Acum vreo 20 de ani abia dădea colţul manelei şi dânsa era atât de mică încât n-aveam cum bănui ce-o să devină când se va face mare. Acum, maneaua s-a întins pretutindeni, acoperind noi şi noi teritorii. A început ca un soi de muzică, acum a devenit un loc comun. E pretutindeni, în toate puterile şi în toate cotloanele statului. Până şi câinii (chiar şi dintre cei care stau de pază democraţiei) latră şi ei tot în ritm de manea, pe texte de toată jalea şi suspinul. Atât de grozav a crescut maneaua românească, încât dacă mai-marii zilei ar avea inspiraţia să schimbe imnul naţional cu o manea, nimeni nu i-ar mai greşi cuvintele.
După succesul de necontastat al manelei cântate, spiritul (dacă se poate spune aşa) acestui gen muzical a migrat, a fost adoptat şi adaptat şi pentru alte instrumente. Unul dintre acestea este compus din monitor şi tastatură şi la el cântă interpreţii (de succes) ai manelei jurnalistice. Cu o digitaţie de acordeonist ciung şi o pregătire muzicală de urechist cu master achiziţionat de la „privaţi”, clăparii tastaturilor comit, într-un ritm frenetic, noi şi noi „piese”, care mai de care mai „tari”, inspirate de o realitate pe care o răscolesc până dau de duhoare. Iar pe aceasta o traduc în cuvinte, pe înţelesul tuturor.
Nunţi, botezuri, cumetrii, împăcări şi despărţiri, divorţuri şi cununii, drame şi cu tragedii (refren, bis) toate pot fi orchestrate şi tastate în ritm de manea. Iar în urma manelei rămâne fix ceea ce este ea însăşi, adică nimic. Şi atunci, a doua zi, tastatorii o iau de la capăt, neobosiţi, fascinaţi ei înşişi de măiestria cu care jonglează cu cele vreo două sute de cuvinte pe care le cunosc din limba română, tocind tastatură după tastatură, înghesuind în foldere cohorte de biţi şi de trilobiţi.
Avem, în brava noastră Republică Manelistă, manea politică, manea executivă, manea judecătorească, manea administrativă, manea media. Avem clădiri în formă de manea, avem o manea a infrastructurii, una a privatizării, alta a sindicatelor, una a învăţământului şi o alta a asistenţei sociale, avem maneaua ocrotirii sănătăţii şi maneaua mediului, avem maneaua de la pagina cinci şi manea parlamentară, o manea a proscrişilor şi una a celor care se dau cu maşini care costă mult mai mult decât până unde ştiu proprietarii lor să numere. Şi tot aşa. Şi hop şi-aşa! I-auzi, ia: „M-am născut într-o manea, la poale de codru/ Şi trăiesc doar pentru ea/ I-aş da viaţa dac-o vrea/ Lu’ maneaua mea.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
