- Mielule batran, ofteaza mireasa, nici nu stii tu ca zilele petrecute de noi impreuna au fost ca in profetiile tale. Cu de toate, adica. Am vazut atunci ca viata mancata pe paine la micul dejun e totuna cu viata cand veghezi noaptea un bolnav incurabil. Insa, dupa ce ai plecat, n-a mai fost ca in profetii. Traiam de parca il prinsesem pe Dumnezeu de-un picior. Si Dumnezeu incapea in fiecare fir de praf. Era de-ajuns sa ma uit la un obiect si stiam totul despre el. Il citeam pana-n panzele albe. Eram locul unde toate traiau din plin. Eram imensa si ingrozitor de desteapta. De fapt, eram perfecta. N-a durat decat o saptamana - dupa ce ai plecat tu, mielule batran. De-atunci ii daruiesc saraciei mele cu duhul tot ce-mi cere. Si asta e treaba mea. Asta e cumintenia mea. Caci asa cum unii sunt ucigasi, eu sunt cuminte, mielule batran. Si din pricina ta toate astea. Acum stiu si eu ca exista un culoar pe care umbla viata. Si ca dupa fundul ei se tine moartea. Ce mai: cardasia perfecta, viata-moartea. Cel pe care l-am iubit cel mai mult mi-a promis o data: “O sa-ti trimit un print, unul care sa te merite, unul care sa te iubeasca”. Facea si asta pe profetul. Adevarul e ca mi-a trimis. Mai multi. Dar nici unul nu era promisul. De pilda: vlajganul sinucigas. Imi zicea: “Nu se poate sa-ti placa de mine decat daca esti necrofila”.
- Aia ce-i normal? intreaba nasa Lena.
- Adica iubesti cadavrele, mormaie tanti Sofica.
- Aoleo! Da’ cum sa-ti placa mortaciunile normal? sare nasa Lena.
- Pai nu, zice mireasa, ca nu-mi plac.
- Nu ti-or placea, da’ cam mult vorbesti normal de ele.
- Stai sa vezi, zice mireasa. Imi spune o data vlajganul privindu-ma in ochi, de era sa ne dea lacrimile la amandoi, zice “Cum te-ai simti sa vezi ca in jurul tau incep sa moara oamenii?”. Ei, si dupa cateva zile, a murit matusa Zizi!
- Pai era batrana normal, copila! zice nasa Lena.
- Nu-i adevarat.
- Ei, nu! Avea peste 70 de ani normal!
- Matusa Zizi era o matusa sanatoasa tun, mergea la concerte si-n excursii. I se pupaza dimineata sa mearga la mare sau la munte, se urca in tren, vedea marea sau muntele si seara venea acasa. N-a fost batrana decat doua zile. Asa spunea: “De ieri sunt batrana”. A treia zi n-a mai fost.
- Saraca Zizi, mormaie tanti Sofica, poate ca facuse o forma de nevroza, de-a ajuns sa tina atatea pisici. Si ce persoana fina era... Ce cultivata! Cum mai mergeam noi la expozitii...
- Da’ vlajganu’ ala, cum ii zici tu, nu era chiar asa batran normal, zice nasa Lena.
- Nu, zice mireasa. Era cu vreo 14 ani mai mare decat mine. Ca ma si gandeam ca i-am gasit in ordine crescatoare. Primul era mai mic decat mine cu un an, al doilea, prietenul ca un arbore frumos, deja era mai mare cu vreo patru ani, cel pe care l-am iubit cel mai mult era cu sase ani mai mare decat mine, apoi am sarit la 14 ani... Ma si intrebam unde o sa ajung...
- Si ai ajuns normal la hodorogu’ ala de 65! ~la da mortaciune! zice nasa Lena.
- Da, zice mireasa amuzata. Chiar asa a fost, numai ca nu era deloc mortaciune. Mielul batran era mai plin de viata decat mine.
- Pai cred si eu normal ca era mai plin de viata decat tine. Ca el se uita la carne frageda. Bine ti-a zis ala ca-ti plac normal mortaciunile.
- Ei, imi plac! Habar n-ai! Acum ti-ai gasit sa ma superi?... Ca doar cu cine ma marit dimineata? Nu cu sinucigasul, nici cu mortaciunea, cum ii zici tu, nici cu ala de-a murit de-a binelea. Ma marit cu mielul cel tanar, care vindea mancare pentru pisici imbracat in costum negru, de gala. Si sa stii ca toti aia il anuntau pe cel promis, pe miel. Asta am vrut sa spun. Adica, intr-un fel, s-a tinut de cuvant. Cel pe care l-am iubit cel mai mult.
- Pulherie, scoala normal! Ca nu terminam treaba si vin oamenii aia dimineata si mireasa nu-i gatita normal! zice nasa Lena.
- Nuuu! sare Pulheria, ca n-am adormit! Hi! Hi! Stateam cu ochii... inchisi.
- Tu, fata, tu crezi ca ma prostesti normal cu una, cu doua?
- Nuu! isi agita Pulheria aratatorul, da’ faceam gimnastica... ochiului. Inchizi ochii... si-i misti... Hi! Hi!... Sub pleoape.
- Asa o fi normal, Pulherie, da’ acuma treci normal la treaba.
- Scumpete, zice matusa Zizi, povesteste mai departe ca trebuie sa ai conturile incheiate pana in zori, iti spun eu, care n-am apucat sa-mi hranesc pisicile in ultima dimineata.
- Cel pe care l-am iubit cel mai mult, repeta mireasa, s-a tinut de cuvant. A venit timpul sa-l plang si pe el.
- A murit... zice verisoara Pulheria.
- N-a murit, zice mireasa. Ne-am despartit. E bine-mersi la casa lui.
- Nuuu! zice verisoara. Nenea Costica... Vecinu’... Am ramas surprinsa.
- Da’ de ce-ai ramas surprinsa? C-a murit de mult, zice mireasa.
- Impuscat. La revolutie... La noi pe balcon. Trei gloante, zice verisoara Pulheria. Se uita cu binoclu’... sa vada. Langa... era Militia. Ne-a patat covoru’ si canapeaua. De la noi se vedea mai bine... ultimul etaj. Dupa aia am dormit in baie. In cada, zice Pulheria rotindu-si ochii.
- Pulherie, nu-ti mai da normal ochii aia peste cap, ca m-ametesti! zice nasa Lena.
Pulheria da din umeri:
- Ca sa nu adorm!
*
- Bravo, scumpete, zice matusa Zizi. Ai ajuns sa-i plangi pe vecinii Pulheriei, morti de atata vreme, de nici nu i-ai cunoscut si pe aia care nici macar nu-ti mai sunt iubiti si de mine ai si uitat, scumpete!
- Ce se mai alinta matusa Zizi de cand a murit! zice mireasa. Ea nu stie, sau poate stie dar ii place sa auda mereu urmatorul lucru: gandindu-ma o vreme zilnic la matusa Zizi, care mi-a daruit prima moarte din viata mea, ajunsesem sa cred ca nu-i nimic inspaimantator cand cineva moare. Asa cum nu-i nimic inspaimantator cand sarea se dizolva in apa. Si, oricum, prea au facut incapator cuvantul asta, “moarte”, imi ziceam. Intra in el vrute si nevrute. Altadata ziceam dimpotriva, ca nu intra nimic in el, ca un cuvant nu-i decat o bezna. Adevarul este ca de-atunci am de ce sa fiu ingrozita ca sarea se dizolva in apa. Vreme de cateva luni dupa moartea matusii Zizi aproape disparusem. Nu mi se mai vedea decat trupul, cand bantuind intre casa si serviciu, cand dormind dus. Si el nu stia mare lucru. Atarnam in spatele propriului meu trup, de care ma mai tinea legata doar panglica albastra. In cele din urma, am pus un fel de maini pe panglica asta si m-am tras inapoi, mi-am venit in fire.
- Ai inceput sa vorbesti despre mine, dar tot la tine ai ajuns, zice matusa Zizi. Da’ nu-i nimic, scumpete, ca tu povestesti asa frumos. Si astazi esti si mireasa. Si pana dimineata nu mai e mult. Povesteste!
- Mireasa cu sosete rosii n-are defecte, zice mireasa. Este egocentrica, orgolioasa, aroganta uneori... Dar astea nu-s defecte. Iar egoista nu este. Cel pe care l-am iubit cel mai mult este singurul caruia i-am spus “dragul meu”. De-atunci n-am mai putut sa-i spun nici unuia asa. Nici macar mielului.
- Auzi, copila! Mie nu-mi place normal treaba asta! zice nasa Lena. Pai cum sa-i spui nu stiu cui “dragul meu” si lu’ barbata-tu nu? Pai io din “dragu’ mamii” si “floarea mamii” nu-l scot pe al meu, de-or ajuns normal copiii sa-l strige “nenea puiu’ mamii”. Treaba ta, nu ma bag, dar sa stii de la mine ca nu-i bine normal.
- Ia mai lasati-o in pace! mormaie tanti Sofica fara sa se uite la nasa Lena. Nu vedeti ce inadvertenta este intre ea si voi!
- Dragul meu, zice mireasa, am vorbit mult cu tine. Numai ca intotdeauna unul dintre noi era viu si celalalt era mort. Iti spuneam asta. “Papucel”, imi raspundeai dojenitor, “eu ma gandesc la tine tot timpul, Papucel.” Si eu iti raspundeam: de parca as fi moarta! Te gandesti la mine de nu mai poti... Dar eu sunt vie, dragul meu. “Papucel”, ziceai, “dar tu imi raspunzi cand ma gandesc la tine. Imi trimiti semne!” Da, iti ziceam, dragul meu, dar tu nu mai poti sa ma tii de mana. Ca si cum unul dintre noi ar fi viu si celalalt ar fi mort. Si-atunci spuneai “Papucel, eu nu sunt un om rau, lasa ca am sa vin si am sa-ti dau o cafea. Nu mai fi trista!”.
*
- Oare cat o fi ceasul, scumpete? intreaba matusa Zizi.
- Ei, dar creierul vrea sa le deseneze pe toate: ora, ziua, luna, anul, continua mireasa. Sa zica mersi ca si-a gasit inima din el. Pai, daca nu se intampla asta, puteam sa merg la o suta de preotese, care mai de care, ca nici una n-ar fi putut sa faca vreo minune pentru mine. De aceea cand am mers prima oara la prietena mea, preoteasa, si ea uda gradina si am vrut sa-i iau furtunul din mana, sa ud si eu gradina, n-a fost chip sa ma lase. Zicea ca as consuma prea multa apa, ca nu ma pricep. Nu stiu ce am facut - poate mi-am imbracat bine sosetele astea rosii: piciorul drept in soseta lui, piciorul stang in soseta lui - ca deodata preoteasa m-a lasat sa ud jumatate din gradina. De atunci creierul, care e slab, daca vrea sa se lase mortii, inima tare din el nu-l lasa.
*
- Povesteste, scumpete, ca timpul nu sta in loc pentru tine, zice matusa Zizi.
Si mireasa povesteste:
- Intotdeauna cand am sa vad o Dacie galbena, am sa tresar si am sa ma uit imediat la numarul ei. Pentru ca, desi am mers de-atatea ori cu masina ta, dragul meu, nu stiu ce nuanta de galben are, nu stiu ce culoare au banchetele ei, stiu doar cum o cheama si stiu ca nu mai poate fi vazuta. Odata m-am pomenit la un fel de spectacol. Unde erai tu, dragul meu, pe scena, cu cel mai recent copil al tau in brate. In loc de saxofon. Erai aplaudat. Erai fericit. Apoi ai adus pe scena costumasul bebelusului: alb, tivit cu rosu si udat de pipi. Scena a avut un efect nebun. Sala era in delir. Sunt singura, dragul meu. Trebuie sa daram niste ziduri si sa fac pipi intr-un pahar de plastic. N-am voie sa scap nici o picatura pe langa. Intre timp, tu ai tot mai multi copii si esti tot mai mandru de pipiul lor sanatos. Sunt un soldat care s-a intors de pe campul de lupta. Si tu esti mama soldatului, dragul meu, dar esti si mama campului de lupta. Uneori imi reuseste: sunt insasi batalia. Si atunci, cand sunt una cu ea, batalia e ceva minunat, e absolutul. Nu pot tine pasul cu el prea mult si absolutul asta se face la loc batalie, dragul meu.
*
- Vai, iedutule, zice dojenitor tanti Sofica, nu te stiam asa de... nu-si gaseste cuvintele.
- Asa de cum? intreaba mireasa.
- Nu conteaza, lasa. Povesteste mai departe, ca mie-mi place cum povestesti, chiar daca pentru gustul meu e un pic cam... excentric.
- Excentric? se mira mireasa.
- Da, dar nu-i nimic. Te-as asculta zile intregi.
- Tanti-ta Sofica e inginera si-ntelege ce spui. Da’ io pricep mai putin normal, zice nasa Lena. Da’ nu-i bai, copila, ca sa stii ca si mie-mi place cum povestesti. Ca de cand erai mica normal am vazut ca esti desteapta.
- Mai am sa-mi iau ramas-bun de la inca doi iubiti, zice mireasa.
- Cand am zis “Tatal nostru” mi-a trecut, zice verisoara Pulheria. De zece ori. Hi! Hi! Eram deocheata.
- Cin’ sa te deoache normal pe tine?
- La discoteca...
- Pai nu zici normal ca nu te lasa taica-tu?
- Nuuu! Da’ atunci n-a stiut! Tu erai la scoala, zice Pulheria aratand cu capul catre mireasa. Stii cu cine m-am intalnit? Hi! Hi! Cu Costel. La discoteca. El m-a deocheat. Am ramas surprinsa!..
- Vezi! Ti-am zis normal ca vara-ta asta e smechera.
Pulheria rade.
- Scumpete, zice matusa Zizi, ia povesteste tu mai departe, ca ai mai avut doi iubiti si eu am avut 20 de pisici si pana la ziua trebuie sa-ti inchei conturile si cu ei, iti spun eu, care n-am apucat sa-mi hranesc pisicile in ultima dimineata.
*
- Mai vlajganule, mai sinucigasule, de tine am avut parte cel mai putin, zice mireasa. Si cat mi-am dorit eu sa sug la creierul tau!... Nici n-am apucat bine sa-i simt gustul, ca tu una doua te-ai facut ca nu s-a intamplat nimic. Eram prea scunda pentru un nas asa de bine insurubat in creier cum e nasul tau. El vaneaza numai de-alea de rasa, care nu zboara mai jos de intelect. Iar eu, amarata de mine, ti-as fi pupat talpile macar picatura aia ce-ti atarna in varful nasului pe jumatate inghetata s-o fi papat... Mai vlajganule, mai istetule, habar n-ai tu ce fata buna sunt eu! C-am rabdat si-am rabdat si-ntr-o zi te vad la pamant. Si-atunci, ce-mi zic: ia sa ma fac eu fata rea, sa tabar pe tine si sa-ti halesc picatura cu nas si cu creier cu tot. Da’ eu, fata buna: nu doar ca n-am sarit pe tine, da’ m-am facut ca nici nu observ ca te-ai sinucis, mai vlajganule. Te-am batut pe umar, ti-am dat si buna ziua si chiar am tras un gat zdravan din sticla de vodca pe care mi-o intindeai. Ca si tu ai fost o data bun cu mine - n-am sa uit asta. Dupa ce a murit matusa Zizi, nu mai scapam de o imagine: matusa Zizi mancata de viermi pe toate partile. Si plangeam, si urlam ca nu se poate sa ni se intample una ca asta, ca sufletul trebuie ca-l salvezi si-l iei la tine, Doamne, undeva, la adapost. Da’ de unde suflet? Cine-i sufletul? urlam. Ca nu se poate, Doamne, sa taci asa si sa te uiti cum ne mananca viermii! Si-atunci, tu ce-ai facut, vlajganule? Pai, asa cum viermii o mancau pe matusa Zizi pe toate partile, tu mie mi-ai dat dragoste-dragoste-dragoste pe toate partile. Creierul meu era o pereche de pantofi sport si tu erai sireturile, ca sa-mi dai si-n vis tot numai dragoste. Si cu cuvantul mi-ai dat dragoste. Cum se da cu lingurita miere. Si daca tot mai urlam, turnai si-n cuvintele mele dragoste, ca sa trec dincolo cu bine. Te cam pricepeai si la moarte, da’ si la viata. Ei, cum pot eu sa uit asta, vlajganule sinucigas? Si uite-asa sunt obligata sa ma port ca si cum as fi vie.
- Ce vorba-i asta, copila?! zice nasa Lena. Ii fi obosita normal. Sa nu dormi tu atatea nopti... Io nu stiu cum rezisti. Si nici nu mananci la ore fixe. De ciorba, ce sa mai vorbim normal...
- ...Ca eu n-am vrut sa ma nasc, zice mireasa. Intai vii din mama si dupa aia tot vii din tine. Ca pe altcineva nu mai ai, sa te nasti din el. Eu imi cam trag clapa. Vreau direct nasterea aia care seamana cu nasterea din mama.
- Vecina..., zice verisoara Pulheria, are bebe. 6 luni. Il plimba... zice ea si-si strange pumnii in aer ca si cum ar apuca un ghidon, ...cu caruciorul. Prin fata blocului. Hi! Hi! Si stii ceva? A divortat! zice ea si-si pune palmele la gura razand icnit.
- Iedutule, zice tanti Sofica mai mult pentru sine, ma pune pe ganduri perspectiva ta asupra vietii. Dar si aceea asupra mortii.
Mireasa continua:
- Toata viata ai senzatii. Care ti se strecoara in creier si devin gandire. Si atunci nu mai poti scapa de ele. Singura cale de a te apara este sa transformi senzatiile in cuvinte. De pilda, exista o senzatie pentru care am identificat urmatoarele cuvinte: autostrada, desert, perete ars de soare... Si deja aud si vad mai mult decat as putea vreodata sa exprim. Mai intra aici si obloane verzi intredeschise, dungi de lumina racoroasa pe podea, liniste, camasa alba din reiat, mansarda, seara calda de vara... Si mireasa incepe sa planga.
- Scumpete, zice matusa Zizi, eu am avut 20 de pisici si n-am mai plans si tu te smiorcai pentru atata lucru? Or’ ce-ai?
- Cauta-ma si adu-ma inapoi! striga mireasa.
- Iedutule, zice tanti Sofica alarmata, nu e bine sa plangi inainte de nunta!
- Ba n-are nimic normal, zice nasa Lena. Ca toate miresele plang inainte de nunta. Da’ dumneata nu stii, don’soara Sofica, de unde sa stii, chiar daca esti inginera si esti desteapta, ca n-ai fost niciodata mireasa normal.
- Unii sunt incompatibili, zice tanti Sofica fara sa se uite la nasa Lena.
- Eu am plans, zice verisoara Pulheria. Tata... Nu m-a lasat la discoteca. De Revelion. In bucatarie. Am inchis usa. Pe jos am plans. M-am incuiat. Hi! Hi! Cand am iesit, tata mi-a dat o palma. A zis ca nu ma lasa sa ma marit, zice verisoara Pulheria si da din umeri.
- Iedutule, zice tanti Sofica, mangaind-o pe mireasa pe parul impletit, ia gandeste-te tu la ceva frumos!
- Ei, asa da, don’soara Sofica, acum se vede normal ca esti inginera si esti desteapta! zice nasa Lena.
- A, da! zice mireasa si incepe sa rada. Mi-am amintit: Fidel Castro mi-a oferit trei perechi de pantofi. Albi, negri si rosii. Am incaltat pantoful drept de culoare alba. Imi venea perfect. Pentru stangul, Fidel Castro mi-a oferit pantoful rosu, dar eu am ras si l-am luat pe cel negru, zice mireasa continuand sa rada.
(...)
- Da’, tu, copila, zice nasa Lena, da’ tu ai fost normal la un preot?
- De ce? intreaba mireasa.
- Ca nu dormi. Nu e bine normal. Trebuie ca ai tu ceva...
- Sau passiflora, zice verisoara Pulheria. Pentru insomnie. Eu dorm. Oriunde... Ieri n-am vrut sa spal vasele. Mi-era somn, zice ea si da din umeri. Valeriana, passiflora, mar si iasomie. Ceai. Si dooormi...
- Io ce-am grait normal cu tine, Pulherie? zice nasa Lena. Lasa dormitu’ si du-te de fa o cafea normal! Te rog frumos!
Pulheria se duce in bucatarie sa puna de cafea.
- Ia spune-mi tu mie, zice nasa Lena, de cand n-ai mai dormit tu normal, copila?
- Oho! zice mireasa. Cand am prins si eu un pui de somn, dupa atatea nopti nedormite, apare unul, Gheorghita, la urechea mea: “Ochii mari! Ochii mari! Trage aer pe gura!”. N-am putut sa ma abtin si i-am zis-o: “Abia sambata e Sfantu’ Gheorghe!” Atunci a plecat Gheorghita. Da, da’ eu ma trezisem. Aha, imi zic, asta are treaba cu adormitii... Si-l aud pe Gheorghita intreband-o pe o adormita: “Doamna, ma vedeti? Treziti-va! Eu te vaaad!” ii strigam. “Esti tanar, esti tuns foarte scurt si ai fata rotunda”, ma dadeam eu mare. “Doamna, doamna”, am strigat si eu, desi nu mai vedeam pe nimeni, pana a venit Gheorghita: “De ce strigati asa?”. Zic: “Mi-e somn, mi s-a terminat perfuzia si-mi intra aer in vena”. “Cine v-a spus asta?” zice Gheorghita in timp ce-mi schimba perfuzia. “Matusa Zizi, care a murit. A fost aici, cu mine.” “Aoleo”, zice Gheorghita, “suntem in paranormal!” “Nu e paranormal, e normal”, zic “si cred ca matusa Zizi avea din nastere ceva aer in vene, da, ca se ridica uneori de la pamant asa, din senin.” Gheorghita iar a disparut. “Da’ de ce nu vorbiti cu mine?” ziceam. “Si ce e furtunul asta din nasul meu? Curge ceva din el si-mi intra in gura. Si mie mi-e asa de sete!” Si iar apare Gheorghita. “Nu mai ai nevoie de el”, zice si-mi scoate furtunul din nas. “Mi-e sete”, zic. “Mi-e sete pana in stomac. Mi-e sete in tot corpul.” Si vad unghiile lungi, lacuite cu rosu ale lui Gheorghita cum apuca un tifon ud si, in timp ce imi tamponeaza cu el buzele, o bucla roscata ii scapa de sub boneta alba. Gheorghita clipeste des din genele lungi si negre, ca piciorusele unui carabus. Tremur si-mi clantane dintii. Ca inainte de a adormi. Profesorul a zis ca-l doare capul si a stranutat. “Noroc!” i-am zis, cum stateam cu acul in vena si picioarele legate cu o curea. “Somn dulce!” mi-a soptit o doamna mangaindu-ma pe par. “Mi-e frig”, am zis. “Somn dulce!” mi-a soptit ea din nou. Cineva mi-a bagat in vena doua cuvinte - nu le-am retinut - si am disparut undeva unde am lucrat pe branci. Sotul preotesei avea treaba cu niste bucle bej. Trebuia sa le faca sa incapa intr-o rama de lemn. Cu ultima a fost cel mai greu. Am participat cumva de pe margine la aranjarea in tablou a ultimei bucle. Am participat in sensul ca-mi doream intens sa reuseasca. Dupa aia, cineva parca mi-a zis sa indoi genunchii si eu parca i-am indoit si el parca si-a trecut o mana pe sub genunchii mei indoiti in pijamaua albastra si parca m-a luat de acolo. Apoi au venit Gheorghita si Gheorghita-femeie. “Cand plec de aici?” am intrebat. “Dupa ce faci pipi”, a zis Gheorghita-femeie. “Da’ nu-mi vine... Da’ ma duceti dumneavoastra la toaleta? Ca sunt cam ametita”, zic. “Nu, iti aduc plosca”, a zis unul dintre ei. “Eu nu fac in plosca”, am zis si iar a disparut Gheorghita. “Deja camera se invarte mai incet”, zic. “Imi vine sa fac pipi, da’ Gheorghita nu-i aici, ca abia sambata e Sfantu’ Gheorghe.” Vad niste pete verzi pe fereastra. Dincolo de geam e o femeie. Doarme. Si dincolo de celalalt geam este un soare. Nu mai tremur. M-au acoperit cu patura. “Oare ma aude cineva? Veniti sa vorbim! Sfantu’ Gheorghe e ala care a omorat balaurul! A fost cam lenesa la trezit”, ii zice Gheorghita lui Gheorghita-femeie. “Ia sa ne ridicam in fund!” zice ea si ma ajuta dupa care imi da drumul. Eu nu cad. “A! E bine”, zice Gheorghita-femeie. “Cand se termina perfuzia, o ducem in salon.” Si ma lasa singura in fund. Ce sa fac? Ma intreb. Sa stau asa pana se intorc? S-or intoarce curand? Ma las totusi pe spate incet. E foarte placut. Parca s-a facut curat in mine, parca a deschis cineva o fereastra sa intre aer proaspat. Putea sa intre si altceva. Nu au pariat multi pe mine. S-au ocupat de viata mea seriosi, nici nu se uitau la mine, se uitau numai la viata mea cu microscoapele lor serioase si m-au trimis stampilata Profesorului. Gheorghita-femeie a uitat ca n-am facut pipi si m-a ajutat sa cobor din pat intr-un carucior. Mi-am amintit ca unii, din demnitate, refuza sa fie dusi cu caruciorul asta si merg pe picioarele lor. Eu n-am fost demna, am fost disciplinata, dar din carucior am deschis eu usa salonului si am intrat razand.
- Copila, nu te mai gandi normal. Ce-a fost a fost, zice nasa Lena.
- Da, da’ la Braila e gripa! zice Pulheria venind cu un ibric aburind. In toiul verii. Hi! Hi! Eu nu fac gripa. Usturoi in fiecare zi! Si dorm. E sanatos. Ma fac mica... Hi! Hi! Oriunde. Am dormit in gara!... Da, cand am fost la bunica! Mi-am pus geanta sub cap si... nani-nani!
Fragment din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Polirom, colectia “Ego.Proza”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
