Ziarul de Duminică

Memorii radiofonice/ de Ziarul de duminică

Memorii radiofonice/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

19.11.2015, 23:54 44

Paul Grigoriu

Cutele şi cutrele memoriei

Victoria Books

 

Astăzi se lansează la Târgul Gaudeamus, la standul Editurii Publica/ Victoria Books „Cutele şi cutrele memoriei” – cartea lui Paul Grigoriu de memorii  radiofonice. Dată fiind amprenta pe care autorul şi-a lăsat-o asupra radioului românesc, dintr-un anumit punct de vedere este şi cartea lui cea mai aşteptată. Perioadele vieţii sale profesionale sunt descrise în ordinea amintirilor, nu riguros cronologic, însă cu un fir roşu ce ne duce de la primele experienţe până la momentul retragerii.
Scriind despre cele trăite de el, Paul Grigoriu povesteşte şi despre una dintre perioadele cele mai tumultuoase ale istoriei României, iar călătoria literară ne duce prin meandrele abuzurilor politrucilor comunişti, ale puternicilor de după 1989, uneori insistenţi în a se implica în conţinutul editorial al emisiunilor, dar zugrăveşte şi o galerie de portrete ale unor oameni de toate felurile, unii remarcabili, alţii abjecţi, cei mai mulţi obişnuiţi, cu luminile şi umbrele lor.
Nota personală se îmbină cu privirea generală, instituţia se dezvăluie prin oameni, nu lipsesc accentele polemice – însă fără implicaţii revanşarde –, nici amintirile impregnate de o anumită duioşie. Pentru a parafraza o mai veche carte a lui Paul Grigoriu, avem în faţă o „radio-grafie" unică în peisajul presei şi al memorialisticii româneşti.


Reacţia alor mei la ceea ce eu calificam drept „victorie istorică“ nu a fost cum mă aşteptam: mama – neîntrebată, de altfel! – spunea că ea nu înţelege ce vrea să zică asta să lucrezi la Radio şi să nu te audă nimeni suflând şi tu măcar o vorbuliţă în difuzorul ăla (vânduseră între timp aparatul Mende  şi se abonaseră la radioficarea oraşului care, odată cu un difuzor oribil ca aspect, manevrat doar de o limbă metalică pentru „mai tare”, „mai încet”, ne umplea zilele cu MUZICĂ POPULARĂ, ROMANŢE, VORBEŞTE MOSCOVA! ori, în cel mai bun caz, TEATRU LA MICROFON). Momentul cel mai penibil al acestei prestaţii se plasa însă la orele 11 şi 50 de minute ale oricărei zile când, în limbile română, rusă şi franceză, se difuzau COTELE APELOR DUNĂRII. Aveam să „prestez" şi eu la această „repetabilă oroare", înşiruind la microfon (în direct, ce-i drept) cifre de care, sunt sigur acum, nimeni nu avea nevoie... ş...ţ

Cât despre tata, căruia avusesem insolenţa să-i arăt foarte oficial legitimaţia de „redactor" al Radioteleviziunii Române (deşi erau departe una de alta, străzile Nuferilor şi Pangrati erau lipite – adevărată autostradă! – în numele ideologiei de partid), mi-a spus, fără să catadicsească să articuleze limpede cuvintele, aşa cum făcea când ne învăţa, la liceu, franţuzeşte: „Băiete, ai grijă! Îl ţii minte pe Mende?” (Bineînţeles! Cum să-l fi uitat? Doar îl jelisem când ne părăsise „contra cost”!) „Dar pe hârşâitul ăsta îl ştii?” (Arăta spre difuzor.) „În principiu, fac acelaşi lucru: vorbesc despre lume. La unul (Mende), alegi tu ce vrei să ştii. La celălalt (hârşâitul), aleg alţii, numai ce vor ei. Tu din ăsta vrei să fii?”.

 

Paul Grigoriu s-a născut pe 6 martie 1945 la Bacău. După încheierea liceului a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti (Secţia Franceză-Spaniolă). În 1969 a început să lucreze la Radio, în Redacţia Emisiunilor pentru Străinătate, Secţia Franceză. În timpul verii putea fi auzit pe undele postului estival Radio Vacanţa, iar după 1990 s-a mutat, aşa cum visa de multă vreme, la Radio România Actualităţi.
În 1992, după o scurtă perioadă petrecută în fruntea postului Radio România Tineret, a devenit director general adjunct la Radio România Actualităţi, funcţie pe care a ocupat-o până în 2002. De-a lungul timpului s-a remarcat prin emisiuni de mare succes, precum MATINAL, NOAPTE ALBASTRĂ, SFERTUL ACADEMIC şi, în cele din urmă, K-DRANE.
A ieşit la pensie la sfârşitul lui 2008, continuându-şi activitatea literară începută în 1992 cu Anatomia unei străzi. Cea mai recentă carte, Doi pentru o copilărie, a apărut la patru zile după moartea lui, survenită pe 2 aprilie 2015 la Buciumeni, unde se retrăsese după ieşirea la pensie. Paul Grigoriu este înmormântat la Buciumeni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO