Fiu al magistratului Grigore Nenciulescu şi al Anei, născută Puică, viitorul arhitect s-a născut în Bucureşti în ziua de 6 septembrie 1879. A avut o soră, Elena, căsătorită cu maiorul Victor Bacaloglu. Înainte de toate, trebuie arătat că provenea dintr-o familie boierească, de-a lungul vremurilor membrii ei deţinând funcţii dintre cele mai înalte în Ţara Românească. Înrudiri ilustre cu boierii Băbeni, Suţuleşti, Filipeşti şi Otetelişeni denotă vechimea şi importanţa acestei familii. În Bucureşti, pe la începutul Podulului Târgului de Afară, a existat până la marele foc din 1847 chiar şi o ulicioară numită Nenciulescu, probabil de la hanul acestei familii, incendiat de un fulger în 12 iulie 1823. Conacul Nenciuleştilor, aprecia profesorul George Potra, se afla pe actuala stradă Academiei, cu aproximaţie în spatele statuii lui Iuliu Maniu, în el locuind prin anul 1808 ambasadorul lui Napoleon Bonaparte, faimosul general Sebastiani.
Pentru anii de formare intelectuală şi cei imediat ulteriori voi recurge la datele furnizate de Simina Stan, care a descoperit în arhive documentele pe care profesorul architect Nicolae Nenciulescu le considera pierdute în urma percheziţiilor efectuate de agenţii Securităţii. Citez: „Între anii 1887-1910 a urmat Liceul Sf. Sava din Bucureşti şi apoi Şcoala Naţională Superioară de Bele Arte din Paris, obţinându-şi diploma în 1910. Din 1912, după satisfacerea stagiului militar, având gradul de căpitan (arma geniu, n.n.), se încadrează în Ministerul de Război, ca architect clasa II (prin concurs), de la 1 aprilie 1912 până în 30 noiembrie 1912, când a fost transferat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, în funcţia de architect-şef al Serviciului de Arhitectură, unde a lucrat până în 1947.”
Concomitent cu activitatea depusă în minister, Nicolae Nenciulescu s-a angajat şi în dificila muncă de profesor, la început suplinitor, la catedra de Stereotomie şi Teoria Umbrelor a Facultăţii de Arhitectură. În 1938 a obţinut numirea de profesor titular de catedră cu Atelier de Arhitectură Generală, pentru ca în 1942 să fie numit prodecan al Facultăţii de Arhitectură.
Alte funcţii au fost menţionate într-un memoriu din 1965 aflat în posesia Academiei, din care citez: „Am fost membru în Consiliul Tehnic Superior din Ministerul Lucrărilor Publice, membru în Comisia de Sistematizare a oraşelor din Ţară, membru în Comisia de Refacere pentru lucrările imense de la Palatul Republicii şi totodată architect diriginte al acestor lucrări. Am fost şeful Lucrărilor Statului la Constanţa, pentru întocmirea planurilor şi executarea Antrepozitelor şi Abatorului de Export şi şeful lucrărilor mari pentru Sanatoriul Maritim de la Staţiunea Eforie, judeţul Constanţa”. Meritele i-au fost recompensate cu Steaua României în grad de ofiţer şi cu Ordinal Coroana României. De asemenea, a fost Ofiţer al Legiunii de Onoare (nu precizează anul).
În arborele său genealogic figurează două căsătorii, prima cu Alice Maria Eftimiu, care i-a dăruit un fiu, Ioan, născut în octombrie 1915 şi refugiat în America, căsătorit cu o domnişoară Rodica Papacostea, a doua cu Zoe Pădureanu, coborâtoare dintr-o veche familie musceleană, aflată şi ea la a doua căsătorie. A locuit în casa proprie de pe strada Alexandru Sahia nr. 6, astăzi Calderon, până la sosirea bolşevicilor cu tancurile sovietice, fiind aruncat împreună cu soţia în subsolul unei clădiri de pe strada Galaţi (ulterior locuind pe strada Alecu Russo nr.11), „fără sobă şi cu doi pereţi interiori de scânduri”. Cu această ocazie a crezut că a pierdut arhiva: „Depunându-mi-se lucrurile într-un garaj la periferie, am pierdut o mare parte din arhivă”!
Totuşi, nu a fost chiar un muritor de foame, noul regim având nevoie de specialişti pentru înlăturarea urmelor bombardamentelor anglo-americane şi naziste din 1944. Astfel, între 1948-1953 îl găsim angajat la Institutul de Proiectare a Construcţiilor din Bucureşti şi şef al Secţiei Tehnice a ISPROR, de unde a fost pensionat.
Dintre proiectele şi lucrările sale sunt de menţionat:
1) Palatul Regal. După incendiul devastator din noaptea de 7 decembrie 1926, orele 23 şi 15 minute, după cum specifică Iosif Berman pe fotografia palatului ruinat, lucrările de reconstrucţie, aprobate de Înalta Regenţă în 20 iulie 1928, au fost conduse de arhitecţii Karel Liman, până la 15 mai 1928 şi Nicolae Nenciulescu, autorul proiectului, până în 15 martie 1932, ei finalizând lucrările de zidărie şi de exterior. Apoi, arată Alin Spânu în studiul privitor la noua clădire, lucrările au fost preluate de Arthur Lorenz, care a sfârşit aripa stângă, a legat vechiul Palat de cel nou şi a finalizat interioarele. Aşadar, profesorul Nenciulescu nu a fost unicul arhitect al Palatului.
2) Sanatoriul de băi calde de nămol din Eforie
3) Antrepozitele şi Abatorul de Export din Constanţa realizate între anii 1033-1936
4) Planul şi macheta Pieţii Palatului Regal, concepute împreună cu arhitectul Nicolae Lupu şi expuse în 1942 la Salonul Tinerimii Artistice deschis în Sala Dalles
5) Schiţe de arhitectură pentru I.P.C., anii 1948-1953
6) Locuinţe muncitoreşti în judeţele Alba şi Hunedoara
7) Vilă pe Strada Eremia Grigorecu, fostă Armaşului
8) Casă dublă pe strada Progresului nr.9
9) Casă de raport pe Bulevardul Pake
10) Vilă pe strada Radu de la Afumaţi nr.32
11) Casă pe strada Sf. Constantin nr.14
12) Casă pe strada Caragiale colţ cu intrarea Corbescu
13) Complexul de pe Splaiul Independenţei, astăzi spital şi Academia de Educaţie Fizică.
14) Legaţia Spaniei de pe strada Orlando nr.6
15) Bloc, în colaborare cu Gheorghe Negoescu, pe Calea Victoriei nr.100, „vis a vis de cofetăria Nestor”
16) Casa proprie pe strada Al.Sahia nr.6
17) Planul general cu modificări al Arsenalului Armatei
18) Planurile anexei Ministerului Agriculturii şi Domeniilor
19) Numeroase lucrări mai mici
Aproape uitat, deşi Palatul Regal - construit după proiectul său - este arhicunoscut, profesorul arhitect Nicolae Nenciulescu a încetat din viaţă în 1973.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
