şi al masochistei imberbe, se pot ghici siluetele a doi dansatori pe frânghie, peste abisul lăuntric unde se pot prăbuşi oricând.

 

Yōko Ogawa, Hotel Iris, traducere din limba japoneză de Iuliana Oprina, Editura Humanitas fiction, 2014, 192 pag.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO