In timpul celui de-al Doilea RăzboiMondial, autorităţile politice şi militare româneşti au trebuit sădescopere şi să inveţe nu doar desfăşurarea de sute de mii demilitari in vaste operaţii de lupte terestre, aeriene şi maritimela distanţe de mii de kilometrii de casă (spre Est, la fel ca şispre Vest), ci şi susţinerea unor la fel de ample campanii depropagandă internă şi externă.
Pentru nici una dintre acesteaventuri politico-militare, românii nu aveau nici experienţă şinici pregătire adecvată, iar rezultatele s-au văzut in uriaşelesuferinţe şi pierderi in rândul trupelor, precum şi in absenţaoricăror efecte notabile pe plan imagologic saupolitic.
"Politica tăcerii" - numită aşade marele gazetar Pamfil Şeicaru - şi "Biroul Păcii", infiinţat deMihai Antonescu in ianuarie 1942 (puţin inainte de dezastrul de laStalingrad), sunt cele două sintagme sub care s-a derulatpropaganda românească pe plan intern, respectiv extern, din 1940până in 1944. Aceste sintagme cuprind nu doar obiectivele majoreale propagandei româneşti, dar şi limitele in care aceasta atrebuit să se adapteze sub presiunea condiţiilorpolitico-strategice ale epocii.
"Politica tăcerii" insemnapăstrarea unei atitudini rezervate din partea guvernului român(care controla in fapt presa bucureşteană) faţă de vecinii cetocmai işi insuşiseră teritorii româneşti prin presiuni şiameninţări (URSS - până la 22 iunie 1940, Bulgaria, dar mai alesUngaria) şi care, prin aderarea României la Pactul tripartit iideveniseră... aliaţi. Documentul, conform căruia "sensibila"problemă a Transilvaniei in special a fost trecută sub tăcere, eraarminstiţiul de presă semnat de România şi Ungaria la 15 ocombrie1940 sub presiunea Germaniei. Pentru a fi sigură că nu va aveaincidente mediatice, diplomatice şi politice stânjenitoare dinpartea aliaţilor, Germania şi-a mai asigurat şi subordonareacenzurii şi a propagandei româneşi prin semnarea, la 17 noiembrie1940, a Protocolului adiţional secret la Pactul tripartit cuprivire la Presă, Serviciul de Informaţiuni şi Propagandă. Politicatăcerii a fost spartă de Pamfil Şeicaru care a publicat la 24februarie 1943 manifestul "România faţă cu Ungaria", ce cuprindeaun virulent rechizitoriu al atitudinii irentiste aUngariei.
"Biroul Păcii" a fost ostructură de politică externă creată de Mihai Antonescu in scopulsusţinerii incă din timp de război a intereselor româneştipostbelice. Practic, "Biroul Păcii" viza contracararea propagandeimaghiare, in scopul redobândirii după război, pe cale diplomatică,de către Bucureşti ca principal contributor la victoria asupraBerlinului, a Ardealului. Trebuia strâns un cât mai consistentdosar de argumente şi dovezi solide cu care România să se prezintela o utopică viitore conferinţă de pace pentru a convinge nu doarGermania, dar şi ceilalţi aliaţi din cadrul Axei de drepturileromâneşti asupra Ardealului. Simultan cu Biroul Păcii, conformdispoziţiilor lui Mihai Antonescu, fiecare serviciu de presă dinstrăinătate trebuia să fie incadrat cu un specialist capabil săsusţină ştiinţific punctul de vedere românesc. Din păcate, preapuţine dintre aceste idei au fost transpuse in realitate.
Ilustraţia unei cărţi poştaleeditate in epocă exprimă perfect atât spiritul impusei politici atăcerii, cât şi obiectivul strategic al Biroului Păcii: un militarprivind la harta României in graniţele sale de dinainte dedictatele revizioniste din 1940, dar a cărui baionetă este,neintâmplător, indreptată spre Ungaria.
CALIN HENTEA (n.2 mai 1958), inginer politehnist (1983) si doctor (Magna cum Laude)in stiinte militare, a fost ofiter in cadrul M.Ap.N. (1986-2008),lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presa scrisa si apoica ofiter specialist in operatii psihologice in cadrul NATO. Aefectuat misiuni NATO in Kosovo si Afganistan. A publicat mai multevolume despre propaganda, razboi mediatic si istorie militara inRomânia si Statele Unite. Din 2008 este colaborator al "Ziarului deDuminica" si al revistei "Flacara".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
