Ziarul de Duminică

Moştenirea saşilor/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

18.02.2016, 23:50 85

Maria Mateoniu, Mihai Gheorghiu

Supravieţuind comunismului

Istorie. Memorie. Uitare

Editura Eikon

„Cotidianul comunist este în cel mai înalt grad paradoxal. Şi miraculos. Cotidianul comunist este permanent o tensiune insolubilă care îşi găseşte mereu soluţia, o imposibilitate patentă de supravieţuire care ajunge mereu, inevitabil, la supravieţuire, la continuitate, la gestul vital al rezistenţei ca fiinţă umană în faţa fiecărui mecanism al disoluţiei, al terorii sau al disciplinei carcerale al unei societăţi care mizează pe transformarea fiinţei umane în mecanism biologic, în soldat al cauzei victoriei apocaliptice a economiei şi a justiţiei comunist-proletare.”

 

Radu Tudorancea

 

Frontul de acasă –

Propagandă, atitudini şi curente de opinie în România primului război mondial

Editura Eikon

Radu Tudorancea (n. 1976) este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română. Licenţiat în Istorie (Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti), MA în Relaţii Internaţionale, Universitatea Bucureşti (disertaţie: Debutul dimensiunii asiatice a războiului rece); MA în studii Sud Est-Europene (Master’s Degree Program on South-East European Studies), Facultatea de Ştiinţe Politice & Administraţie Publică, Universitatea din Atena 2001-2002 (disertaţie: Regional cooperation in South-East Europe. A comparison between the interwar decades and post Cold War years); Doctor în istorie (Bucureşti, 2009) cu o teză dedicată relaţiilor româno-elene în perioada interbelică; Post-Doctoral Scholar, Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington DC, SUA, sept.-dec. 2011 (The Issue of Fraternal Support during the Korean War). Arii de interes ştiinţific: Istoria Europei de Sud-Est, Războiul rece, România postbelică. Din publicaţiile recente, volume: Ipostazele ajutorului frăţesc. RPR şi războiul din Coreea 1950-1953, Editura EIKON, Cluj, 2014; Relaţiile româno-elene în perioada interbelică. Dimensiunea politică şi economică, Editura Omnia, Bucureşti, 2011; Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” 1937-1948 (co-autor), Editura Oscar Print, Bucureşti, 2009. Studii: România şi conflictul coreean 1950-1953: Dimensiunea retoricii propagandistice, în Revista Istorică, Nr. 5-6, Tom XIX, 2008; A Senzitive Issue of Romanian-Greek Interwar Relations: the Macedo-Romanians, în Valahian Journal of Historical Studies, Vol. 15, 2011; Elita comunistă din RPR la începutul anilor 1950. Surse inedite, în SMIC, Volumul 11, 2012; Ocupaţia germană în România primului război mondial. Poziţionări, mecanisme de control, vectori de imagine, în SMIC, Volumul 12, 2013.

 

Cetăţi medievale din sudul TransilvanieiArne Franke

Zece trasee culturale

Editura Eikon

Traducere de Simona Mihalache. Începând cu secolul al XII-lea, în interiorul arcului carpatic au fost aduşi colonişti germani, chemaţi de regii maghiari pentru protejarea graniţelor şi cultivarea pământului. Oraşele întemeiate de saşii transilvăneni au ajuns, în decursul secolelor, de valoare europeană. Sibiul/Hermannstadt are o mare varietate de monumente arhitecturale. Braşov/Kronstadt deţine unul dintre cele mai importante edificii religioase din Europa de Sud-Est – Biserica Neagră. Oraşul medieval Sighişoara/Schässburg a fost ridicat la rang de patrimoniu mondial UNESCO, iar în Mediaş/Mediasch s-a păstrat singura biserică fortificată orăşenescă a ţării. Inedite sunt şi biserica parohială din Sebeş/Mühlbach şi catedrala romano-catolică din Alba Iulia/Karlsburg. Făgăraşul/Fogarasch, cu a sa cetate, a jucat un rol foarte important în istoria ţării. Traseele culturale prin Orăştie/Broos, Dumbrăveni/Elisabethstadt şi Aiud/Groϐenyed întregesc diversitatea oraşelor transilvane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO