Cred ca putem afirma linistiti ca, dupa 1989, macar in linii mari, am realizat recuperarea culturala a exilului, la toate etajele si in toate varstele sale, de la doinele de dor ale maramuresenilor plecati in 1900 "la America", pana la cel mai recent volum semnat Andrei Codrescu, trecand prin Paris, Chicago, Honolulu, prin Farcasanu, generalul Radescu sau Vintila Horia, prin Eliade, Cioran, Ionescu si Monica Lovinescu, ca sI prin Vona, Petru Popescu, D. Radu Popa etc.
Numai cu greu si numai din spirit carcotas se mai pot gasi pete albe pe harta si se mai pot face invinovatiri flagrante pentru neglijari premeditate.
Ceea ce insa am facut infinit, condamnabil mai putin a fost sondarea si insumarea opiniilor strainilor venitI in Romania, fie vremelnic, fie definitive, prin casatorie, interes de afaceri etc. La fel de rar am consultat noi insine evolutia imaginii Romaniei in diferitele ghiduri turistice publicate de editurile euro-atlantice. In acest sens imi aduc aminte acum de un articol publicat nu chiar demult in Dilema Veche, unde cineva compara capitolul Romania in mai multe editii ale cunoscutului Guide du Routard. Excelenta idée, cu picante si promitatoare rezultate, dat fiind ca, an dupa an, de la tara la aurolaci, copii abandonati si campioni la toate bolile posibile, s-a trecut la Romania Deltei, a manastirilor bucovinene, a performantelor ofertante s.a.m.d. Si din volumul de fata* Philippe Nevo compara Romania din Guide du Routard 2000 cu echivalentul pe 2003. De la zece pagini s-a sarit la treizeci si de la Bucuresti - capitala cainilor vagabonzi, la Moldova minunatelor manastiri.
Pentru mine, doua texte au facut culmea deliciului: contributiile lui Randy Thomas Legersky si a congolezului Victor Yila.
Randy Thomas Legersky, americanul al carui bunic ajunsese din Viena si Slovacia pe Ellis Island in 1919, a ajuns sa se insoare cu o romanca. Il fascineaza ceremonialul nuntii, care, la noi, ca si in Cehia si Slovacia, dureaza trei zile. E fermecat de icoanele noastre. Se boteaza ortodox, dupa ce la 13 ani fusese botezat la baptisti. Dupa toate astea, el ne da o idée de ce va sa zica ucigatoarea birocratie autohtona, grea de spagi ca o scroafa uriasa, dupa care isi descrie confuzia pe care i-o provoaca sistemul de cumparaturi din magazinele noastre. In speta, chestia cu bonurile facute separat, la diferitele raioane si plata facuta in comun la casa. Pentru logica occidentalului, risipa asta de personal, hartie, timp s.a.m.d. ramane un mister de Halima. Randy adora, vezi bine, mititeii, dar ne aduce aminte ca si polonezii si slovacii sufera de sfanta manie a carnatilor de casa (kolbasii). Tot lui Legersky i se pare deplasat ca painea, untul, gemul si ketchup-ul sa fie trecute pe nota de plata, insa este fericit cand, la farmaciile romanesti se da penicilina fara reteta, nu ca-n SUA. Ceva care mi-a mers la inima: nici el nu intelege de ce dracului ne inghesuim noi in halul asta la cozi, nelasand nici un milimetru intre gura ta si ceafa celui din fata. Scena in care descrie infigerea noastra reciproca la farmacie sau la plata facturilor este de tot hazul trist. Si de ce trebuie bacsis inclusiv la Bio-Medica, intreaba el cat se poate de legitim, dupa ce accepta sfatul sotiei gravide de a adauga "a bottle of Scotch" la plicul traditional. Lasa ca, tocmai cand sa-i nasca nevasta, medicul antamat era-n concediu, plasandu-si pacienta unui coleg de la... spitalul Pantelimon!
In schimb ii place ca medicul pediatru vine, el, la domiciliul copilului, nu invers, ca-n SUA. "Mama, zice el, ma intreaba la telefon daca in Romania exista pampersi. Da, mama, avem. Sunt facuti in Polonia pentru tot restul Estului Europei", dupa care-i face echivalenta gift egal spaga.
"In general, romanii sunt mai ingaduitori cu copii lor decat americanii", iar adolescentii nu se simt datori sa-si ia joburi in vacante. Unde ne unge Randy orgoliul este la p.112: sigur ca Bucurestii sunt plini de gauri in carosabil, dar gauri sunt si la Pittsburgh, Pennsylvania, ba chiar si-n Washington pe alocuri. In schimb, nimic nu-i mai crunt ca agresivitatea claxonarda (in loc de injuraturi) a soferilor romani. Una peste alta, finalul ne ucide: desi ne place Romania, ne plac oamenii, traditiile si obiceiurile de aici, familia noastra va pleca inapoi in SUA, pentru studiile fetei and so on!
In fine. Nu sariti, rogu-va, peste ura britanicului Ian Tilling pe mamaliga, plus aberatia ca, acum, el sta aici, in vreme ce sotia sa lucreaza la Bruxelles. Nu sariti peste socul Chiarei Gosden in fata latrinei turcesti din Maramures, ca si peste mirarea ei ca, spre deosebire de orele fixe de masa ale vesticilor, romanii "ciugulesc cate ceva ori de cate ori trec prin bucatarie". Nu sariti peste pledoaria lui Obie Moore pentru reformismul gradual in istoria (si prezentul) romanilor, ca si peste revelatia congolezului Victor Yila, a carui prima experienta bucuresteana coboara la 1983, pentru a afla astazi ca Victor Petcu, unul dintre cei mai apropiati prieteni, l-a denuntat constant, in acesti ani, la Securitate.
Sper ca v-am facut curiosi.
*) Martor, revista de antropologie a Muzeului Taranului Roman, nr. VIII-IX, 2003-2004, 191 pag., redactor responsabil Mirela Florian
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
