Ziarul de Duminică

Mareşalii României

Mareşalii României
13.12.2013, 00:07 1799

O carte unicat în literatura română de specialitate, necesară şi de mare interes*). Se ocupă de demnitatea de mareşal, descrie însemnele de mareşal, dar face şi o trecere în revistă a celor câţiva mareşali pe care i-a avut România. „Demnitatea de mareşal este o realitate a istoriei universale şi naţionale, cu o vechime de aproape un mileniu, cu aspecte comune şi specifice, apărute din necesitatea de a diferenţia oamenii aflaţi în funcţii de răspundere, de a-i aduce în atenţia opiniei publice şi de a-i evidenţia prin însemnele atribuite. Este o demnitate care a fost acordată din raţiuni politice, cu scopuri bine gândite pe termen scurt, mediu şi lung, în virtutea cutumelor caselor regale şi imperiale.(...) Gradul militar de mareşal are o cu totul altă conotaţie, legată sau nu de factorul politic, şi a fost creat special pentru a fi acordat generalilor care comandau sau au comandat mari grupări de forţe şi au obţinut victorii de răsunet, au adus inovaţii în arta militară.”

În România, demnitatea de mareşal a apărut odată cu regele Carol I. Cartea se ocupă de primul rege, mareşal al armatelor imperiale germane şi ruse, de regele Ferdinand I, primul mareşal al României, de ceilalţi doi regi mareşali, dar şi de mareşalii Alexandru Averescu, Constantin Prezan, Ion Antonescu. Singurul mareşal român în viaţă este Regele Mihai I.

Autorii şi-au propus să adune într-un singur volum informaţii relevante despre viaţa şi cariera militară a celor care, în armata noastră, au deţinut cel mai înalt grad, care s-a acordat şi se acordă şi astăzi numai pentru activitate pe timp de război. Luminile şi umbrele acestor personalităţi politice şi militare care, în perioade diferite, şi-au unit destinul cu cel al instituţiei militare subliniază de fapt cât de importantă este în istoria naţiunii române instituţia care i-a asigurat perenitatea şi căreia i se dedică această carte: Armata Română. „Jurământul meu, ca şi jurământul ostaşilor noştri, ne leagă pe viaţă. În tot cursul istoriei noastre, Coroana şi Armata au stat alături pentru a câştiga României lucrurile care nu i se pot lua: independenţa, suveranitatea şi demnitatea. Istoria Mareşalilor României, dintre care doi sunt înaintaşii mei, este istoria celor care au pus fiinţa naţiunii mai presus de sine.” - Regele Mihai

*) Corneliu Andone, Marian Moşneagu, Ion Giurcă, Vasile Popa, Florian Tucă – Mareşali ai României. Editura RAO. Coordonatorul lucrării – Teodor Frunzetti. Coordonator ştiinţific – Ion Giurcă

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO