Pe cat este de stupefiant si intristator Paul Goma, incapabil sa vada, cat de cat, ceva bun pe lume, in oameni, breasla si destin, pe atata este de frustrant sa constati refuzul sistematic al lui G. Dimisianu de a vedea si semnala ceva rau, cat de cat alterat, la confratii si congenerii care i-au legitimat si alimentat substanta critica, la Zaharia Stancu si Ury Benador, la Tiberiu Utan, Fanus Neagu, Marin Sorescu, Ion Horea s.a.
Ca autorul "radacinilor amare", cameleon vanitos, format la scoala gazetariei politice din speta mahalalei violente, era un tip care "crea o puternica imagine, l-am vazut chiar pe Ceausescu intimidat de prezenta sa" - este una. Ca, prin moartea lui, scriitorimea "a pierdut imediat sediul revistelor din Ana Ipatescu, am pierdut apoi chiar sediul Uniunii, din Kisselef, am fi pierdut si vila de la Neptun daca nu era spiritul sau de prevedere" (al lui Z. Stancu, n.n.) este altceva. Dar sa evoci in 2004 figura celui care semna voios, in iulie 1934, actul de consolidare a asociatiei Amicii U.R.S.S., pledand pentru "cunoasterea indeaproape a vecinului nostru de la rasarit", a-l evoca, zic, prin simpla ilustrare anecdotica a duplicitatii sale funciare e cu totul si cu totul altceva. (Dupa ce-i mustra pe junii gazetari ca "fac propaganda monarhista intr-o revista a partidului", Stancu se lauda ca a luat candva masa cu tanarul rege Mihai: "...era un baiat bun, om de treaba").
De acord: cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele. Dar asta numai dupa ce relele sunt scoase si date la spalat. Si la uscat. Cum sa-l poti reevalua pe Ov. S. Crohmalniceanu cand, fara a-i reciti pe indelete macar zece cronici din anii '50, G. Dimisianu rezuma (in fond, sterge) cele doua decenii de proletcultism... suprarealist ale viitorului autor de "istorii insolite" prin elegant-pedagogica formula: "istoricul literar nu va face insa abstractie, bineinteles, de perioada rea a carierei critice a lui Crohmalniceanu, de acei aproape cincisprezece ani in care scrisul sau s-a aflat la remorca ideologiei de partid"!
Si cu asta, basta. Este exact tipul de absolvire prin simpla numire a vinovatiei. Cu alte cuvinte, pansament si unguent, dar in absenta operatiei, a disectiei. O metoda pe care am incriminat-o si in cazul tuturor verdictelor spalatoare de pacate biografice de care, din nefericire, este plin Dictionarul scriitorilor romani. Faptul ca "inceputurile de comentator literar ale lui Crohmalniceanu stau, totusi, sub semnul criticii estetice", departe de a-i servi drept circumstanta atenuanta, nu face decat sa-i agraveze oportunismul. Lasa ca, din remorca ideologica a partidului, Crohmalniceanu nu s-a dat jos niciodata...
Oare faptul ca Tiberiu Utan a murit "uitat de confrati, ignorat literar de generatiile noi, care, cel mult, ii leaga numele de un faimos distih militant difuzat candva, cu diabolica insistenta, la posturile noastre de radio" si ca va fi scris "si altfel de poezie decat numai de circumstanta" este de natura sa-i atenueze sau, dimpotriva, sa-i agraveze compromisurile? Sigur, omul putea fi de o "desavarsita civilitate", luptandu-se, pe de alta parte, cu cei doi adjuncti ai sai ("un ideolog partinic si un prozator proletcultist" pe care - iarasi! - G. Dimisianu evita sa-i numeasca) dar daca mergem tot asa, luand, de exemplu, din M. R. Paraschivescu numai juventofilia de batranete, din Beniuc numai ardelenismul ardent de la inceputuri, din Adrian Paunescu, Nicolae Dragos, G. Tarnea etc. numai versificatia erotica, apoi cum sa nu ne turteasca fesul naravasii noilor promotii critice?!?
Bun. Acestea fiind zise - cu of, nicidecum din rautate - sa acceptam cu Eugen Simion ca "din cand in cand, la ora slaba a serii, se aprinde in el (in G. Dimisianu, n.n.) dorinta de evaziune a stramosilor chefaloniti. Il simti atunci plecat spre ostroavele Antile ca personajul matein. E tacut, absent, cu privirea moale, matasoasa, intoarsa spre miracole pe care nu le stim". Din aceasta perspectiva se cuvine citita secventa "O librarie din Braila", pagini pe care le-as asocia cu evocarile Constantei armenesti din memorialistica lui Arsavir Acterian. Si chiar cred ca, daca tot ne-a readus in atentie Cornel Ungureanu geografia literara, G. Dimisianu ar putea dedica un volum de istorie literara Brailei, literaturii porturilor, printre Panait Istrati, Radu Tudoran, Pavel Chihaia & Co.
Cum singur observa, la capitolul "nazuinte neimplinite": "Nu am citit tot ce as fi vrut sa citesc, inghitind in schimb tone de maculatura. Acest sacrificiu, fara de care totusi nu se putea, ma face acum nefericit. Inca mai rau este ca nu am recitit lucruri care trebuiau neaparat recitite. Poate ca totusi voi ajunge sa o fac in viitor, macar unele carti sa recitesc dintre cele pe care demult mi-am propus si nu am izbutit pana azi sa o fac".
*) Gabriel Dimisianu, Amintiri si portrete literare, Editura Eminescu, 278 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
