Mihai Constantinescu este directorul Artexim, o instituţie publică a Ministerului Culturii prin care este organizat Festivalul Internaţional „George Enescu”. Mai este omul din spatele cortinelor celui mai important eveniment muzical al României, care în acest an se desfăşoară în perioada 30 august - 20 septembrie. Mihai Constantinescu organizează din 1991 acest eveniment.
– Care este mesajul ediţiei din 2015 a Festivalului Internaţional „George Enescu”?
– Greu de spus că este un mesaj. Mesajul a fost, să zic aşa, un rezultat al muncii celor de la OMA mai mult. Noi suntem cei care trebuie să transpunem în viaţă ceea ce cei de la OMA au gândit. „Magia există” – acesta este un mesaj pe care îl avem de câţiva ani. Mesajul din acest an este puţin mai elaborat („Descoperă-l pe Enescu”, n.r.). S-au mai specializat, s-au mai perfecţionat unele laturi ale festivalului – „Bucureştiul Creativ”, concertele din cadrul festivalului. Pentru fiecare dintre concerte putem găsi, până la urmă, câte un motto. Mesajul este, până la urmă, că România este şi ea alături de celelalte forţe culturale ale lumii şi încearcă, prin acest festival, să îl promoveze mult pe Enescu, dar şi cultura românească. E greu de spus pentru un festival de muzică clasică neapărat că există un mesaj foarte specific. Este un mesaj al culturii româneşti.
– Fiecare ediţie de până acum a Festivalului Enescu a fost importantă, din punct de vedere al artiştilor, evenimentelor, duratei şi costurilor. La ce trebuie să se aştepte publicul de la cea de-a XXII-a ediţie a festivalului?
– În primul rând să vadă patru dintre cele mai bune orchestre ale momentului (Royal Concertgebouw Amsterdam, Filarmonica din Berlin, Orchestra Filarmonicii din Viena şi London Symphony Orchestra, n.r.). Este o aşteptare pe care cred că publicul nostru o are. Să vadă concerte de calitate. Să vadă că banii pe care îi investeşte festivalul sunt bani care produc şi nu neapărat trebuie să producă alţi bani, ci produc imagine şi asta este foarte important. Produc o mişcare generală care se întâmplă în luna septembrie în jurul festivalului. Festivalul are şi suişurile şi coborâşurile lui. A fost poate acuzat că este singurul eveniment important muzical pe care România îl organizează, dar eu consider că acest festival, prin modul în care s-a impus, dovedeşte că este o investiţie de valoare pe care o face România. Şi publicul trebuie să se aştepte că la o asemenea investiţie şi rezultatele sunt foarte bune, în sensul că sunt cele mai bune orchestre, sunt cei mai mari solişti care vin, sunt producţii pe care nu le va putea vedea în alte programe, sunt străini care vin, sunt ziarişti străini care vin – o să fie o presă internaţională foarte importantă. Deci este o investiţie pe care trebuie să o luăm ca atare şi al cărei rezultat eu cred că a început să se vadă.
– Câte evenimente muzicale sunt programate şi câţi artişti români şi străini sunt implicaţi în ediţia aceasta a festivalului?
– Evenimente sunt peste 60. Este foarte greu de făcut o delimitare între evenimente, pentru că sunt evenimentele din Piaţa Festivalului, sunt concertele pe care le avem, sunt concerte de muzică românească, sunt evenimentele din cadrul „Bucureştiului Creativ2, sunt evenimente în ţară. Deci cred că o statistică nu este importantă în acest moment, ci este important de ştiut că este o diversitate de evenimente. Ca număr de participanţi, sunt peste 2.500 de străini care vin, membri ai orchestrelor, colectivelor internaţionale, şi în jur de 500 de artişti români, care participă şi ei la acest festival.
– Vorbeaţi despre cele patru mari orchestre, cele mai importante ale lumii. Vă rog să insistaţi puţin asupra subiectului. Care sunt orchestrele şi artiştii vedetă la ediţia aceasta?
– Vedetă e Berlinul, vedetă este Mehta (dirijorul Zubin Mehta, n.r.), vedetă este Filarmonica din Viena, vedetă este Concertgebouw, vedetă e Perahia (pianistul Murray Perahia, n.r.). Sunt mulţi. Eu întotdeauna fac o separaţie între ceea ce înseamnă vedetă şi ceea ce înseamnă element specific pentru un festival. Este această listă mare de artişti importanţi care vin, care sunt vizibili şi pe alte scene internaţionale, dar este şi lista evenimentelor speciale pe care le organizează festivalul, cum ar fi de exemplu „Wozzeck”-ul (operă de Alban Berg, n.r.), prezentat pentru prima dată în România, cum este „Simfonia a 8-a” de Gustav Mahler, care nu este prezentată pentru prima dată, dar este un eveniment să vezi „Simfonia celor o mie” într-un festival. Este vorba despre „Elektra” (operă de Richard Strauss, n.r.), care se prezintă pentru prima oară în România. Mai sunt nişte opere baroce care se prezintă în cadrul acelor concerte de la miezul nopţii. Acelea sunt evenimentele care dau importanţa şi specificul unui anumit festival. Şi sunt cele la care biletele sunt vândute în câteva minute, ca să nu spun câteva secunde, care sunt concertele pentru publicul larg, care vrea să vadă pe scenele româneşti ceea ce vede la Mezzo, ceea ce aude la radio sau despre care se informează pe internet.
– Pentru persoanele care nu pot ajunge la toate evenimentele din cadrul festivalului, care sunt concertele pe care un iubitor al muzicii clasice n-ar trebui să le rateze la ediţia din acest an?
– Sunt cele două categorii. Doritorii de muzică evident că vor dori să vadă Filarmonica din Berlin, Filarmonica din Viena, Concertgebouw, concertul de deschidere, concertul de închidere, recitalurile pe care le avem. Acestea sunt pentru cei care iubesc muzica. Şi este partea a doua, aceea a celor care umblă după evenimente speciale şi acestea sunt concertele care au un caracter special pentru orice festival, aşa cum au fost şi în anii trecuţi. Există vreo patru-cinci evenimente care sunt unice şi, pentru specialişti, acelea sunt cele mai importante.
– Puteţi să ne spuneţi câte ceva despre evenimentele conexe festivalului? Aţi pomenit „Bucureştiul Creativ”. Ştiu că este şi un spectacol al domnului Gigi Căciuleanu în cadrul festivalului.
– Da. Este pentru prima oară în festival Opera Comică pentru Copii. Sunt spectacole speciale pe care le oferim la Teatrul Majestic, despre copilăria unor compozitori. Este vorba despre „Bucureştiul Creativ”, care are un program special. Este vorba despre Gigi Căciuleanu. Este vorba despre Piaţa Festivalului, organizată împreună cu ArCuB, unde sunt concerte începând din 10 şi până în 20 septembrie. Ideea aceasta de care v-am spus este de a forma deja un public care se mişcă în Bucureşti şi care vrea ca Bucureştiul într-adevăr să devină un centru cultural în momentul festivalului. Nu numai Sala Palatului, Ateneul să rămână elementele importante ale festivalului, ci Bucureştiul să se alăture acestui eveniment.
– Făceaţi referire la acele concerte în care biletele se vând în câteva secunde. Câte dintre evenimentele din acest an ale festivalului sunt deja sold out?
– Pot să vă spun cu o săptămână înainte (de începerea festivalului, n.r.) că sunt 20 de evenimente care deja sunt sold out. La celelalte mai sunt cinci-şase bilete, care, până la începerea festivalului, sunt sigur că se vor vinde. Trebuie să recunoaştem că sunt şi lucrări grele care au un public mai special. Acolo poate nu sunt încă în acest moment vândute în totalitate biletele, dar, de exemplu, toate concertele de la Ateneu sunt vândute în acest moment. La Sala Palatului, la orchestrele mari, tot aşa, sunt vândute. La ora aceasta este o vânzare de 90% a biletelor puse de către noi în circuit.
– În cazul acestor spectacole sold out va exista vreo posibilitate ca publicul să le vizioneze la TV, online sau în spaţiul din faţa Ateneului?
– În faţa Ateneului nu, pentru că vor fi concertele din Piaţa Festivalului, dar la cinematografele din Băneasa se pot viziona. În ţară sunt cinci cinematografe unde se pot viziona aceste concerte. Pe internet, pe site-urile festivalului, pe site-ul nostru, pe site-ul TVR pot fi vizionate. Deci, există multe posibilităţi pentru cei care doresc să le vadă. Calitatea depinde şi de aparatură, evident.
– Să rămânem puţin în zona new media a festivalului. Am văzut că aţi lansat o aplicaţie (pentru smartphone, cu acces la informaţii în timp real). Cum o să arate festivalul în new media?
– Eu zic că festivalul arată foarte bine. Este o imagine mai elaborată decât în ediţiile trecute. Noi am fost cei care am dat aprobarea şi cărora le-a plăcut ce au lucrat creativii. Acum, publicul trebuie să vadă dacă i-a plăcut sau nu, dacă e cazul să schimbăm sau să nu schimbăm o imagine. Dar eu zic că aşa cum arată, arată bine.
– Este pregătit Bucureştiul, dar România în general, să facă faţă cu uşurinţă la organizarea unui asemenea eveniment, de o asemenea anvergură? Cum arată festivalul în spatele cortinelor?
– Vreţi să fiu sincer? Nu, nu este pregătit încă Bucureştiul.
– În ce sens?
– Este foarte greu. Cel mai simplu exemplu pe care vi-l pot da este parcarea din faţa hotelului Radisson. Închipuiţi-vă că atunci când soseşte Filarmonica din Berlin avem cinci autocare care vor parca în faţa hotelului Radisson. În momentul acela toată circulaţia se va bloca. Acelaşi lucru se va întâmpla şi la Hilton, acelaşi lucru se va întâmpla şi la Novotel. Deci sunt lucruri organizatorice care n-au fost luate în considerare în momentul în care s-a făcut un proiect (al festivalului, n.r.). Încă din punct de vedere al circulaţiei sunt probleme, pe care noi, evident, încercăm să le rezolvăm. Din acest punct de vedere avem tot sprijinul, şi al Ministerului de Interne, şi al Poliţiei locale, şi al Primăriei, şi toată lumea încearcă să ne dea un ajutor pentru a rezolva aceste probleme, dar nu este uşor. Sunt multe aprobări de luat, multă lume care se implică în această organizare. Avem deja o exprienţă a ultimilor ani, dar tot apar diverse lucruri, precum acesta – problema parcării. Nu ştiu cum se va rezolva problema transportului de noapte, pentru că sunt concertele pe care le avem joi, vineri, sâmbătă, duminică şi care se termină în jur de ora 02.00. Sper să se găsească o soluţie pentru defluire, pentru a ajunge publicul acasă. Sunt probleme care apar în timpul desfăşurării festivalului, care nu sunt probleme uzuale pentru o capitală, dar ar trebui să ne facem aceste programe şi în funcţie de evenimentele pe care le avem. Aşa cum la nişte meciuri de fotbal sau ştiu eu ce se întâmplă pe stadioane se iau nişte măsuri speciale, ar trebui şi pentru festival să se ia măsuri speciale.
– Acestea au fost cele mai mari probleme cu care v-aţi confruntat la ediţia din acest an a festivalului? Mă gândesc, spre exemplu, şi la faptul că este puţin penibil ca la fiecare ediţie a festivalului să ne aducem aminte că este găzduit din nou în Sala Palatului, care nu este potrivită.
– Este o problemă pe care nu cred că putem noi să o rezolvăm. Şi generaţia mea cel puţin nu cred că mai are timp să o mai rezolve. Dar cine ştie? E păcat că, în momentul în care ai cele patru orchestre ale lumii venind în ţară, nu poţi să le dai celor din sală posibilitatea să asculte aceste orchestre la adevărata lor amploare, sonorizare, acustică ş.a.m.d.. Da, asta este. Încercăm să facem ce se poate. Încercăm să îmbunătăţim sunetul cu olandezii care vin (cei care se ocupă de sistemele de sonorizare, n.r.), dar credeţi-ne că mai mult de atâta nu se poate. Avem promisiuni. Promisiunile sunt din 2003. Asta este. Încercăm.
– Care este bugetul ediţiei din acest an a festivalului şi cât la sută din această sumă reprezintă onorariile artiştilor? Dar sponsorizările şi vânzările de bilete/ abonamente?
– Din bugetul de stat se cheltuie 28 de milioane de lei. Atenţie, sunt lei, nu sunt euro, pentru că toată lumea zice: „Ce mult costă acest festival!”. Deci 28 de milioane de lei. Pe lângă aceşti bani, sunt sumele care se obţin din vânzarea de bilete, care reprezintă vreo 6,5 milioane - 7 milioane de lei, şi sumele din sponsorizări. Sumele din sponsorizări – greu pot să fac acum un calcul exact, pentru că sunt sponsorizări în servicii, în bani, în relaţii. Putem ajunge la sponsorizări de vreo 500.000 de euro cu servicii, cu sume de bani pe care le oferă sponsorii, ceea ce este un pas înainte pe care l-a făcut festivalul din acest an (cea mai recentă estimare arată că suma din sponsorizări pentru Festivalul Enescu este de aproximativ 700.000 de euro, în bani şi servicii, n.r.). Spre deosebire de ediţia trecută, din punct de vedere al biletelor – deşi s-a redus festivalul cu o săptămână, e adevărat prin creşterea puţin a preţului –, valoarea încasărilor s-a dublat.
– Revenind la orchestre şi artişti, care au fost orchestrele şi artiştii cel mai greu de adus la festival, pe lângă celebra Filarmonică din Berlin care vine pentru prima dată?
– Anne-Sophie Mutter, care vine după vreo 12 ani de tatonare. E important însă că doamna Mutter va veni, va avea un recital şi ne-a promis că vine şi în 2017 cu un recital. Sunt mulţi artişti care vor veni pentru prima dată, ca şi Filarmonica din San Francisco. N-a fost uşor să-i aducem. Este vorba de Christian Thielemann, dirijorul, care vine şi el pentru prima dată în România. Sunt artişti care au înţeles greu că în România se desfăşoară un festival important, la care este bine să vii. Noi am intrat deja într-un circuit, pe o axă – axa Londra-Lucerna-Bucureşti –, şi toate aceste orchestre care vin sau artiştii care au turnee europene includ Bucureştiul în acest moment pe harta turneului lor. În general, nu mai avem probleme cu artiştii pe care îi invităm. În 2017, îl vom avea şi pe Lang Lang (celebrul pianist din China, n.r.), de exemplu. În funcţie de posibilităţile lor, vin şi vin cu plăcere. A fost o perioadă grea, în 1998, 2001, 2003, în care am primit multe refuzuri, dar acum nu mai există refuzuri, acum, efectiv, dacă pot veni, vin. Nu au alte motive să nu vină.
– Să revenim puţin la latura educativă a festivalului, aceea în care orchestrele şi artiştii invitaţi sunt rugaţi să cânte Enescu. Va deveni şi mai cunoscut Enescu după această ediţie a festivalului? Ce opere ale lui George Enescu vor fi cântate pe scena festivalului?
– Sigur. În acest an se cântă 20 de opusuri de Enescu. În anul 2017 suntem acum în discuţii şi probabil vor fi vreo 29, deci mult mai mult. Dovadă că a început să se cânte Enescu este faptul că „Oedipe”-ul va fi prezentat în deschidere (în ediţia din 2017, n.r.) de London Philharmonic, este faptul că „Oedipe”-ul va fi anul viitor prezentat la Covent Garden, este faptul că, de exemplu, Santa Cecilia va prezenta, pentru prima dată în festivalul nostru, dar şi la Roma, „Simfonia a 3-a”, de Enescu, sub bagheta lui Pappano (dirijorul Antonio Pappano, n.r.). Avem o serie de recitaluri în 2017 ale unora dintre cei mai mari interpreţi ai momentului. E vorba de Vengerov (violonistul Maxim Vengerov, n.r.), Kavakos (violonistul Leonidas Kavakos, n.r.), fraţii Capuçon, care vor prezenta Sonatele de Enescu în recital în cadrul festivalului. S-au făcut multe înregistrări între timp. De exemplu, Truls Mørk, marele violoncelist, a făcut o înregistrare a Simfoniei concertante pentru violoncel şi orchestră, simfonie pe care o va cânta în cadrul festivalului, în 2017, cu Filarmonica Naţională a Franţei. Vor deschide stagiunea lor acolo la Paris. Deci Enescu a intrat deja într-un circuit, poate încă nu atât de mare la nivelul orchestrelor, însă la nivelul concertelor, recitalurilor este deja arhicunoscut şi s-au făcut multe înregistrări şi se vor face în continuare. Lumea a început să îl înţeleagă.
– Ştiu că au existat în trecut probleme în privinţa drepturilor de autor asupra lucrărilor lui Enescu. Care este situaţia în prezent? Cum vă descurcaţi? Aţi reuşit să achiziţionaţi partiturile necesare pentru ediţia din acest an a festivalului?
– Este o problemă foarte delicată aici, pentru că nu s-au mai tipărit partituri. Ceea ce s-a tipărit, s-a tipărit doar la nivel de Sonate pentru pian, vioară, violoncel. Lucrările mari, simfoniile, nu s-au tipărit, se găsesc destul de greu. Noi reuşim să mai trimitem de aici nişte partituri, ei (artiştii, n.r.) încearcă să îşi facă rost din bibliotecile care sunt acolo (în străinătate, n.r.). Dar aici trebuie o campanie naţională şi este un proiect naţional care ar trebui să fie demarat pentru această serie a lucrărilor de Enescu. S-au făcut în străinătate. Ruşii au făcut foarte mult pentru Şostakovici (Dmitri Şostakovici, n.r.), pentru Prokofiev (Serghei Prokofiev, n.r.), pentru Rahmaninov (Serghei Rahmaninov, n.r.), au tipărit serii întregi. Noi n-am reuşit încă, pentru că e problema editurilor. Că nu e a noastră, că e franceză, că e în fine. Sunt discuţii din acestea care îi fac rău lui Enescu în acest moment. De exemplu, „Oedipe”-ul nu există în variantă tipărită, există doar varianta scrisă de mână, ceea ce... Şi nu dă bine, adică un festival de o asemenea valoare se ascunde cumva după cireş că n-avem partituri să le trimitem sau le trimitem copii sau le trimitem pe fax. E ruşinos. Dar vreau să vă spun că nu este numai problema festivalului. Toată lumea zice „Festivalul nu face chestia asta cu partiturile, festivalul n-a făcut chestia cu muzeele”. Festivalul e festival, festivalul nu trebuie să se ocupe de ce se ocupă muzeul sau arhitecţii sau se ocupă editura. Dar festivalul trebuie să promoveze. Promovăm ce avem, dacă în momentul ăsta n-avem, asta e.
– Dar principalele probleme sunt de la cele două edituri franceze (Salabert şi Enoch), care nu vor să vândă drepturile?
– Editurile le-ar vinde şi mâine. Problema este că cineva trebuie să le şi cumpere sau trebuie să se înţeleagă cu ele (cu editurile, n.r.). Au fost discuţii. Mi-aduc aminte din 1991 că au fost nişte discuţii mari şi nu s-a căzut de acord asupra unui procent. Francezii voiau (să dea, n.r.) 50%, noi voiam 51%. Nu s-a căzut de acord în privinţa celor 51 de procente. Până la urmă, noi am rămas fără niciun procent. Am discutat cu cei de la Salabert şi de la Enoch, ei au zis „Daţi-ne comandă şi facem”. Ideea nu este să dai comandă, pentru că nici noi nu putem să dăm comandă pentru nu ştiu câte zeci, mii de partituri. De asta v-am spus. Este un program naţional care trebuie derulat şi poate aici este şi o datorie să spunem a ICR-ului (Institutul Cultural Român, n.r.) să intre în această promovare şi ei au tipărit nişte lucrări postume, nişte lucrări inedite, dar cred că ar trebui să înceapă discuţiile şi pentru lucrările importante de Enescu.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiţi cu adevărat „la butoanele” unui asemenea festival de atât de mult timp, de 24 de ani?
– Din 1991. Uitaţi-vă, am părul alb (râde). E greu, eşti supus multor presiuni, stres, acuze ş.a.m.d. Nu e o poziţie pe care să zic aşa... deşi este invidiată, nu ştiu de ce este invidiată, dar cum să spun, nu e uşor. E o muncă grea, o muncă de 20 şi ceva de ani. Aş prefera să nu spun mai multe.
– Aţi făcut referire şi la momentele mai grele pe care le-aţi trăit în timpul festivalului. Faptul că domnul Ioan Holender, directorul artistic al festivalului, a anunţat încă din luna februarie că ediţia din 2015 este ultima pe care o va conduce din punct de vedere artistic este un moment dificil în istoria şi evoluţia festivalului?
– De ce dificil? Mâine, dacă o să mor eu, credeţi că o să fie un moment dificil pentru festival? Nu. Festivalul trebuie să meargă înainte, cu domnul Holender, cu mine, cu Artexim, cu altcineva, e deja un lucru care nu mai ţine de persoane, ţine de structură, ţine de nume. Deja programul pentru 2017 se lucrează cu alt director, s-a lucrat şi cu alţii, deci festivalul a crescut şi şi-a schimbat şi nume, şi număr, şi bani, şi tot. Nu cred că trebuie persoana să fie cea care să decidă dacă un festival va exista sau nu. Până la urmă tot banul decide. Până la urmă sper că banul o să fie aprobat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
