Cifrele diferă de la o sursă la alta, dar numărul românilor plecaţi „la muncă”, în străinătate, poate fi aproximat la 2,5-3 milioane. Am pus „la muncă” între ghilimele pentru că o parte dintre cei plecaţi „muncesc” în zonele gri sau chiar în zonele negre ale ţărilor unde au ajuns.
Majoritatea celor 2,5-3 milioane de români care au plecat din ţară în ultimii 25 de ani au făcut-o pentru că nu aveau nici ei o altă soluţie, dar nici ţara nu le oferea vreuna. Au plecat de nevoie, de foame, din disperare. Şi ei, majoritatea celor 2,5-3 milioane, muncesc în condiţii care cetăţenilor ţărilor „de adopţie” li s-ar părea inacceptabile, pe salarii pe care aceiaşi cetăţeni le-ar refuza cu indignare. Munci umile şi grele, pe bani puţini, câştigaţi cu sudoare şi cu umilinţă. Bani, totuşi, cu care-şi pot întreţine copiii rămaşi în ţară, îşi pot cârpi acoperişul spart al casei, îşi pot săpa o fântână sau îşi pot cumpăra lemne de foc, pentru iarnă.
Subiectul acestor 2,5-3 milioane de români devine actual ciclic, în campaniile electorale. Atunci, pentru câteva săptămâni, ei chiar contează, devin oameni cu nume şi prenume, după care redevin ceea ce sunt, de fapt: cetăţeni statistici. Nişte cifre, nici măcar acelea exacte. Nu există niciun document, niciun studiu, nicio situaţie referitoare la ocupaţiile românilor care au plecat în străinătate: câţi lucrează în construcţii, câţi în agricultură, câţi la furat, câţi pe platformele de foraj marin, câţi la cerşit, câţi sunt însoţiţi de copiii pe care nu au avut cu cine să-i lase acasă...
Cum spuneam, dintre milioanele de români plecaţi din ţară, doar un (foarte) mic procent sunt „plecaţi” (să spunem medicii, inginerii petrolişti, asistentele medicale, specialiştii IT etc). Cei mai mulţi nu sunt „plecaţi”, sunt ALUNGAŢI. Alungaţi de un sistem „democratic”, care-i dispreţuieşte şi-i umileşte cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, de mai bine de 25 de ani. Iar pe reprezentanţii acestui sistem îi puteţi cunoaşte deschizând televizorul – îi veţi vedea hlizindu-se, mârâind sau hăhăindu-se pe toate posturile, la toate orele, la toate emisiunile.
Pentru ei, pentru cei de care ţara s-a lepădat, nu numai că nu sunt soluţii, dar nimeni nici măcar nu le caută. Sunt ca un gunoi ascuns sub mochetele groase întinse pe holurile, sălile, prin cabinetele şi birourile „instituţiilor statului”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
