Cea mai trista zi
8 noiembrie, stil vechi. Ziua numelui meu! Zi trista, plina de infrigurarea pornirii retragerii, care devenise acum inevitabila, intrucat un detasament inamic din trupele de invazie fusese trimis spre Severin, spre a paraliza actiunea frontului Orsovei, si care si ocupase Severinul in aceasta zi. De doua zile ningea si 8 noiembrie sosi iara cu ninsoare in fulgi mari. Pe la ora 9, primesc ordin sa incarc inventarul sanitar si medicamentar si sa denaturez sau sa distrug stocul alimentar.
Incarc, inghesuind totul in doua carute, singurele ce mi se pusesera la dispozitie. Alimentele nu le-am distrus, ci, la rugamintea sateanului Verbuncu, gospodarul casei in care fusese instalat postul, i le-am lasat lui, asigurandu-ma ca le va ascunde intr-o hruba tainuita, sub niste stanci, mai jos de casa si nu vor da boanghenii de ele.
Pana pe la ora trei, zapada se facuse de vreo jumatate de metru. Noi asteptam de dimineata incarcati, gata sa plecam, dar de plecat nu mai plecam. O stare de enervare de sa-ti vina sa innebunesti. Ba inca mai sosira si raniti. Da? ce le puteam face? Sergentul grupei mele imi zise:
- Ia sa descarcam si sa ne vedem de servici, ca iaca ranitii si noi stam de azi-dimineata cu toate alea incarcate, de se facu zapada de un genunche pe ele. Nu cred io sa poata veni boanghenile peste noi, Doamne pazeste! astea trebuie sa fie numa niscai bazneli cu care umbla sa-i insele pe ai nostri...
In sfarsit, sosi si ordin sa inapoiez companiei 10 din cei 12 soldati si sa-mi ramaie numai cate unul de fiecare caruta si alaturat ordinul de incolonare:
"Subordonarea sanitara inceteaza. Va incolonati in convoiul centrului de aprovizionare in subordinea caruia ramaneti."
Chemai pe Verbuncu sa-mi iau ramas bun:
- Nene Gheorghe, multumim pentru gazduirea postului nostru de ajutor in casa dumitale si ramai cu bine; a venit ceasul sa ne despartim.
- Si eu va multumesc pentru hrana ce mi-ati lasat si pentru toata omenia cu care m-ati omenit cat ati sazut aici. Da-i vorbirea, va' zica, acuma ne lasati pe mana lor? Apai, dac-apuca sa ne cotropeasca nu-i mai scoate nimenea de aici, ca astia-s flamanzi rau. Nu cumva ne-or fi vandut niscai iscoade varate viclean in ostirea noastra?
- Nene Gheorghe, razboiul isi are ale lui. Nu merge asa, numai pune vita si bea vin. Aici is puteri multe, inclestare mare, drum lung si greu, asta-i drumul natiei noastre la ceasu? asta din lume. Nemtii ne cotropesc si or sta pe capu? tarii o luna ori doua, ori noua, cine poate sti? Da? la sfarsitu? sfarsitului ei or sa ramana rapusi.
- Sa te auda Dumnezeu! Da? sa tineti si de la mine o vorba: ca dac-apuca sa ne razbeasca acu? si sa intre, cu greu o sa-i intoarcem si odata ce-au pus mana pe tata, greu sa le-o mai scoti din ghinti. Ca tot asa a fost din veac cu toti care-au supt-o! (...)
La drum
Am plecat in negura, ca se-nnoptase de mult, prin zapada troienita si, nemaifiind urme de drum, ne-am pomenit cu carutele printre crucile cimitirului, de unde, cu mare cazna, abia le-am scos. Am ajuns, in sfarsit, convoiul centrului de aprovizionare, dupa care ne-am incolonat. In urma-ne, insa, soseau mereu furgoane regimentare, chesoane cu munitii, bucatarii de campanie, asa incat coloana se desfasura in nesfarsit de kilometri. Din cauza zapezii, ce nu lasa vedere soselei, si a ordinelor de a nu aprinde nici o lumina, vehiculele se pomeneau mereu prin santul soselei, de unde cu greu se puteau scoate. De bine, de rau, mersul a durat pana-n padurea Matoratului. Aci se intalneau cele doua drumuri convergente ale celor doua sectoare ale frontului, adica drumul Orsova-Varciorova-Duhovna-Matorat dinspre sud cu drumul Creasta Cocosului- Meterezele lui Tudor-Ciresu-Marga-Matorat. Aci, dupa intalnirea trupelor si convoaielor celor doua sectoare, se coborase iadul pe pamant.
Sute de care cu boi, carute cu cai, chesoane, furgoane, tunuri, atelaje, trupe invalmasite, fara sa se poata misca, cu toate sudalmile, injuraturile, amenintarile tuturor ca sa mearga si nimeni nu mergea.
- Inainteaza si desfa drumul, ca te-mpusc!
- Da? ce, eu sunt de mamaliga, eu nu te-mpusc? Inainteaza daca poti! Ce? Ai orbu? gainilor? Nu vezi ce-i?
- Ce, esti nebun? Nu-ntelegi c-am ordin ca la ceasu? asta sa fiu trecut de Severin?
- Pai daca ai ordin, du-te, ce, te opresc eu? Ordin am si eu, da? asta-i drumu?; cand s-o desface, plec, ca n-o sa stau, ca pe plecat am pornit.
Din cand in cand, cate un comandant de unitate se strecura printre copacii padurii, pan? la vreun loc predominant si de acolo striga in bezna noptii:
- Bagati convoaiele-n padure si lasati soseaua libera, sa se retraga artileria.
- Sa se bage, daca poate cineva misca ceva in haosul asta in care suntem intepeniti.
- Nu discuta cu mine, idiotule, ca pun artileria sa traga in convoaie si sa descurce drumu?!
- Ma rog, idiotul, care ma face idiot, cine-i?
- Sunt locotenentul X de la...
- Si eu sunt maiorul Z de la...
- Iertati, domnule maior, va rog sa-ntelegeti ca pe negura asta, bezna...
Am stat asa intepeniti aproape doua ore, cand ii veni cuiva in gand sa dezlege haosul. Nesocotind ordinele, descarca niste grenade in padure. Ca prin minune, toata lumea amuti. Un colonel calare, insotit de o garda, trecu in cercetare sirul de convoaie si ajunse la locul cu pricina. Doua furgoane incarcate cu munitii isi rupsesera mijlocarele si soldatii ciopleau, pe negura, niste lemne, spre a le inlocui. S-a ordonat distribuirea munitiilor pe altele si parasirea celor stricate in padure.
Deodata insa un vant cald incepu sa sufle, aducand cu el o ploaie repede ca de vara. Zapada incepu a se topi, drumul deveni o garla.
Cand am ajuns in varful Matoratului, se vedea Severinul luminat. Inamicul, care-l ocupase, ridicase camuflajul. Tarziu, noaptea, am ajuns in satul Jidostita, unde, soseaua fiind mai larga, s-au tras toate convoaiele pe stanga, cu ordin de stat pe loc si s-a dat drumul artileriei si infanteriei sa se scurga. Ploaia devenise inceata, fara perspectiva de a se opri. Stateam calare in asteptarea ordinului de pornire, care intarzia. Neavand foaie de cort s-o pun in spate-mi, ploaia patrundea la piele, simtind-o scurgandu-se pe sira spinarii. Parte din ofiteri intrara sa se adaposteasca pe la scoala ori pe la primarie, iar soldatii de la convoaie intrara si ei care pe unde putura: prin tinda caselor, prin vreo sura, nu prea departe de carale ori carutele din grija lor. Eu impreuna cu sublocotenentul Stefanescu G. de la aprovizionare ne vararam calare sub polata unui sopron. De mult pe sosea nu se mai scurgea nimic. Carale si carutele convoaielor erau singurele care nu porneau. Se lumina de ziua si ordin de pornire nu sosea. Ce facem? Unde o fi locotenentul Bosoanca, comandantul centrului de aprovizionare?
- Trebuie sa fie el undeva, la locul unde asteapta si el ordin si, deindata ce l-o avea, ni-l transmite, zise sublocotenentul Stefanescu, care, ratacindu-si soldatul lui, ma ruga sa-i dau unul de la carutele mele, sa-i faca un ceai intr-o casa alaturea, ca se simte racit si-i nemancat de ieri.
Intrai si eu cu el sa ne zbicim putin de udeala. Scosei mantaua, o storsei de apa si o aruncai pe spatarul patului odaii in care se milostivise o gospodina sa ne primeasca si unde careva facuse un foc zdravan intr-o soba de fier. Infrigurat, obosit, nemancat, am adormit pe marginea patului pe care ma asezasem. Piroteala, insa, n-a durat mult, poate un sfert de ora.
Ingrijorat, am sarit in picioare. In jur, pe jos si pe niste lavite, niste soldati de la convoaie, probabil, dormeau de-a valma, alaturi de sublocotenentul Stefanescu si de soldatul ce-i facuse ceaiul. Imi arunc ochii pe fereastra; convoaiele pe sosea - nemiscate. Ies afara, aud inapoi, in padurea Matoratului, impuscaturi si mitraliere; deci inamicul angajase lupta cu ariergarzile noastre, formate din cateva companii ale regimentului 31 Calafat si niste plutoane de militieni.
Totodata s-auzea bombardament de artilerie si dinspre Severin, incotro se scurgeau trupele noastre. Asa ca si aci se angajase lupta intre germanii ocupanti ai orasului si trupele noastre in retragere. Ploaia nu incetase. Era o burnita marunta cu intermitente de inseninari.
Intreb pe un sergent de la convoaie daca stie ceva de vreun ordin de pornire a convoaielor. Imi raspunse ca asta asteptam toti, dar, desi de mult nu se mai scurg trupe, ordin pentru convoaie nu vine. Ma intorc in casa, scol pe Stefanescu si-i zic:
- Trebuie sa dam cu orice chip si imediat de locotenent, altfel vor fi capturate toate convoaiele. Lupta se da in padure si s-apropie de sat.
Si-am pornit-o amandoi pe jos, pe sosea, pe langa convoaie, inspre Severin. (...)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
