In cate randuri nu am cumparat, rapid, la "chilipir" cate-un produs despre care vanzatorul jura ca-i original si care cercetat acasa pe indelete s-a dovedit un fals ordinar?! Piata e invadata de falsuri, de produse contrafacute. Partea proasta e ca nu suntem pregatiti sa deosebim originalul de fals. Pentru ca falsul are marea putere de a oferi aparentele originalului. Etichete, ambalaje, culoare, senzatii, toate aparentele sunt pastrate. Abia dupa ce incerci, abia dupa un timp te cuprinde dezamagirea: ai fost pacalit. Produsul original este rezistent in timp, cel fals se descompune rapid in partile componente: talpile adidasilor se desprind, mirosul de parfum se evapora lasand persistent doar damful de alcool, tesatura se destrama, culoarea se spalaceste. Nu altfel stau lucrurile pe piata literara.
Ceea ce ni se ofera adesea este o facatura vanduta ca original. Daca pe piata produselor de consum facaturile pot fi depistate si fara a beneficia de serviciile unui laborator sau de stiinta ta de cunoscator, in cultura e mai greu sa observi de la bun inceput falsul. Sigur, asa cum exista si naivi care pot crede ca au dat peste un chilipir nemaipomenit, cumparand cu o suta, doua sute de mii ceva care in realitate "bate" la cateva milioane, tot astfel exista cititori care cred ca au dat peste o opera originala, valoroasa pentru ca ea pastreaza niste aparente. Mai ales ca toti cei care propun falsuri stiu foarte bine sa pastreze aceste aparente. Ba, mai mult, intreaga lor grija se indreapta spre cultivarea lor pana in detaliu.
Primul fals acreditat in literatura este omiterea sursei. Am asistat la multe asa-zise miscari literare care se revendicau din nimic. (O paranteza: dupa '90 s-a acreditat ca orice text scris este de o noutate absoluta: nimeni, niciodata, la noi sau aiurea, nu a mai facut asa ceva.) Mizand, ca iluzionistii, pe iuteala de mana si neatentia spectatorului, ne-am descoperit inventatorii unor formule poetice si prozastice, ai unor limbaje, ai unor unor gandiri cum nu se mai intalnisera pana atunci. Nimeni, de exemplu, nu mai abordase literatura ca pe o forma de protest social, politic si nu mai subminase limbajul din interiorul lui. Nimeni nu mai adoptase formula narativa in poezie si nimeni, niciodata, nu afisase biografismul ca afisare a autenticismului in arta. Nimeni, dar absolut nimeni, nu mai descoperise poezia banalului cotidian si limbajul fara pudibonderii. Din pacate si istoria literara ca si istoria - "o alta curva, doamna!" - are tendinta de a se repeta. Fie ca suntem sau nu suntem adeptii teoriei spiralei lui Croce, ne-am fi putut da seama ca astfel de miscari s-au mai produs si ca nimeni nu putea veni din neant atata vreme cat suntem cu totii produsele textualitatii lumii. Insasi faptul ca textele produse sunt reactii la alte texte, ca imboldul de a soca cititorul vizeaza obisnuinta lui cu alt tip de text ne asaza intr-o continuitate. Daca nou venitii s-ar fi asezat pe un taram virgin al limbii si al literaturii ma indoiesc ca ar fi gandit si exprimat in acest mod limba si poezia lor. Pare foarte ciudat pentru cei tineri, dar asta e: literatura lumii (sau literatura din orice parte a lumii) nu a inceput cu tema "sexul oral" si nici cu poeticul "pizdet", dar si mai ciudat e, tot pentru ei, ca literatura nu i-a asteptat pe ei pentru a experimenta - si uneori chiar a clasiciza - limbajul frust. A aseza orice productie noua in "critica izvoarelor" sau tematista, a analiza cu calm (si cu stiinta de carte!) ce este cu adevarat nou, cum se raporteaza la experiente asemanatoare, cat este influenta lecturilor/ modelor si cat este originalitate reprezinta un prim pas important in a decela falsul de original.
Vorbitul in numele cititorului este iarasi un fals care vrea sa transforme o facatura intr-un original. Acuzand fariseismul (generatiei varstnice, evident!), falsa pudibonderie, chiar sclerozarea gandirii (desi nu inteleg de ce a fi liber este obligatoriu a friza pornograficul), o juna scrie foarte indraznet in numele acelui public liber in " cuget si simtiri". In fata publicului s-a jenat insa a citi, a rosti indraznelile de limbaj, astfel ca lectura dansei a avut mai multe bip-uri decat cuvinte! Mi s-ar putea spune ca ne aflam in conventii diferite - cea sociala si cea literara, care functioneaza dupa legi diferite -, ca si avangardistii - multi dintre ei - erau uneori mai pedanti in societate decat burghezii pe care voiau sa-i epateze cu ale lor productiuni. In acest caz, ar trebui identificata mai clar conventia literara, ma transant asumata ca si conventie, mai sigur (si mai rece!) perceputa, analizata si valorizata ca orice alta conventie. Ea nu este autenticul, originalul ci doar o conventie care-l mimeaza (il ambtioneaza ori chiar il realizeaza). In fine, notiuni elementare despre comunicare (si literatura se inscrie in sfera comunicarii umane) ne clarifica asupra conceptului de public: nu exista public ci publicuri. Aceasta nuantare vorbeste despre reala coexistenta a unor sensibilitati, diferite ca experiente, lecturi, orizonturi de asteptare. Care dintre aceste grupuri/publicuri va fi ales mai bine se va vedea in timp. Asa cum spuneam, proba timpului este esentiala in a decela falsul de proginal!
Dar, tocmai pentru ca viitorul suna bine, dar de cele mai multe ori este doar o potentialitate - destul de nesigura - se fac presiuni asupra prezentului. Filosofia lui "acum", "repede" - ca nu mai e timp de asteptat - este exact filosofia celui ce-ti vinde un fals: "hai repede ca nu am timp, nici nu l-as da atat de ieftin daca nu as fi presat de timp!" Cu alte cuvinte, nu-i da omului timp de gandire, fa-l sa actioneze sub imperiul primului impuls care inseamna aparentele.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
